Connect with us

U.E.

Socialiștii aflați la guvernare în Spania câștigă alegerile, dar nu reușesc nici de această dată să obțină majoritatea

Published

on

© Pedro Sanchez/Twitter

Socialiștii spanioli, aflați la guvernare (PSOE), au câștigat cele mai multe locuri la alegerile de duminică, dar nu au reușit să obțină suficiente voturi pentru a forma o majoritate, în contextul în care partidele de dreapta au obținut câștiguri semnificative, relatează BBC. 

Partidul Popular conservator (PP) a ieșit pe locul doi, iar partidul de extrema-dreaptă Vox și-a dublat câștigurile în Parlament față de alegerile din aprilie, pentru a deveni al treilea cel mai puternic partid din Spania. 

Scrutinul de duminică a fost a patra alegere generală în doar patru ani. Votul din 28 aprilie s-a încheiat fără o majoritate clară, iar socialiștii nu au reușit să formeze un guvern de coaliție.

Sánchez, care nu a reușit să formeze o coaliție majoritară după alegerile din 28 aprilie, a crezut că o nouă rundă de vot va întări PSOE, dar Pablo Iglesias, liderul partidului de stânga Podemos, a avertizat că prin decizia de a convoca alegeri anticipate nu a făcut decât să întărească extrema dreaptă. Rezultatele de duminică confirmă această tendință. 

De această dată, Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol a câștigat 120 dintr-un total de 350 de locuri – cu trei locuri mai puține decât în ​ aprilie. PP a obținut 88 de locuri, în creștere față de la 66 în urma scrutinului precedent, în timp ce Vox are 52 – față de 24 în aprilie.

Adresându-se susținătorilor PSOE după aflarea rezultatelor, prim-ministrul în funcție, Pedro Sánchez, a declarat că prioritatea sa este „formarea unui guvern stabil și să facă politică în beneficiul majorității spaniolilor”.

,,Aș dori să fac un apel către toate partidele politice, deoarece acestea trebuie să acționeze cu generozitate și responsabilitate pentru a debloca situația politică din Spania”, a adăugat Sánchez, care va avea sarcina de a forma o coaliție de guvernare în perioada următoare. 

 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

COMISIA EUROPEANA

Președinta Comisiei Europene, despre situația din Belarus: Hărţuirea şi reprimarea violentă a manifestanţilor paşnici nu-şi au locul în Europa

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis un mesaj pe contul de Twitter prin care condamnă măsurile luate de autoritățile din Belarus față de protestarii pașnici, care au ieșit pe străzile din Minsk în urma rezultutatului alegerilor prezidențiale.

„Hărţuirea şi reprimarea violentă a manifestanţilor paşnici nu-şi au locul în Europa. Drepturile fundamentale în Belarus trebuie respectate. Fac apel la autorităţile din Belarus să se asigure ca voturile de la alegerile de ieri să fie numărate cu exactitate şi făcute publice”, susține președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

În urma intervențiilor din partea forțelor de ordine, un belarus și-a pierdut viața, iar alți zeci au fost răniți.

Totodată, președintele Consiliului European, Charles Michel, critică autoritățile din Belarus pentru violența manifestată împotriva protestarilor care au ieșit în stradă în urma alegerilor prezidențiale, care l-au desemenat pe Aleksandr Lukașenko pentru a șasea oară în funcția de șef al statului.

Forțele de ordine au intervenit ieri seară în Belarus după ce mai mult proteste au început în urma rezultatului alegerilor prezidențiale, care a prezentat cea de-a șasea victorie pentru Aleksandr Lukaşenko,  obținând un scor copleștior de aproximativ 79,7%.

Forţe de poliţie şi ale Ministerului de Interne au fost desfăşurate duminică în număr mare pe străzile capitalei Minsk, blocând numeroase căi de acces şi clădiri oficiale, în timp ce autorităţile îi invitau pe belaruşi să nu iasă în stradă la manifestaţii.

Citiți și: UE solicită autorităților din Belarus să elibereze imediat protestatarii pașnici care au fost reținuți în noaptea alegerilor prezidențiale

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

COVID-19: Comisia Europeană a aprobat Germaniei un ajutor de stat de 6 miliarde de euro pentru sectorul de transport public

Published

on

© European Union, 2017/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană a aprobat săptămâna trecută planul de ajutor economic al Germaniei asupra sectorului de transport de persoane, în valoare de 6 miliarde de euro. Ajutorul dat de statul german companiilor de transport în comun reprezintă un pachet economic de redresare a sectorului afectat.

„Furnizorii de transport locali și regionali continuă să procure servicii esențiale cetățenilor în timpul pandemiei de coronavirus. Acest plan în valoare de 6 miliarde de euro, permite Germaniei să ii compenseze pentru pagubele suferite din cauza pandemiei și a măsurilor de precauție puse în practică pentru a limita răspandirea virusului. Continuăm să lucrăm cu statele membre pentru a asigura posibilitatea ca măsurile de ajutor național să fie adoptate rapid și eficient, în conformitate cu regulile UE.” , a transmis vicepreședintele executiv Margrethe Vestager, responsabilă pentru politica în domeniul concurenței, informează un comunicat al Comisiei Europene remis CaleaEuropeană.ro.

Măsurile luate de guvernul german impotriva răspandirii coronavirsului, precum închiderea școlilor și a creșelor, aranjamente extinse de teleoperare, reguli de distanțare socială și restrictiile asupra adunărilor, au afectat în mod deosebit sistemul de transport în comun. Conform statisticilor: „numărul de pasageri în serviciile de transport public locale pe drumuri și căi ferate a scăzut între 70% și 90%, rezultând în scăderea veniturilor”, mai transmite sursa citată.

Conform planului economic al Germaniei asupra propriului transport public de persoane, companiile de transport vor avea dreptul de a primi compensații în intervalul de timp 1 martie – 31 august 2020.

Pentru ca planul economic în valoare de 6 miliarde de euro să acopere strict pierderile suferite în urma pandemiei, Comisia Europeană specifică următoarele: „Germania se va asigura că niciun operator de transport nu primește mai mult în compensare decât atât cât a suferit în pierderi și că orice plată care depășește dauna efectivă este recuperată”.

„Comisia a evaluat măsurile sub Articolul 107(2) (b) al Tratatului asupra Funcționării Uniunii Europene, care permite Comisiei să aprobe măsuri cu caracter de ajutor de stat date de către statele membre pentru a compensa companii sau sectoare specifice ( sub forma unui plan ) pentru daunele direct cauzate de circumstanțe exceptionale”, transmite comunicatul Comisiei Europene prin care se justifică ajutorul economic acordat de statul german transportului în comun. Așadar, conform Comisiei Europene, planul economic de ajutor al sectorului de transport public al Germaniei se înscrie în parametrii legali ai UE.

Pentru a ajuta statele membre ale UE, Comisia Europeană a adoptat în data de 19 martie 2020, ajutorul de stat sub numele de Cadru Temporar, bazat pe articolul 107 (3)(b), pentru a conferi flexibilitate economică deplină statelor membre în gestionarea crizei COVID-19.

Cadrul temporar cuprinde următoarele tipuri de ajutoare de stat ce pot fi acordate de către statele membre:  (i) granturi directe, infuzii de capital, avantaje fiscale selective și avansuri de plată; (ii) garanții de stat pentru împrumuturile contractate de întreprinderi; (iii) împrumuturi publice subvenționate pentru întreprinderi; (iv) garanții pentru băncile care direcționează ajutoarele de stat către economia reală; (v) asigurări publice ale creditelor la export pe termen scurt pentru toate țările, fără a fi necesar ca statul membru în cauză să demonstreze că în țara respectivă riscurile în cauză sunt temporar neasigurabile pe piața privată; (vi) sprijin pentru activitățile de cercetare și dezvoltare privind coronavirusul; (vii) sprijin pentru construirea de instalații de testare și modernizarea acestora; (viii) sprijin pentru fabricarea de produse relevante pentru combaterea pandemiei de COVID-19 sub formă de granturi directe, avantaje fiscale, avansuri rambursabile și garanții de acoperire a pierderilor;  (ix) sprijin clar direcționat, acordat sub formă de amânare la plata impozitelor și/sau de suspendare a contribuțiilor de asigurări sociale; (x) sprijin clar direcționat, acordat sub formă de subvenții salariale pentru salariații întreprinderilor din sectoarele sau regiunile care au avut cel mai mult de suferit de pe urma pandemiei de COVID-19 și care, în caz contrar, ar fi disponibilizat personal.

Cadrul Temporar ce facilitează ajutoarele acordate de statele membre sectoarelor afectate de coronavirus va funcționa până în iunie 2021, perioada de funcționare fiind extinsă de catre Comisia Europeană.

Material realizat de Radu Stinghe, stagiar

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

UE solicită autorităților din Belarus să elibereze imediat protestatarii pașnici care au fost reținuți în noaptea alegerilor prezidențiale

Published

on

© European Union

Șeful diplomației externe, Josep Borrell, reiterează faptul că Uniunea Europeană și-a exprimat în mod repetat așteptările cu privire la desfășurarea corespunzătoare a alegerilor prezidențiale din Belarus.

„Noaptea alegerilor a fost marcată cu o violență inacceptabilă din partea statului împotriva protestatarilor pașnici. Se pare că acest lucru a dus la pierderea vieții unui cetățean, iar mulți alții au fost răniți. Condamnăm violența și solicităm eliberarea imediată a tuturor deținuților din noaptea alegerilor. Autoritățile din Belarus trebuie să se asigure că dreptul fundamental al întrunirii pașnice este respectat”, au transmis într-o declarație comună Josep Borrell și comisarul european pentru Extindere și politica de vecinătate.

De asemenea, oficialii europeni anunță că vor continua să urmărească îndeaproape evoluțiile din Belarus în ceea ce privește continuare răspunsului UE și relațiile cu Belarus, având în vedere situația în desfășurare.

Totodată, președintele Consiliului European, Charles Michel, critică autoritățile din Belarus pentru violența manifestată împotriva protestarilor care au ieșit în stradă în urma alegerilor prezidențiale, care l-au desemenat pe Aleksandr Lukașenko pentru a șasea oară în funcția de șef al statului.

Forțele de ordine au intervenit ieri seară în Belarus după ce mai mult proteste au început în urma rezultatului alegerilor prezidențiale, care a prezentat cea de-a șasea victorie pentru Aleksandr Lukaşenko,  obținând un scor copleștior de aproximativ 79,7%.

Forţe de poliţie şi ale Ministerului de Interne au fost desfăşurate duminică în număr mare pe străzile capitalei Minsk, blocând numeroase căi de acces şi clădiri oficiale, în timp ce autorităţile îi invitau pe belaruşi să nu iasă în stradă la manifestaţii.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending