Connect with us

U.E.

Summitul ”Prietenii Coeziunii”: Premierul Ludovic Orban și alți 14 lideri europeni au subliniat urgența unui acord privind viitorul buget UE post-Brexit

Published

on

© Guvernul României

Reunite la Beja, în Portugalia, 15 ţări membre ale Uniunii Europene din Europa de Sud, Centrală şi de Est au afirmat sâmbătă, la Summitul Grupului “Prietenii Coeziunii”, nevoia de a se ajunge rapid la un acord asupra viitorului buget european după Brexit, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Bulgaria, Cehia, Cipru, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania şi Ungaria au semnat comunicatul final al summitului în care arată că se tem ca viitorul acord să nu ducă la importante reduceri bugetare, accentuate de oprirea contribuţii Marii Britanii, care a părăsit oficial Uniunea Europeană vineri. Prezente la summit, Croația și Italia nu au semnat documentul, Zagrebul preferând să-și păstreze neutralitatea în calitate de ţară care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene. România a fost reprezentată la summit de premierul Ludovic Orban.

“Este urgent să se ajungă la un acord asupra viitorului buget european, iar statele membre reunite astăzi şi-au afişat dorinţa fermă de a încheia un acord definitiv la 20 februarie”, a anunţat premierul portughez Antonio Costa într-o conferinţă de presă la sfârşitul discuţiilor.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul Ludovic Orban a reiterat, în intervenţia sa la Summitul Grupului ‘Prietenii Coeziunii’, sprijinul României pentru atingerea cât mai curând posibil a unui acord politic privind viitorul buget european, care să permită demararea la timp a următoarelor programe şi proiecte cu finanţare europeană.

Premierul a evocat contribuţia de necontestat a politicii de coeziune şi a politicii agricole comune în procesul de recuperare a decalajelor de dezvoltare şi atingerea unor condiţii echitabile pentru toate statele membre, astfel încât să fie create premisele unei Uniuni mai competitive, ale unei Uniuni care să îşi îndeplinească noile obiective stabilite în domeniul schimbărilor climatice.

Summitul Grupului “Prietenii Coeziunii” a avut loc cu trei săptămâni înainte de un summit excepţional convocat de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, pentru a încerca să se decidă bugetul UE pentru perioada 2021-2027, dar și înaintea unui maraton de întrevederi pe care Michel le are de luni până la vineri, la Bruxelles, cu 16 lideri europeni. Întrevederile vor începe luni cu prim-ministrul Letoniei Krisjanis Karins, şi se vor încheia vineri cu întrevederea pe care Michel o va avea cu preşedintele Klaus Iohannis.

“Mai mult ca oricând trebuie afirmată coeziunea Uniunii Europene, în contextul în care ea este acum mai fragilă odată cu ieşirea Marii Britanii”, a mai adăugat Antonio Costa, având în vedere că, în ziua summitului, cancelarul Austriei Sebastian Kurz a declarat că Austria şi alte ţări se vor opune prin veto bugetului pe termen lung al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, care coincide și cu epoca post-Brexit, în cazul în care contribuţiile planificate ale statelor membre nu sunt reduse. De altfel, Kurz se numără printre liderii cu care Charles Michel va avea întrevederi.

Potrivit propunerii Comisiei Europene, lansată de Comisia Juncker în mai 2018, executivul european a solicitat contribuţii de 1,11% din Venitul Naţional Brut (VNB) pentru a permite finanțarea noilor politici, menținerea unor alocări importante pentru politicile tradiționale și suplinirea diferenței pe care o provoacă retragerea Marii Britanii, care contribuia, anual, cu aproximativ 12 miliarde de euro la bugetul UE.

În contrast cu Comisia Europeană, dar și cu Parlamentul European care a solicitat alocarea a 1,3% din VNB, ţări mai conservatoare din punct de vedere fiscal precum Germania, Austria şi Olanda vor un procent de maximum 1%. Pentru a putea fi adoptat, cadrul financiar multianual are nevoie de acordul în unanimitate al statelor membre.

Summitul din Portugalia a fost a treia reuniune a Grupului ”Prietenii Coeziunii”, după o primă întâlnire la Bratislava în 2018 şi o a doua întâlnire la Praga în noiembrie anul trecut.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Dacian Cioloș

Liderul Renew Europe, Dacian Cioloș, mesaj de sprijin pentru Emmanuel Macron: Comentariile lui Erdoğan față de președintele francez sunt inacceptabile

Published

on

© Dacian Cioloș/ Facebook

Președintele grupului Renew Europe în Parlamentul European, Dacian Cioloș, și-a exprimat luni susținerea pentru președintele francez Emmanuel Macron și a condamnat afirmațiile președintelui turc Recep Tayyip Erdoğan la adresa omologului său de la Paris.

Într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro, grupul Renew Europe condamnă declarațiile recente făcute de președintele turc Recep Tayyip Erdoğan la adresa omologului său francez și îl îndeamnă pe liderul de la Ankara să se abțină de la asemenea provocări, care adâncesc decalajul între Turcia și Uniunea Europeană. 

“Comentariile președintelui Erdoğan față de președintele Emmanuel Macron sunt inacceptabile și departe de normele diplomației internaționale; aceasta nu este o modalitate de a trata partenerii și vecinii. Cooperarea dintre Uniunea Europeană și Turcia este în interesul nostru reciproc, dar aceasta trebuie să fie o relație bazată în primul rând pe respect, nu pe febra naționalistă a președintelui Erdoğan”, a spus Dacian Cioloș, citat în comunicat.


Emmanuel Macron este membru al familiei politice Renew Europe.

Într-un discurs în cadrul unei ceremonii de omagiere a profesorului ucis, șeful statului francez a vorbit despre “separatismul islamist” şi a apărat libertatea de exprimare ce permite prezentarea caricaturală a profetului Mahomed.

Declaraţiile sale au stârnit furie în lumea musulmană, iar preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a făcut apel la boicotarea produselor franceze, după ce a pus sub semnul întrebării “sănătatea mintală” a omologului său francez.

Un mesaj de solidaritate și de sprijin pentru Macron a venit și din partea României, în cadrul unei întrevederi pe care au avut-o luni, la Paris, prim-miniștrii Ludovic Orban și Jean Castex.

Și Uniunea Europeană s-a implicat duminică în confruntarea diplomatică dintre Franța și Turcia, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, și vicepreședintele Comisiei Europene însărcinat cu promovarea modului de viață european, Margaritis Schinas, transmițând mesaje de susținere pentru liderul francez și critici la adresa liderului turc.

Continue Reading

Victor Negrescu

Raportul privind educația digitală, prezentat de Victor Negrescu, vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură din PE, oferă soluții adaptate nevoilor rapide de digitalizare

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Raportul privind educația digitală, prezentat pe 26 octombrie de eurodeputatul Victor Negrescu, vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură (CULT) din Parlamentul European, oferă soluții adaptate nevoilor rapide de digitalizare, transmite acesta într-un mesaj pe Facebook. 

Urmează negocierile cu celelalte partide politice europene dar răspunsul primit la aceste prime consultări îmi dă speranța că aceste raport va reprezenta un mesaj puternic de sprijin pentru educație, oferind soluții adaptate unei digitalizări rapide și adaptate nevoilor”, scrie vicepreședintele CULT. 

Potrivit lui Victor Negrescu, documentul cuprinde, printre altele:
– resurse financiare adecvate pentru digitalizarea educației atât în bugetul european cât și din Planul European de Relansare Economică;
– monitorizarea și propunerea de soluții adaptate, prin intermediul Semestrului European, privind digitalizarea la nivelul educației din fiecare stat membru;
– Huburi privind Educația Digitală din care să facă parte principalii reprezentanți din domeniu;
– alfabetizarea digitală și creșterea competențelor digitale;
– dezvoltarea conexiunii la Internet de mare viteză la nivel european;
– accesibilizarea cu instrumente și dispozitive digitale;
– implementarea unei inițiative noi privind noile tehnologii în educație;
– sprijinirea grupurilor vulnerabile și a zonelor rurale, montane și izolate;
– dezvoltarea unor practici educaționale adaptate mediului online;
– combaterea amenințărilor online.

Continue Reading

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Industrie din PE, a condus negocierea interinstituțională privind finanțarea adecvată a Facilității Conectarea Europei

Published

on

© Cristian Bușoi/ Facebook

Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) din Parlamentul European, a condus, alături de eurodeputata Karima Delli, președintele Comisiei pentru Transport, negocierea interinstituțională cu Comisia Europeană și Consiliul privind finanțarea adecvată pentru atingerea obiectivelor Facilității pentru Conectarea Europei, un instrument de finanțare care să canalizeze resurse spre dezvoltarea rețelelor de infrastructură și să atragă investiții suplimentare din sectoarele publice și private.

„Principalul obiectiv în sectorul telecomunicațiilor este eliminarea barierelor digitale, care împiedică finalizarea pieței unice digitale, conectarea tuturor instituțiilor și gospodăriilor din UE la internet și acoperirea parțială a acestora cu internet de mare viteză, prin tehnologia 5G. Pentru această țintă ar fi necesare aproximativ 500 de miliarde de euro, sumă suplimentară față de aclocările deja existente. Cât despre bugetul CEF pentru Energie, acesta este de aproximativ 4,8 miliarde euro și sprijină proiectele care se concentrează pe îmbunătățirea securității aprovizionării cu energie a UE și reducerea emisiilor de CO2. Programul a finanțat, spre exemplu, interconectorul de gaz între Lituania și Polonia, Biscay Bay High”, scrie președintele ITRE.

Totuși, subliniază Cristian Bușoi, „nicio decizie la nivel european nu se ia fără negociere”, iar în calitate de președinte al Comisiei ITRE, alturi de colegii eurodeputați din Comisia Transporturi, se întâlnește „frecvent cu Comisia Europeană și Consiliul pentru a identifica cele mai bune soluții, care să ne permită să atingem obiectivele propuse în CEF”. În acest sens, Bușoi menționează că o astfel de negociere cu Comisia și Consiliul am condus chiar astăzi, împreună cu colega mea Karima Delli, președintele Comisiei TRAN din Parlamentul European”. 

Continue Reading

Facebook

Europe Talks 2020 – Survey

Lansarea Consiliului Național pentru Transformare Digitală

ROMÂNIA12 mins ago

”Digitalizarea rămâne prioritatea absolută a Guvernului”, mesajul secretarului general al Executivului, Antonel Tănase, la lansarea CNTD

Dacian Cioloș14 mins ago

Liderul Renew Europe, Dacian Cioloș, mesaj de sprijin pentru Emmanuel Macron: Comentariile lui Erdoğan față de președintele francez sunt inacceptabile

Victor Negrescu33 mins ago

Raportul privind educația digitală, prezentat de Victor Negrescu, vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură din PE, oferă soluții adaptate nevoilor rapide de digitalizare

ROMÂNIA34 mins ago

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș: 4,2 miliarde de euro din bugetul multianual al UE și 1,8 miliarde de euro alocate prin Planul Național de Relansare și Reziliență al României pentru reforma sistemului de sănătate

EVENIMENTE45 mins ago

Lidera opoziției din Belarus mulțumește României și lui Klaus Iohannis pentru sprijinul oferit: În 1989, România s-a aflat în aceeași situație. A sosit timpul și pentru Belarus să se descătușeze

Cristian Bușoi1 hour ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Industrie din PE, a condus negocierea interinstituțională privind finanțarea adecvată a Facilității Conectarea Europei

Daniel Buda1 hour ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din PE: UE trebuie să încurajeze în continuare consumul de fructe și legume pentru cei peste 30 de milioane de elevi din statele membre

Gheorghe Falcă1 hour ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: România continuă lupta pentru ca Pachetul Mobilitate I să nu facă nedreptate transportatorilor români

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 hours ago

COVID-19: Eurodeputatul Tudor Ciuhodaru anunță că programul de testare extinsă a primit sprijin la nivel european: ”România va putea beneficia de teste rapide cu finanțare europeană”

Dragoș Tudorache2 hours ago

Eurodeputatul Dragoș Tudorache: Protecția valorilor europene trebuie să facă parte din planul de dezvoltare a ”inteligenței artificiale europene”

Dacian Cioloș23 hours ago

Dacian Cioloș a votat adaptarea Politicii Agricole Comune la nevoile de mediu și protecția, în premieră, a lucrătorilor sezonieri prin condiționarea plății subvenției către ferme de respectarea drepturilor muncitorilor

ROMÂNIA4 days ago

Guvernul a aprobat proiectul privind structura suport în cazul celor 15 procurori delegați la Parchetul European, condus de Laura Codruța Kövesi

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu: Urmează discuţii foarte dure cu agenţiile de rating şi cu Comisia Europeană

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

Marian-Jean Marinescu, raportorul PE pentru politica de transport a UE: Comisia Europeană trebuie să prioritizeze finalizarea coridoarelor strategice și alocarea integrală a fondurilor pentru atingerea acestui obiectiv

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros: România a atras în acest an fonduri europene pentru agricultură de peste două miliarde de euro

Dragoș Pîslaru2 weeks ago

Dragoș Pîslaru: Pandemia este o lovitură, dar și un moment în care putem face tranziția de la o piața reactivă și inflexibilă la una dinamică

U.E.2 weeks ago

COVID-19: Noi recomandări privind coordonarea restricțiilor de călătorie în UE. Platforma „Re-open EU”, actualizată permanent cu date noi privind călătoriile

ENGLISH2 weeks ago

COVID19: regions and cities demand simplified access to EU funds and sufficient time to invest on recovery

U.E.2 weeks ago

Barometrul regional și local al UE avertizează că pandemia COVID-19 riscă să creeze o generație de tineri „pierdută”

Cristian Bușoi2 weeks ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Energie din PE, schimb de opinii cu directorul DG Energie din Comisia Europeană: Numai prin îmbunătățirea energetică a clădirilor, UE și-ar putea reduce consumul de energie cu cel puțin 6%

Advertisement
Advertisement

Trending