Liderii grupurilor social-democraților, liberalilor și Verzilor din Parlamentul European au criticat decizia Comisiei Europene de a trimite un comisar la reuniunea Consiliului pentru Pace inițiată de președintele american Donald Trump, calificând-o drept „o gravă eroare de judecată”, într-o scrisoare transmisă vineri președintei Comisiei, Ursula von der Leyen, și consultată de Politico.
Dubravka Šuica, comisarul european pentru Mediterană, s-a aflat joi la Washington pentru prima reuniune oficială a mecanismului, creat pentru a supraveghea demilitarizarea și reconstrucția Fâșiei Gaza în cadrul unui armistițiu susținut de ONU.
Deși Uniunea Europeană a precizat anterior că nu susține inițiativa și nu va participa în calitate de membru, prezența comisarului la reuniune a generat reacții critice.
În scrisoare se arată că „participarea unui comisar la o inițiativă diplomatică controversată politic, fără un mandat clar definit, perturbă echilibrul instituțional și riscă să încalce principiul cooperării loiale între instituțiile UE și statele membre”. Documentul subliniază că „respectarea Tratatelor este esențială”.
Liderii celor trei grupuri susțin că Executivul european nu avea mandat pentru o astfel de decizie și avertizează că prezența Comisiei a conferit vizibilitate și legitimitate inițiativei, slăbind în același timp autoritatea Națiunilor Unite.
„Cerem președintei Comisiei Europene să se delimiteze clar de Consiliul pentru Pace al lui Donald J. Trump, să se abțină de la trimiterea oricărui observator la reuniunile acestuia și să înceteze orice formă de participare”, se mai arată în scrisoare.
Partidul Popular European, familia politică a Ursulei von der Leyen, nu a semnat documentul. Un purtător de cuvânt al PPE nu a oferit un comentariu până la momentul publicării informației.
Potrivit Politico, Bulgaria și Ungaria sunt singurele state membre ale UE care au aderat formal la acest mecanism, în timp ce Italia și România participă în calitate de observatori.
Comisia Europeană și-a apărat vineri decizia. „Cel puțin jumătate dintre statele membre, prin reprezentanții lor, au participat la această reuniune”, a declarat purtătorul de cuvânt Guillaume Mercier. „Nu devenim membri ai Consiliului pentru Pace, a adăugat acesta, insistând că Šuica a participat pentru a lua parte „la o discuție mai amplă menită să asigure un viitor sigur pentru Gaza și pentru palestinieni”.
La rândul său, purtătoarea de cuvânt Paula Pinho a precizat că „ține de atribuțiile Comisiei, în calitate de reprezentant extern al Uniunii, să accepte astfel de invitații, ca gest de curtoazie internațională”.
Scrisoarea grupurilor politice vine și pe fondul reacțiilor critice din Franța. „Comisia nu ar fi trebuit niciodată să participe”, a transmis joi seară pe platforma X ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot. „Dincolo de întrebările politice legitime ridicate de Consiliul pentru Pace, Comisia trebuie să respecte cu strictețe dreptul european și echilibrul instituțional în orice circumstanțe”, a adăugat acesta.




