Statele Unite și Israel au refuzat să participe la conferința internațională organizată săptămâna aceasta de Organizația Națiunilor Unite privind soluția celor două state în conflictul israeliano-palestinian, acuzând organizatorii că subminează eforturile reale de pace și încurajează Hamas, relatează CNN.
Departamentul de Stat al SUA a calificat conferința drept „neproductivă și inoportună”: „Este vorba despre o manevră publicitară care vine în mijlocul unor eforturi diplomatice delicate de a pune capăt conflictului. Departe de a promova pacea, conferința va prelungi războiul, va încuraja Hamas, va recompensa sabotajul acestuia și va submina eforturile reale de a ajunge la pace”, transmite purtătoarea de cuvânt Tammy Bruce.
În continuarea, ea reiterează poziția secretarului de stat Marco Rubio care consideră că evenimentul „este o palmă dată victimelor din 7 octombrie și o recompensă pentru terorism”, care „menține ostaticii prinși în tuneluri”.
„Statele Unite nu vor participa la această insultă, ci vor continua să conducă eforturile reale de a pune capăt luptelor și de a instaura o pace permanentă. Ne concentrăm în continuare pe diplomația serioasă: nu pe conferințe regizate, menite să creeze aparența de relevanță”, a precizat Bruce.
Statele Unite au criticat direct și anunțul președintelui francez Emmanuel Macron privind recunoașterea unui stat palestinian:
„Anunțul președintelui Macron privind recunoașterea unui stat palestinian a fost salutat de Hamas. Acest lucru reflectă un model de gesturi contraproductive care nu fac decât să încurajeze Hamas, să-i încurajeze obstrucționarea unui armistițiu și să submineze în mare măsură eforturile noastre diplomatice de a pune capăt suferinței din Gaza, de a elibera ostaticii și de a conduce întregul Orient Mijlociu către un viitor mai luminos și mai prosper”, se mai precizează în comunicat.
Israelul a respins la rândul său legitimitatea conferinței, transmite CNN. Ambasadorul israelian la ONU, Danny Danon, declarând: „Această conferință nu promovează o soluție, ci mai degrabă adâncește iluzia. În loc să ceară eliberarea ostaticilor și să lucreze pentru demontarea regimului de teroare al Hamas, organizatorii se implică în discuții și plenare deconectate de realitate.”
Conferința, găzduită de Franța și Arabia Saudită, a fost aprobată anul trecut de Adunarea Generală ONU și are drept scop conturarea unui plan concret pentru o soluție viabilă cu două state. În deschiderea reuniunii, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a afirmat: „Trebuie să ne asigurăm că nu devine un nou exercițiu de retorică bine intenționată. Poate și trebuie să fie un punct de cotitură decisiv – unul care catalizează un progres ireversibil către încheierea ocupației și realizarea aspirației noastre comune pentru o soluție viabilă cu două state.”
Ministrul de externe saudit, Faisal bin Farhan Al Saud, a salutat implicarea Franței și a reiterat poziția Riadului: normalizarea relațiilor cu Israelul este posibilă doar după recunoașterea unui stat palestinian, relatează Reuters.
Premierul palestinian Mohammad Mustafa a cerut tuturor statelor să recunoască statul Palestina „fără întârziere”: „Drumul către pace începe cu recunoașterea statului Palestina și cu protejarea acestuia de distrugere. Drepturile tuturor popoarelor trebuie respectate, suveranitatea tuturor statelor trebuie asigurată. Palestina și poporul său nu pot continua să fie excepția.”
Războiul dintre Israel și Hamas din Gaza continuă după aproape 22 de luni. Atacul inițial lansat de Hamas pe 7 octombrie 2023 a dus la moartea a 1.200 de persoane în sudul Israelului, potrivit autorităților israeliene. În represalii, armata israeliană a lansat o campanie militară masivă în Gaza, soldată cu aproape 60.000 de morți, conform Ministerului Sănătății din Gaza.
În mai 2024, Adunarea Generală a ONU a sprijinit masiv candidatura Palestinei la statutul de membru cu drepturi depline al organizației, cu 143 de voturi pentru și doar 9 împotrivă. SUA au blocat, însă, această inițiativă în Consiliul de Securitate prin veto.




