Taiwanul va realiza investiții de amploare în Statele Unite pentru extinderea producției de semiconductori, în cadrul unui acord care urmărește reducerea dependenței strategice a Washingtonului de livrările externe, în schimbul diminuării tarifelor vamale aplicate produselor taiwaneze, au anunțat joi autoritățile americane, potrivit AFP, preluat de Agerpres.
„Avem nevoie de acești semiconductori pentru securitatea noastră națională și avem nevoie ca aceștia să fie fabricați în Statele Unite”, a declarat secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, într-un interviu acordat postului CNBC, după mai multe luni de negocieri bilaterale.
„Nu ne putem baza pe o țară situată la aproape 15.000 km distanță pentru a ne furniza aceste produse care sunt esențiale pentru securitatea noastră națională”, a adăugat el, exprimându-și dorința ca SUA să devină „autosuficiente” în acest sector strategic.
Acordul prevede investiții de „cel puțin 250 de miliarde de dolari” în Statele Unite, realizate de companii taiwaneze din industria semiconductorilor, cu scopul dezvoltării capacităților de producție de cipuri avansate. Totodată, documentul include garanții de credit în valoare de 250 de miliarde de dolari, destinate să „consolideze ecosistemul și lanțul de aprovizionare al semiconductorilor din Statele Unite”, a precizat Departamentul Comerțului într-un comunicat oficial.
„Scopul nostru este să aducem 40% din lanțul de aprovizionare cu semiconductori al Taiwanului aici, în Statele Unite”, a declarat Howard Lutnick pentru CNBC.
Potrivit comunicatului, guvernul de la Taipei s-a angajat, la rândul său, să sprijine investițiile americane în sectoare-cheie din Taiwan, inclusiv industria semiconductorilor, inteligența artificială și tehnologiile de apărare.
Taiwanul produce peste jumătate din cipurile utilizate la nivel mondial și aproape în totalitate cele mai avansate semiconductoare, folosite într-o gamă largă de aplicații, de la smartphone-uri până la centre de date pentru inteligență artificială. Această poziție dominantă este adesea descrisă drept un „scut de siliciu”, considerat un factor de descurajare împotriva unei eventuale blocade sau invazii din partea Chinei comuniste, care revendică insula ca parte a teritoriului său, și un element ce ar putea stimula implicarea Statelor Unite în apărarea Taiwanului.
Negocierile dintre Taipei și Washington au început în aprilie, pe fondul ofensivei comerciale lansate de președintele american Donald Trump, care a amenințat cu majorarea tarifelor vamale pentru mai mulți parteneri comerciali ai SUA. Inițial, administrația americană a avut în vedere un tarif de 32% pentru exporturile taiwaneze, ulterior redus la 20%. Acordul anunțat joi coboară în cele din urmă nivelul tarifelor la 15%, plasând produsele taiwaneze pe picior de egalitate cu cele europene sau japoneze, în baza acordurilor comerciale recente.
Pentru produsele supuse unor tarife sectoriale, precum piesele auto sau cheresteaua pentru construcții, nivelul taxării nu va depăși 15%. În același timp, medicamentele generice, ingredientele lor active, resursele naturale indisponibile în Statele Unite și componentele pentru industria aeronautică vor fi exceptate de la aplicarea tarifelor.
Prim-ministrul Taiwanului, Cho Jung-tai, a salutat vineri acordul comercial și i-a felicitat pe negociatorii taiwanezi pentru o „lovitură de maestru”.




