Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a anunțat miercuri noi sancțiuni împotriva companiei chineze Huawei și a precizat că va efectua o vizită la Londra după ce Regatul Unit a decis să excludă această companie din rețeaua sa 5G, anunță AFP, citat de Agerpres.
”Departementul de Stat va impune restricţii de viză unor angajaţi ai societăţilor tehnologice chineze, precum Huawei, care aduc un sprijin material regimurilor vinovate de încălcări şi abuzuri ale drepturilor omului în lume”, a declarat Pompeo la o conferinţă de presă.
El a lăudat decizia guvernului de la Londra de a tăia legăturile cu Huawei şi a anunţat că săptămâna viitoare va efectua o ”vizită rapidă” în Regatul Unit şi în Danemarca. ”Sunt sigur că Partidul Comunist chinez şi ameninţările pe care acesta le reprezintă pentru popoarele libere din întreaga lume vor fi în capul agendei” acestei vizite, a adăugat Mike Pompeo.
Răgazul de şapte ani este menit să ajute operatorii britanici din sectorul telecomunicaţiilor, precum BT, Vodafone sau Three, care se temeau că vor pierde miliarde de lire sterline pentru a înlocui mai repede echipamentele Huawei.
Marea Britanie a revizuit ultima dată în ianuarie rolul Huawei în infrastructura sa telecom, când a decis să permită firmei să rămână furnizor dar cu o limită asupra cotei de piață. Însă, în luna mai, SUA a introdus noi sancțiuni menite să disrupă abilitatea Huawei de a-și fabrica propriile cipuri.
La acel moment, hotărârea a atras nemulțumirea Washingtonului, care prin vocea vicepreședintelui american, Mike Pence, și-a arătat ”profunda dezamăgire”, sugerând, în același timp, că această decizie ar putea afecta negocierile cu Statele Unite pentru stabilirea unui acord comercial.
De altfel, Financial Times relata că președintele american Donald Trump și-a exprimat ”în termeni furioși” punctul de vedere cu privire la decizia Londrei de a permite implicarea producătorului chinez Huawei în implementarea tehnologiei 5G în Regatul Unit.
Așadar, decizia survine în urma intenselor presiuni exercitate de SUA asupra premierului Boris Johnson de a reveni asupra hotărârii sale din ianuarie și, probabil, va mulțumi Washingtonul, pe care Londra îl curtează în vederea stabilirii unui acord comercial post-Brexit, fiind al doilea cel mai important partener al său, după Uniunea Europeană.
În acest sens, Regatul Unit și Statele Unite au demarat la începutul lunii mai negocierile privind stabilirea unui acord de liber schimb.
Statele Unite sunt al doilea cel mai important partener comercial al Regatului Unit, după UE, reprezentând aproape 19% din totalul exporturilor britanice în 2018 și 11% din importuri. Uniunea Europeană a reprezentat 45% din totalul exporturilor și 53% din importuri.




