Sondaj: Susţinerea faţă de coaliţia Angelei Merkel este la cel mai mai scăzut nivel din istorie

Susţinerea pentru coaliţia aflată la guvernare în Germania, din care fac parte blocul conservator condus de Angela Merkel şi social democraţii, a ajuns la cel mai scăzut nivel din istorie, conform unui sondaj publicat de Bild, scrie Politico Europe.

Foto: Bundesregierung

Susţinerea faţă de Creştin-Democraţi şi Uniunea Creştin-Socială a scăzut cu un procent, până la 29%, în timp ce susţinerea pentru Social Democraţi a scăzut cu două procente, până la 17%. Partidele au împreună 46% iar acesta este cel mai scăzut nivel de aprobare pentru coaliţia care a fost la putere pentru cea mai mare parte a ultimilor zece ani.

Guvernul condus de Merkel a trecut prin o serie de momente tensionate, din cauza politicilor de imigraţie şi a unor proteste violente ale extremiştilor de dreapta în oraşul Chemnitz.

Conform sondajului, care a luat în considerare opiniile a 2.472 de alegători germani între 30 august şi 5 septembrie, susţinerea faţă de gruparea de extremă-dreapta, Alternativa pentru Germania (AfD) a rămas neschimbată la 15%. Susţinerea faţă de partidul de extremă-stânga, Die Linke, a crescut cu un procent, până la 10%.

 

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare