Connect with us

U.E.

Sondaj: 46% dintre greci susțin că vor vota ‘nu’ la referendumul de duminică

Published

on

Greece-flagCei mai mulți dintre greci susțin că vor vota ‘nu’ la referendumul din weekend privind aprobarea măsurilor propuse de creditori pentru prelungirea programului de asistență financiară pentru Grecia, conform rezultatelor unui sondaj dat publicității miercuri, însă datele arată că adepții lui ‘da’ sunt tot mai mulți, relatează DPA, citat de Agerpres.

Rezultatele au fost date publicității în contextul în care Atena se pregătește să discute ultimele sale propuneri pentru un nou program de asistență cu miniștrii de finanțe din zona euro, în cadrul unei teleconferințe.

Sondajul realizat de ProRata pentru ziarul Efimerida ton syntakton indică faptul că proporția acelora care intenționează să voteze ‘nu’ este de 46%, în timp ce 37% dintre respondenți au afirmat că vor vota ‘da’.

Rezultatele sondajului reflectă atitudinea după introducerea măsurilor de control al capitalurilor și închiderea băncilor, în contextul nesiguranței tot mai mari în privința viitorului țării în zona euro.

De asemenea, cifrele indică și o schimbare față de datele de dinainte de închiderea băncilor. Înainte de introducerea acestor măsuri, 57% dintre greci susțineau că vor vota ‘nu’ și 30% afirmau că vor alege varianta ‘da’ la referendum.

Potrivit sursei citate, jumătate dintre respondenți au afirmat că susțin decizia premierului Alexis Tsipras de a convoca referendumul de duminică.

Sondajul a fost publicat la câteva ore după ce Atena a depășit termenul-limită pentru plata unei rate de 1,6 miliarde de euro către FMI care a expirat marți, în aceeași zi cu programul de asistență pentru Grecia.

În urma referendumului se va decide dacă votanții aprobă sau resping propunerea de program de asistență financiară înaintată de creditorii Greciei — Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și FMI — la 25 iunie.

Între timp, s-au format cozi lungi în fața mai multor bănci care și-au deschis ușile pentru pensionari miercuri, după ce Ministerul de Finanțe a anunțat că unele bănci s-ar putea deschide până vineri pentru pensionarii fără carduri de credit.

Potrivit comunicatului ministerului, sucursalele îi vor deservi numai pe pensionari și pe aceia care nu pot retrage bani din bancomate. Retragerile vor fi plafonate la suma de 120 de euro pe durata celor trei zile. În total, 1.000 de sucursale a cinci bănci au primit permisiunea de a lucra cu publicul.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

PARLAMENTUL EUROPEAN

Parlamentul European stabilește repere pentru o administrație mai incluzivă în ceea ce privește chestiunile legate de handicap, orientare sexuală și antirasism

Published

on

© European Commission Twitter

Conducerea Parlamentului European a adoptat o „foaie de parcurs” pentru o abordare incluzivă a chestiunilor legate de handicap, orientare sexuală și antirasism în cadrul administrației sale, potrivit comunicatului oficial. 

Biroul Parlamentului European, format din președinte, vicepreședinți și chestori, a convenit să intensifice eforturile pentru a realiza o administrație mai incluzivă. Pentru a atinge acest obiectiv până în 2024, Biroul a aprobat în unanimitate o foaie de parcurs pe doi ani cu obiective ambițioase privind handicapul, LGBTIQ+ și diversitatea rasială și etnică.

Parlamentul European a recunoscut, de asemenea, necesitatea de a dezvolta o abordare intersectorială pentru a pregăti calea către schimbări durabile în direcția unui loc de muncă complet incluziv și respectabil. 

„Sunt foarte mulțumit de faptul că am reușit să adoptăm în unanimitate o foaie de parcurs cuprinzătoare care urmărește egalitatea, menținând în același timp un dialog strâns și productiv cu grupurile de diversitate din cadrul Parlamentului pentru a asigura că aceste măsuri sunt atât legitime, cât și eficiente. Aceasta reprezintă o altă oportunitate de a ne consolida poziția de lider în materie de diversitate. De asemenea, este esențial ca administrația Parlamentului să fie cu adevărat reprezentativă și accesibilă tuturor. Acum, trebuie să lucrăm împreună pentru a pune în aplicare aceste măsuri în timp util și în mod eficient”, a transmis președintele grupului la nivel înalt al Parlamentului privind egalitate de gen și diversitatea, Dimitrios Papadimoulis. 

În ceea ce privește handicapul, accentul va fi pus pe accesibilitatea digitală și fizică, pe programele de acțiune pozitivă, pe sprijinul financiar și pe sensibilizarea publicului. În ceea ce privește chestiunile legate de LGBTIQ+, stimularea învățării și a dezvoltării tematice oferite personalului și managerilor rămâne o prioritate pe ordinea de zi, precum și garantarea unui sistem de sprijin adecvat pentru toate tipurile de familii într-o varietate de scenarii și situații.

Unul dintre obiectivele privind combaterea rasismului este promovarea diversității etnice în rândul personalului Parlamentului European. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să fie ascultată experiența membrilor interni din diverse medii etnice, iar nemulțumirile acestora trebuie evaluate. 

Potrivit comunicatului citat, un sondaj anonim și voluntar realizat în rândul personalului cu privire la diversitatea membrilor, la percepția acestora cu privire la caracterul incluziv al Parlamentului ca loc de muncă și la eficacitatea acțiunilor sale în materie de diversitate, va furniza date esențiale pentru continuarea progresului.

În context, Comisia Europeană a prezentat pe 3 martie, o Strategie ambițioasă privind drepturile persoanelor cu handicap (2021-2030), pentru a asigura participarea lor deplină în societate, în condiții de egalitate cu celelalte persoane din UE și din afara acesteia, în conformitate cu Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevăd că egalitatea și nediscriminarea sunt pietrele de temelie ale politicilor UE. 

Continue Reading

U.E.

Statele membre încurajează schimbul de bune practici în UE privind abordările pentru o învățare mixtă cu scopul asigurării unui învățământ de înaltă calitate și favorabil incluziunii

Published

on

© European Union, 2020

Consiliul a adoptat o recomandare privind abordările de învățare mixtă pentru a atinge obiectivul unui învățământ primar și secundar de înaltă calitate și favorabil incluziunii. Învățarea mixtă poate fi definită ca fiind adoptarea mai multor abordări ale procesului de învățare, combinând școala și alte medii fizice în afara acesteia, precum și instrumente de învățare digitale (inclusiv învățarea online) și nedigitale, potrivit unui comunicat

Circumstanțele pandemiei COVID-19 au forțat școlile să se adapteze și să găsească alternative la predarea obișnuită față în față. În timp ce comunitatea didactică a dat dovadă de abilități inovatoare remarcabile în adoptarea de noi abordări, au devenit, de asemenea, evidente o serie de provocări, cum ar fi conectivitatea insuficientă și infrastructura digitală.

În ultimul an și jumătate, școlarizarea la domiciliu și învățământul la distanță au devenit o nouă realitate pentru mulți elevi, profesori și părinți. Deși sperăm cu toții să putem depăși această pandemie cât mai repede posibil, ar trebui să ținem cont de unele dintre învățămintele acestei perioade atunci când privim viitorul educației. Încurajez să explorăm cu toții modul în care îmbinarea diferitelor medii de predare, precum și a instrumentelor de învățare, cum ar fi învățarea față în față și cea digitală, poate face ca educația noastră să fie mai bine pregătită pentru viitor”, a declarat Simona Kustec, ministrul sloven al educației, științei și sportului.

Recomandarea propune atât măsuri pe termen scurt, ca răspuns direct la criză, cât și acțiuni pe termen lung. Printre altele, se recomandă statelor membre să sprijine elevii pentru a remedia pierderea de învățare cauzată de închiderea parțială a școlilor și să stimuleze dezvoltarea abilităților și competențelor digitale ale acestora (și ale familiilor lor).

Recomandarea propune, de asemenea, ca statele membre să integreze abordările de învățare mixtă în formarea profesorilor și în programele de dezvoltare profesională continuă ale acestora, să investească în conectivitatea la internet de mare viteză pentru mediile de învățare la fața locului și la distanță și să utilizeze pe deplin fondurile și expertiza UE pentru reforme și investiții în infrastructură, instrumente și pedagogie.

Recomandarea intră în vigoare în ziua adoptării sale de către Consiliu. Comisia va sprijini punerea în aplicare a recomandării prin facilitarea învățării reciproce între statele membre, prin sprijinirea elaborării de resurse, cum ar fi materiale de orientare (de exemplu, furnizarea de orientări privind protecția datelor și siguranța online) și prin sprijinirea dezvoltării profesionale și a oportunităților de învățare pentru profesori, formatori și alt personal din domeniul educației.

 

 

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen atrage atenția că a început ”o cursă contracronometru” împotriva variantei Omicron și face apel la cetățeni să-și ia măsuri de precauție

Published

on

© European Union, 2021/Source: EC - Audiovisual Service

O ”cursă contra cronometru” a început pentru analizarea noii variante a SARS-CoV-2, a precizat duminică președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a făcut apel la populație să fie vigilentă și să ia măsuri de protecție pentru a le da cercetătorilor timpul necesar pentru a analiza varianta Omicron, anunță AFP, citat de Agerpres.

”Ştim că suntem acum angajaţi într-o cursă contracronometru”, a spus Von der Leyen într-o declaraţie dată presei în timpul unei vizite în Letonia, adăugând că producătorii de vaccinuri au nevoie de două până la trei săptămâni pentru ”a avea o viziune completă asupra caracteristicilor mutaţiilor” acestei noi variante care a fost semnalată de Africa de Sud către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pe 24 noiembrie.

”Trebuie să câştigăm timp”, a subliniat şefa Comisiei Europene, care le-a adresat cetăţenilor europeni un mesaj în care le cere să se vaccineze, să poarte masca şi să respecte distanţarea necesară pentru a preveni infectarea.

Aceasta a amintit că în contractul semnat de Comisia Europeană cu Pfizer-BioNTech pentru achiziția în total a 1,8 miliarde de doze de vaccin există o clauză referitoare la situația apariției unei variante a coronavirusului care ocolește vaccinul existent în prezent.

Potrivit acestei mențiuni din contract, compania se obligă să își adapteze vaccinul în termen de 100 de zile.

Mai multe state europene au deja cazuri confirmate cu noua tulpină, printre acestea aflându-se Țările de Jos, Belgia, Germania sau Italia.

Regatul Unit, care deține președinția rotativă a G7, a convocat deja o reuniune de urgență a miniștrilor din aceste țări pentru a discuta despre noua variantă.

Între timp, Uniunea Europeană a activat ”frâna de urgență” și a decis suspendarea legăturilor aeriene cu Africa australă după depistarea unei noi variante a coronavirusului, dând curs propunerii lansate de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și avertismentelor venite din partea Centrului European de Prevenție și Control al Bolilor, care a tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că variana Omicron prezintă un ”risc ridicat” care necesită o intervenție politică ”în timp util”.

Denumită pentru moment B.1.1.529, noua variantă detectată în Africa de Sud prezintă mutaţii multiple şi are potenţialul de a fi extrem de contagioasă, potrivit oamenilor de ştiinţă sud-africani, care văd în noua tulpină semnale ce anticipează un nou val al pandemiei de COVID-19.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
PARLAMENTUL EUROPEAN12 mins ago

Parlamentul European stabilește repere pentru o administrație mai incluzivă în ceea ce privește chestiunile legate de handicap, orientare sexuală și antirasism

U.E.33 mins ago

Statele membre încurajează schimbul de bune practici în UE privind abordările pentru o învățare mixtă cu scopul asigurării unui învățământ de înaltă calitate și favorabil incluziunii

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

Ursula von der Leyen atrage atenția că a început ”o cursă contracronometru” împotriva variantei Omicron și face apel la cetățeni să-și ia măsuri de precauție

POLITICĂ1 hour ago

Cristian Diaconescu: PMP a decis înființarea unei comisii privind aplicarea PNRR, care să monitorizeze modul în care sunt cheltuiți banii europeni

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 hours ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Miniștrii sănătății din țările G7 se reunesc de urgență, luni, pentru a discuta despre noua variantă de coronavirus Omicron

NATO19 hours ago

UE dorește să-și consolideze cooperarea cu NATO în contextul în care ”amenințările hibride devin din ce în ce mai intense”

NATO20 hours ago

Jens Stoltenberg promite că ”niciun aliat NATO nu este singur” în fața ofensivei hibride a regimului Lukașenko: Criza migrației afectează atât NATO, cât și UE

ROMÂNIA21 hours ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

U.E.23 hours ago

Premierul Poloniei acuză Rusia că folosește Nord Stream 2 pentru a șantaja Ucraina și Republica Moldova și speră că noul guvern german nu va permite ca proiectul ”să fie un instrument în arsenalul” lui Putin

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 hours ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA21 hours ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA1 day ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

INTERVIU Eurodeputatul Victor Negrescu: Salariul minim european are menirea să crească standardele sociale în Europa, oferind oportunități egale pentru toți europenii care lucrează în orice stat membru

Alin Mituța4 days ago

Eurodeputatul Alin Mituța: România va deveni un stat sigur pentru fete și femei atunci când vom taxa fiecare violență fizică, sexuală sau emoțională

POLITICĂ4 days ago

Guvernul Nicolae Ciucă a fost învestit de Parlament cu o majoritate covârșitoare. Membrii cabinetului PNL-PSD-UDMR vor depune jurământul la Palatul Cotroceni

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă îndeamnă companiile farmaceutice care produc vaccinul anti-COVID-19 să deruleze campanii de informare în statele UE pentru a combate dezinformarea

POLITICĂ4 days ago

Premierul desemnat Nicolae Ciucă, în Parlament: Vom garanta stabilitatea României. Vom asigura respectarea statului de drept și o politică externă bazată pe consolidarea rolului în UE și NATO și a Parteneriatului cu SUA

Marian-Jean Marinescu4 days ago

Marian-Jean Marinescu, către comisarul european pentru energie: Vreau să văd energia nucleară și gazul în viitorul act delegat pentru taxonomie. ”Fit for 55” va determina ”o cerere de energie foarte mare”

Team2Share

Trending