Corespondență din Bruxelles
“Mai sunt cinci minute până la miezul nopții pentru Europa”. “Trăim într-o eră a reînarmării. Acesta este momentul Europei”. “Cuplați-vă centurile de siguranță, intrăm într-o zonă cu turbulențe”. “Nu trebuie să curbăm șira spinării. Europa trebuie să-și regăsească plăcerea riscului, a ambiției și a puterii”.
Liderii europeni – în acest caz Friedrich Merz (viitor cancelar german), Ursula von der Leyen, Donald Tusk și Emmanuel Macron – sunt specialiști în cuvinte mari pentru a descrie transformările epocale pe care le experimentează securitatea și apărarea europeană. Dar când se vor reuni joi, la Bruxelles, pentru summitul extraordinar convocat de președintele Consiliului European sub deviza unui “moment definitoriu pentru securitatea europeană și Ucraina”, șefii de stat sau de guvern din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene se vor confrunta cu o brutală realitate. Deși apărarea europeană a fost o temă spinoasă, pornind de la eșecul inițiativei lui Rene Pleven privind crearea comunității europene de apărare în 1952, trecând printr-o Uniune a Europei Occidentale dizolvată în Tratatul de la Lisabona și ajungând la frumoasa adormită denumită “cooperarea structurată permanentă” (PESCO) lansată în 2017, de această dată este sinonimă cu resetări epocale și existențiale: întreaga arhitectură de securitate postbelică zguduită de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei ar putea intra în colaps dacă Statele Unite intră pe calea dezangajării față de securitatea europeană.
Precedat de un discurs pe care președintele francez Emmanuel Macron l-a susținut miercuri seară către națiunea franceză, anunțând intrarea într-o nouă eră marcată de convulsii geopolitice și în care Franța este dispusă să extindă umbrela de disuasiune nucleară către aliații europeni, summitul Consiliului European este unul cu miză decizională axată pe “consolidarea apărării europene și contribuția decisivă la pacea de pe continentul nostru și la securitatea pe termen lung a Ucrainei”.
“Voi continua să lucrez împreună cu președintele von der Leyen și cu toate statele membre pentru a fi pregătiți să luăm decizii la 6 martie“, a promis președintele Consiliului European, Antonio Costa, pe 23 februarie, în ajunul împlinirii a trei ani de la invazia rusă, când a anunțat acest summit.
De atunci, evoluțiile pe care opinia publică internațională le poate cataloga drept dramatice au fost accelerate. Confruntarea verbală furibundă din Biroul Oval între președintele american Donald Trump și vicepreședintele J.D. Vance, pe de o parte, și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, pe de altă parte, a torpilat orice urmă de cooperare lină și a pus capăt întâlnirii la nivel înalt printr-un fiasco, acordul privind mineralele ucrainene nefiind semnat.
Solidaritatea liderilor europeni cu Ucraina a fost afișată în mai puțin de 48 de ore, când premierul britanic Keir Starmer a găzduit un summit la Londra, încheiat cu planurile de a asambla “o coaliție de voință” a țărilor europene voluntare pentru a pune în aplicare un acord de pace între Rusia și Ucraina și a o garanta, dar cu sprijinul Statelor Unite, fapt subliniat la unison de toți lideri prezenți din Franța, Germania, Polonia, Danemarca, Italia, Țările de Jos, Norvegia, Spania, Canada, Finlanda, Suedia, Republica Cehă și România, cărora li s-au adăugat ministrul turc de externe, președinții Comisiei Europene și Consiliului European și secretarul general al NATO.
La summitul la care este așteptat și președintele ucrainean Volodimir Zelenski liderilor UE li se cere să fie pregătiți “pentru o posibilă contribuție europeană la garanțiile de securitate” necesare păcii în Ucraina.
Până în prezent, doar Marea Britanie, care nu mai este stat membru UE și nu va participa la Consiliul European, și Franța s-au arătat dispuse să contribuie cu trupe de menținere a păcii și să lucreze la un plan pentru un armistițiu între Rusia și Ucraina.
Totodată, în ciuda unei unități europene știrbite de jocul oscilant al Ungariei lui Viktor Orban și Slovaciei lui Robert Fico, liderii europeni sunt așteptați să poată adopta decizii fără precedent privind apărarea europeană prin ambițiile de înarmare a urgentă a Europei.
Marți, în timp ce America se pregătea de primul discurs de la tribuna Congresului SUA al lui Donald Trump în noul mandat, pe țărmul european al Atlanticului de Nord a fost declanșată operațiunea “ReArm Europe”.
Sub deviza că “acesta este momentul Europei” de a se ridica la înălțimea provocării celor “mai decisive și periculoase vremuri”, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a trimis marți o scrisoare liderilor celor 27 de state membre în care a propus “Planul ReArm Europe” de 800 de miliarde de euro în următorii patru ani pentru înarmarea urgentă a Uniunii Europene și a continentului european pe fondul războiului Rusiei în Ucraina și schimbării de abordare în relația transatlantică cu administrația SUA condusă de președintele Donald Trump.
Prima parte a Planului ReArm Europe vizează activarea clauzei de scutire națională din Pactul de Stabilitate și Creștere, care va permite statelor membre să-și crească semnificativ cheltuielile pentru apărare fără a declanșa Procedura de Deficit Excesiv, ceea ce ar putea crea un spațiu fiscal de aproape 650 de miliarde de euro pe o perioadă de patru ani în bugetele naționale de apărare cumulate ale tuturor statelor membre. A doua propunere vizează crearea unui nou instrument care va furniza 150 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi pentru investiții în apărare. Al treilea element este utilizarea bugetului UE prin mecanisme suplimentare și stimulente pentru ca statele membre să poată folosi fondurile de coeziune pentru a-și spori cheltuielile pentru apărare.
Ultimele două măsuri vizează mobilizarea capitalului privat prin accelerarea Uniunii Piețelor de Capital și prin Banca Europeană de Investiții. Mai mult, într-o scrisoare adresată liderilor europeni în ajunul acestui summit, președinta Băncii Europene de Investiții (BEI), instituția financiară în care acționarii sunt guvernele din statele membre ale UE, a asigurat că va elimina actualele limite pentru finanțarea proiectelor din sectorul apărării și va extinde domeniul de aplicare pentru proiectele eligibile.
Dinspre capitalele europene, dacă ocolești Budapesta și Bratislava, observi intensificarea ritmului. Polonia, țara care asigură președinția Consiliului UE, a anunțat înainte ca Donald Trump să revină la Casa Albă că va aloca 5% din PIB pentru apărare, iar România, aflată într-o situație delicată după alegerile prezidențiale anulate pe fondul ingerințelor externe și cu un președinte interimar, și-a formulat și ea punctele de vedere. La summitul de la Londra, președintele interimar Ilie Bolojan a subliniat că garanțiile de securitate aflate în discuție “nu sunt doar pentru Ucraina, ci pentru tot flancul estic, de la Baltică la Marea Neagră” și că acestea “nu pot fi asigurate fără SUA”. În ceea ce privește planul ReArm Europe, guvernul de la București și-a arătat susținerea pentru măsurile menite să creeze spațiu fiscal pentru investiții militare și identificarea altor fonduri, apărând în acest sens o prioritizare a finanțării pentru industria de armament românească.
Într-o schimbare tectonică, cea mai puternică economie europeană este pe cale să facă un pas important pentru a-și consolida capacitățile de apărare, viitorul cancelar al Germaniei, Friedrich Merz, anunțând un plan de a excepta parțial cheltuielile de apărare de la restricțiile fiscale constituționale ale țării, așa numita “frână constituțională a datoriei”. Astfel, partidele care speră să formeze următorul guvern al Germaniei, CDU și SPD, au convenit marți să creeze un fond de infrastructură în valoare de 500 de miliarde de euro și să revizuiască normele privind împrumuturile, prin care cheltuielile de apărare de peste 1% din produsul intern brut să fie exceptate de la restricțiile impuse de frâna constituțională a Germaniei privind datoria, care limitează deficitul bugetar structural la 0,35% din produsul intern brut, cu excepția situațiilor de urgență. Pe baza PIB-ului Germaniei în 2024, aceasta ar include toate cheltuielile de peste aproximativ 45 de miliarde de euro.
În fața acestor evoluții, Wolfgang Ischinger, președintele Fundației Conferinței de Securitate de la München, locul de unde a început noul sezon al desincronizării transatlantice, lansează întrebarea care atârnă de viitorul acestui summit: O Uniune Europeană a Apărării?. O idee pe care o dezvoltă în cinci acte: 1) stabilirea țărilor pilon (Franța, Germania, Polonia, Marea Britanie); 2) un mecanism de luare a deciziilor cu majoritate în chestiuni de politică externă și de securitate; 3) o piață europeană a apărării consolidată cu obiectivul de a acoperi 70% din necesitățile militare din producție europeană; 4) dezvoltare militară comună în planul achizițiilor, exercițiilor și exporturilor în materie de apărare; 5) o descurajare nucleară puternică prin încurajarea Franței și Marii Britanii să își extindă umbrela de disuasiune neconvențională, în strânsă cooperare cu NATO.
Summitul de joi al Consiliului European are potențialul de a fi unul cât pentru o generație, precum summitul celor patru nopți și patru zile din 2020 culminat cu acordul pe buget și planul de redresare post-pandemie. Summitul european ar putea fi chiar un summit refondator pentru o Europă emancipată în însăși chintesența statutului de superputere globală: capacitate militară, de securitate și apărare. Că va ieși fum alb, gri sau negru la capătul summit-ului și cum va fi acesta interpretat, aceste răspunsuri revin cronicii post-summit.
În momente de restriște și turbulente, viziunea unui diplomat veteran cu ceva înțelepciune transatlantică, respectiv Wolfgang Ischinger, ne sintetizează care-i starea de fapt, ce putem pierde și ce putem salva: “Deși Alianța Transatlantică este grav amenințată, ea nu este încă pierdută”.
