Statele Unite și Arabia Saudită au reiterat angajamentul de a asigura stabilitatea pieței globale de energie, punctând ”importanța cooperării strategice în domeniul economic și al investițiilor, cu precădere în contextul actualei crize și Ucraina și al consecințelor” provocate de invazia rusă în această țară.
Într-o declarație comună dată publicității la finalul întâlnirilor pe care președintele american, Joe Biden, le-a avut cu mai mulți oficiali saudiți, inclusiv cu regele Salman Bin Abdulaziz Al-Saud și cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, Statele Unite ”au salutat angajamentul Arabiei Saudite de a sprijini echilibrarea piețelor globale de petrol pentru o creștere economică susținută”.
”Ambele părți au decis să se consulte periodic cu privire la piețele globale de energie pe termen scurt și pe termen lung, precum și să colaboreze în calitate de parteneri strategici în cadrul inițiativelor privind schimbările climatice și tranziția energetică, recunoscând rolul de lider al Arabiei Saudite în viitorul energiei”, punctează Casa Albă în document.
📹 | Part of the meeting of the Custodian of the Two Holy Mosques @KingSalman, in the presence of HRH Crown Prince Mohammed bin Salman with the #US President at Al Salam Palace in #Jeddah. 🇸🇦🇺🇸#SaudiUSSummit pic.twitter.com/RYdd5aHGE4
— Foreign Ministry 🇸🇦 (@KSAmofaEN) July 15, 2022
Mai mult, Washingtonul și-a exprimat aprecierea față de ”Inițiativa verde saudită și Inițiativa verde din Orientul Mijlociu și a salutat participarea Arabiei Saudite la recentul Forum al economiilor majore privind energia și clima, aderarea la Angajamentul global privind metanul, statutul său de membru fondator al Forumului producătorilor de energie electrică cu zero emisii și anunțul regatului de a asigura 50 % din producția de energie electrică din surse regenerabile până în 2030”.
Dincolo de aspectele energetice, cele două părți ”au subliniat cooperarea lor reciprocă în domeniul securității cibernetice și importanța acesteia pentru protejarea intereselor vitale și a securității naționale a ambelor țări. Statele Unite și Arabia Saudită au salutat semnarea recentă a unor memorandumuri de înțelegere privind cooperarea în domeniul securității cibernetice și au decis să continue consolidarea schimbului de informații în timp real, consolidarea capacităților umane și tehnice și dezvoltarea industriei securității cibernetice”.
Cu privire la securitate și apărare, ”președintele Biden a afirmat cu tărie angajamentul continuu al Statelor Unite de a sprijini securitatea și apărarea teritorială a Arabiei Saudite și de a stimula capacitatea Regatului de a obține capacitățile necesare pentru a-și apăra poporul și teritoriul împotriva amenințărilor externe”.
”Cele două părți au subliniat necesitatea de a descuraja în continuare ingerința Iranului în afacerile interne ale altor țări, sprijinul acordat de acesta terorismului prin intermediul reprezentanților săi și eforturile sale de a destabiliza securitatea și stabilitatea din regiune. Regatul Arabiei Saudite și Statele Unite au subliniat importanța de a împiedica Iranul să dobândească o armă nucleară”, mai este menționat în declarația comună.
Referitor la colaborarea în domeniul tehnologiei, Statele Unite și Arabia Saudită ”au salutat un nou memorandum de cooperare care va conecta companiile de tehnologie din SUA și Arabia Saudită în ceea ce privește progresul și implementarea 5G folosind rețelele de acces radio deschise, va permite dezvoltarea 6G prin intermediul unor tehnologii similare și va avansa parteneriatele în domeniul infrastructurii cloud și al tehnologiilor conexe. Parteneriatele create în cadrul memorandumului de înțelegere confirmă poziția de lider a Arabiei Saudite ca centru regional pentru implementarea 5G și pentru dezvoltarea viitoare a 6G”.




