Connect with us

CHINA

Blinken îndeamnă ca SUA și China să-și gestioneze diferendele „în mod responsabil”: „Avem o obligație față de lume”

Published

on

© Antony Blinken/X

Secretarul de stat american Antony Blinken a îndemnat joi, de la Shanghai, ca Statele Unite și China să își gestioneze diferendele „în mod responsabil”, informează Departamentul de Stat.

Aflat în vizită la liderul local al Partidului Comunist într-o sală de recepție cu vedere panoramică la orizontul Shanghaiului, Blinken a declarat că președintele Joe Biden s-a angajat la un dialog „direct și susținut” între cele mai mari două economii ale lumii, după ani de tensiuni tot mai mari.

„Cred că este important să subliniem valoarea – de fapt, necesitatea – angajamentului direct, de a vorbi unii cu alții, de a ne expune diferențele, care sunt reale, de a încerca să le rezolvăm”, a spus Blinken. „Avem o obligație față de poporul nostru – de fapt, o obligație față de lume – de a gestiona în mod responsabil relația dintre cele două țări”, a punctat șeful diplomației americane.

Secretarul Partidului Comunist Chinez pentru Shanghai, Chen Jining, i-a urat bun venit lui Blinken parțial în limba engleză și a vorbit despre importanța întreprinderilor americane pentru oraș.

„Fie că alegem cooperarea sau confruntarea, acestea afectează bunăstarea ambelor popoare, a ambelor țări și viitorul omenirii”, a afirmat Chen.

Shanghai, capitala financiară a țării, este adesea o treaptă de acces la putere în China, președintele Xi Jinping ocupând anterior funcția de Secretar al Partidului Comunist la nivel local.

Potrivit unui mesaj pe X, Antony Blinken și Chen Jining s-au întâlnit pentru a discuta despre importanța unei concurențe economice sănătoase și a unor condiții de concurență echitabile pentru lucrătorii și întreprinderile americane care își desfășoară activitatea în China.

China nu a anunțat planuri pentru ca Blinken să se întâlnească cu Xi, deși la ultima vizită a lui Blinken, în iunie, cei doi s-au văzut în cadrul unei întâlniri anunțate în ultimul moment.

Blinken, primul secretar de stat american din ultimii 14 ani care a vizitat Shanghaiul, și-a început călătoria miercuri seară cu o vizită a metropolei, unde a gustat din mâncarea locală, a urmărit un meci de baschet și s-a plimbat de-a lungul faimoasei promenade Bund, pe râul Huangpu.

După vizita la Shanghai, șeful diplomației americane va avea discuţii cu liderii chinezi vineri la Beijing, în cursul cărora ar urma să pledeze pentru reţinere, în momentul în care un nou preşedinte se pregăteşte să fie învestit în Taiwan.

Antony Blinken ar urma, de asemenea, să prezinte îngrijorarea Statelor Unite cu privire la practicile comerciale ale Chinei, pe care Washingtonul le consideră anticoncurenţiale, o problemă cheie pentru preşedintele Joe Biden în acest an electoral.

 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

CHINA

În prima discuție cu președintele chinez Xi Jinping, cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut acestuia să sprijine eforturile de pace în Ucraina

Published

on

© European Union, 2025

Cancelarul german Friedrich Merz a cerut vineri Beijingului să sprijine eforturile de pace în Ucraina, în timpul primei sale conversații telefonice cu președintele chinez Xi Jinping, în care cei doi au subliniat „dorința de a lucra în parteneriat pentru a aborda provocările globale”, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Cei doi lideri au discutat despre războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Cancelarul a prezentat eforturile comune ale Europei și Statelor Unite pentru a obține un armistițiu rapid. El a cerut ca aceste eforturi să fie sprijinite”, potrivit unei declarații a guvernului german.

.În condițiile în care schimburile comerciale dintre China și Germania sunt afectate de tensiuni geopolitice și economice, Merz a subliniat în timpul convorbirii sale cu Xi importanța unei „concurențe loiale” și a „reciprocității” între cele două puteri.

Un număr mare de produse chinezești subvenționate inundă Europa și în special piața germană, provocând îngrijorări cu privire la impactul asupra industriei locale. Acestea variază de la mașini electrice, subvenționate de stat, până la panouri solare chinezești ieftine, la care se adaugă impasul privind oțelul.

La rândul său, președintele Xi Jinping a cerut Germaniei să sprijine mai mult investițiile bilaterale, potrivit presei de stat chineze.

De asemenea, joi, după o conversație telefonică cu Xi Jinping, președintele francez Emmanuel Macron a afirmat că împărtășește cu omologul său chinez „același obiectiv în ceea ce privește războiul condus de Rusia”: „o pace durabilă și robustă (care) începe cu un armistițiu imediat și necondiționat”.

Donald Trump a declarat, luni, după o discuție telefonică de două ore cu președintele rus Vladimir Putin că dialogul „a decurs foarte bine” și că Rusia și Ucraina „vor începe imediat negocierile pentru un armistițiu”, subliniind că i-a informat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski și pe lideri europeni de conținutul discuției cu liderul rus și punctând că Vaticanul și-a exprimat interesul de a găzdui negocierile ruso-ucrainene.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, președintele francez Emmanuel Macron, premierii polonez și britanic Donald Tusk și Keir Starmer, precum și cancelarul german Friedrich Merz, au avut și vineri, la summitul Comunității Politice Europene de la Tirana, o discuție telefonică cu președintele american Donald Trump, după finalizarea rundei de discuții ruso-ucrainene de la Istanbul.

Discuțiile dintre delegațiile rusă și ucraineană s-au încheiat după doar 90 de minute de la debut. Reuniunea a reprezentat prima întâlnire față în față a reprezentanților Rusiei și Ucrainei din 2022, imediat după începerea invaziei la scară largă a Rusiei.

Continue Reading

CHINA

Xi Jinping, mesaj de felicitare pentru Nicușor Dan: Liderul chinez propune deschiderea unui “nou capitol al cooperării” dintre China și România

Published

on

© Ministry of Foreign Affairs The People’s Republic of China

Președintele Chinei Xi Jinping i-a transmis joi un mesaj oficial de felicitare lui Nicușor Dan pentru alegerea sa în funcția de președinte al României, se arată într-un mesaj difuzat de Ambasada Chinei la București, care arată că liderul de la Beijing a subliniat relațiile istorice dintre cele două țări și și-a exprimat dorința de a întări parteneriatul bilateral.

“România a fost a treia țară din lume care a stabilit relații diplomatice cu Republica Populară Chineză”, a reamintit Xi Jinping, menționând prietenia tradițională care leagă cele două națiuni.

Potrivit mesajului, relațiile bilaterale s-au construit pe “respect și egalitate”, iar cooperarea reciproc avantajoasă a fost aprofundată constant.

Într-un context global marcat de instabilitate, președintele chinez a pledat pentru consolidarea dialogului și coordonării între cele două state.

“În lumea de astăzi, schimbările de o amploare nemaivăzută de un secol se accelerează. În calitate de buni prieteni și parteneri, China și România ar trebui să întărească dialogul, să promoveze consensul, să aprofundeze cooperarea”, a transmis liderul chinez.

Xi Jinping a declarat că acordă „o importanță deosebită dezvoltării relațiilor China–România” și și-a exprimat disponibilitatea de a lucra împreună cu noul președinte român pentru a “deschide un nou capitol al cooperării prietenoase dintre cele două țări”, în beneficiul cetățenilor ambelor națiuni.

 

Victoria lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale a fost salutată de lideri din întreaga Europă, de la liderii instituțiilor UE – președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola – la președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, premierul polonez Donald Tusk, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez și șefa guvernului italian Giorgia Meloni.

În același timp, președintele francez Emmanuel Macron a fost primul lider european care l-a sunat pe Nicușor Dan pentru a-l felicita. “În pofida numeroaselor încercări de manipulare, românii au ales în această seară democrația, statul de drept și Uniunea Europeană”, a spus Macron.

Luni, președintele ales al României a mai avut discuții telefonice cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

Pe parcursul săptămânii, Nicușor Dan a primit felicitări și din partea prim-ministrului Israelului, Benjamin Netanyahu, și a președintelui Serbiei, Aleksandr Vucic.

Din partea Statelor Unite, președintele ales al României a primit mesaje de felicitări din partea Ambasadei SUA la București și a membrilor Comisiei pentru relații externe a Senatului SUA.

Continue Reading

CHINA

SUA și China convin să mențină canalele de dialog deschise, reconfirmând detensionarea temporară a relațiilor

Published

on

© State Department photo by Alison Anzalone/ Public Domain

Statele Unite și China au convenit să mențină deschise canalele de comunicare, reconfirmând destinderea oferită de acordul temporar privind reducerea majorității tarifelor vamale, în urma unei convorbiri telefonice dintre vice-ministrul chinez de externe, Ma Zhaoxu, și adjunctul secretarului de stat american, Christopher Landau, informează AFP, preluat de Agerpres.

„Este un semnal pozitiv”, a transmis partea americană, precizând că „Beijingul știe acum cu cine să discute” în administrația SUA. Convorbirea a fost a doua de nivel diplomatic între cele două țări în actualul mandat al președintelui Donald Trump.

Potrivit declarațiilor oficiale, Ma și Landau au „făcut schimb de opinii asupra unor teme importante”, fără a specifica dacă tarifele comerciale au fost direct discutate. Însă contextul discuției a fost oferit de acordul anunțat recent la Geneva, prin care cele două puteri au decis să reducă temporar cele mai multe dintre tarifele vamale aplicate reciproc, ca parte a unui efort mai amplu de detensionare a relațiilor comerciale.

Oficialii chinezi au subliniat că „dialogul diplomatic a fost reluat”, iar contactele directe, inclusiv prin recentele întâlniri cu ambasadorul SUA în China, David Perdue, vizează obținerea unor „rezultate concrete” în relațiile bilaterale.

Totodată, vicepremierul chinez He Lifeng a afirmat, într-o întâlnire separată, că negocierile economice și comerciale cu SUA „au înregistrat progrese substanțiale” și a reiterat intenția Beijingului de a „deschide și mai mult piața pentru companiile americane”.

Pe fondul tensiunilor legate de tehnologia avansată, Ministerul Comerțului din China a calificat recent avertismentele SUA privind utilizarea cipurilor chinezești drept „intimidare unilaterală” și a acuzat Washingtonul că „subminează negocierile comerciale”, promițând „măsuri ferme” pentru a-și apăra interesele.

Dialogul dintre cele două economii majore are loc pe fondul unui efort declarat de a ajunge la un acord comercial mai amplu, în ciuda diferențelor persistente în domenii strategice precum tehnologia, securitatea economică și reglementările comerciale.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
INTERNAȚIONAL24 minutes ago

Zelenski condamnă atacul masiv asupra Kievului: „Numai sancțiunile care vizează sectoarele-cheie ale economiei ruse vor forța Moscova să înceteze focul”

ROMÂNIA1 hour ago

Prima vizită externă a lui Nicușor Dan: Cu o zi înainte de a depune jurământul de președinte, Dan merge în Polonia pentru a-l susține pe primarul Varșoviei în cursa prezidențială

ROMÂNIA1 hour ago

Ambasada României la Washington reacționează la decizia SUA care afectează studenții străini de la Harvard: „Suntem preocupați de soarta acestor tineri remarcabili”

CHINA2 hours ago

În prima discuție cu președintele chinez Xi Jinping, cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut acestuia să sprijine eforturile de pace în Ucraina

PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

Premieră în Timișoara. Universitatea de Vest deschide, în parteneriat cu Parlamentul European și cu vicepreședintele Nicu Ștefănuță, primul spațiu al educației europene

SUA3 hours ago

UE face apel la „respect” după ce Trump a amenințat cu tarife vamale de 50%: „Suntem pregătiți să ne apărăm interesele”

SUA3 hours ago

Donald Trump amenință UE cu taxe vamale de 50% începând cu 1 iunie: „Discuțiile noastre nu duc nicăieri”

ROMÂNIA18 hours ago

Fake news demontat de consilierul prezidențial Cristian Diaconescu: Președintele Bolojan nu a declarat, în niciun context, că România este dispusă să trimită militari în Ucraina

CHINA18 hours ago

Xi Jinping, mesaj de felicitare pentru Nicușor Dan: Liderul chinez propune deschiderea unui “nou capitol al cooperării” dintre China și România

INTERNAȚIONAL21 hours ago

Avertisment de la Kiev: Reintroducerea tarifelor vamale de către UE poate da o lovitură puternică economiei ucrainene și încrederii populației în Bruxelles

NATO2 days ago

”Revizionismul agresiv al Rusiei amenință nu doar securitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, ci și securitatea noastră comună în Europa”, subliniază Friedrich Merz din Lituania

ROMÂNIA2 days ago

Boloș: Renegocierea PNRR va fi finalizată până la finalul lunii mai. Cererile de plată vor fi restructurate pentru a asigura absorbția fondurilor până în 2026

U.E.4 days ago

Von der Leyen: Bugetul actual al UE a fost proiectat pentru o lume care nu mai există. Următorul trebuie să fie flexibil, coerent, descentralizat și simplificat

EDUCAȚIE5 days ago

Ministrul Daniel David a prezentat raportul de diagnostic al educației și cercetării din România: Șase copii din 20 de se află în zona de analfabetism funcțional

ROMÂNIA1 week ago

Decidenți din Parlamentul României și European își exprimă deschiderea de a consolida dialogul cu mediul de afaceri românesc pentru a crește absorbția fondurilor europene: România trebuie să rămână ancorată în UE

ROMÂNIA1 week ago

Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Concordia reliefează caracterul vital al fondurilor UE pentru economia românească: Dacă nu aducem fiecare euro în țară, ne paște recesiunea

ROMÂNIA1 week ago

Romanian Business Leaders face apel la dialog între decidenții politici și antreprenori și avansează un set de 10 măsuri concrete pentru a accesa ”mai mulți bani” europeni, ”mai repede și mai bine”

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul Finanțelor, vești bune de la Bruxelles: România va încasa pe 10 iunie 1,3 miliarde de euro din a treia cerere de plată din PNRR

U.E.2 weeks ago

„Stare de urgență în gândire și acțiune”: Von der Leyen și noul cancelar german susțin mobilizarea rapidă privind competitivitatea UE, sprijinirea Ucrainei și gestionarea migrației

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Boloș confirmă riscul de suspendare a fondurilor europene dacă reforma fiscală nu este implementată

Trending