Secretarul de stat american Antony Blinken a îndemnat joi, de la Shanghai, ca Statele Unite și China să își gestioneze diferendele „în mod responsabil”, informează Departamentul...
Europarlamentarul Gabriela Zoană (PSD, S&D) s-a aflat în perioada 12-19 iulie în China unde a efectuat o vizită de lucru în calitate de membru al Delegației...
Marile burse asiatice au deschis și astăzi pe minus, după ce ieri s-au înregistrat scăderi record ale valorilor tranzacțiilor. Atfel, în China, Bursa de Shanghai a...
chinGuvernul chinez a deschis ieri zona comercială liberă Shanghai, o platformă industrială de 29 kilometri pătraţi fără restricţii asupra investiţiilor străine şi cu un sistem birocratic...
Rusia este foarte aproape de indeplinirea unuia dintre cele mai importante dintre obiectivele sale legate de Organizatia de cooperare de la Shanghai – recunoasterea ei de...
O jurnalistă a postului de televiziune CNN a fost reţinută la Shanghai pentru că a arătat în faţa camerei de luat vederi un tricou care îl...
Preşedintele american, Barack Obama, a declarat luni că China şi Statele Unite "nu au de ce să fie adversare" şi a insistat asupra "drepturilor universale", ca...
Preşedintele american, Barack Obama, a afirmat luni că China şi Statele Unite "nu trebuie să fie adversari", într-un discurs rostit la Shanghai, în estul ţării, înainte...
Recent Comments