Țările NATO au căzut de acord asupra unui angajament financiar de 40 de miliarde de euro pentru Ucraina, anunță diplomați occidentali

Țările membre ale NATO au căzut de acord să finanțeze un ajutor militar pentru Ucraina în valoare de 40 de miliarde de euro anul viitor, au anunțat miercuri diplomați occidentali pentru Reuters, cu o săptămână înainte ca liderii alianţei să se reunească într-un summit la Washington, cu ocazia marcării a 75 de ani de la întemeierea NATO, informează Agerpres.

Conform declarațiilor precedente ale secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, ar trebui înființat un fond de 100 de miliarde de euro pe cinci ani, care să sprijine militar Ucraina în fața invadatorilor ruși, iar alianța ar trebui să dispună de un rol direct în coordonarea furnizării de arme, muniție și echipamente.

Acordul conține o prevedere de reevaluare a contribuțiilor aliate la viitoare summituri NATO, conform unui diplomat.

În egală măsură, aliații au fost de acord să pregătească două rapoarte anul următor pentru a conveni ce anume va furniza fiecare țară Ucrainei, a detaliat suplimentar diplomatul citat.

Statele membre ”vor încerca să îndeplinească acest angajament prin contribuţii proporţionale”, conform acordului convenit.

Angajamentul financiar face parte dintr-un pachet mai amplu privind Ucraina, asupra căruia liderii NATO vor conveni atunci când se vor reuni pentru summitul aniversar de la Washington, între 9 şi 11 iulie.

Veţi vedea şi un pachet foarte solid pentru Ucraina şi acesta va fi şi un element al summitului”, declara la finalul lunii mai Antony Blinken în prezenţa secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg. 

Pachetul respectiv ar urma să acorde organizației transatlantice un rol mai mare în coordonarea aprovizionării cu echipamente și instruire militară și ar urma să acopere, de asemenea, și problema finanțării.

Ambasadoarea SUA la NATO, Julianne Smith, a oferit atunci câteva detalii de culise, spunând că există dezbateri ”dacă este sau nu necesar să se desemneze un reprezentant” care să ajute la gestionarea tuturor eforturilor depuse în Alianţă în relaţia cu Ucraina.

Potrivit unui purtător de cuvânt al NATO, decizia în această direcție a fost convenită. Alianța va avea un emisar special la Kiev care va avea misiunea de a coordona sprijinul politic şi practic al NATO în teren.

Citiți și: NATO își va extinde prezența civilă în Ucraina prin trimiterea unui emisar special la Kiev

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare