Statele Unite îl felicită pe Klaus Iohannis: Așteptăm cu nerăbdare să consolidăm parteneriatul strategic cu România, aliatul nostru NATO

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, l-a felicitat luni seară pe președintele Klaus Iohannnis pentru câștigarea alegerilor prezidențiale, într-un mesaj publicat pe Twitter, fiind prima reacție venită de pe peste ocean la rezultatul scrutinului prezidențial din România.

Felicitări președintelui Iohannis și poporului român pentru succesul alegerilor prezidențiale. Așteptăm cu nerăbdare să consolidăm parteneriatul nostru strategic pe mai departe și mulțumim României, aliatul nostru NATO, pentru sprijinul acordat eforturilor dedicate securității internaționale”, a scris Pompeo, pe Twitter.

Klaus Iohannis este primul șef de stat din Europa Centrală și de Est primit la Casa Albă de Donald Trump, iar șeful statului a efectuat o a doua vizită la Washington în luna august. În ce-l privește pe Mike Pompeo, șeful diplomației americane a avut săptămâna trecută, la Bruxelles, o întrevedere cu omologul său român, Bogdan Aurescu.

Președintele Klaus Iohannis a primit luni mesaje de felicitare din partea președintelui în exercițiu al Consiliului European, Donald Tusk, a președintelui în exercițiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și a prim-ministrului Croației, Andrej Plenkovic.

Totodată, Klaus Iohannis a fost felicitat și de președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.

Victoria lui Klaus Iohannis a fost salutată și de reprezentanții familiei politice europene din care face parte – PPE, șeful statului fiind felicitat de Manfred Weber, liderul grupului PPE în Parlamentul European, de Antonio Lopez, secretarul general al PPE, precum și de Antonio Tajani, fostul președinte al Parlamentului European.

Ulterior, președinții Ucrainei și Georgiei, două state partenere ale Uniunii Europene și NATO și state care împart cu România bazinul Mării Negre, s-au alăturat luni liderilor europeni care l-au felicitat pe președintele Klaus Iohannis pentru câștigarea celui de-al doilea mandat prezidențial.

Top 5 în această săptămână

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Postări Conexe

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare