Connect with us

INTERNAȚIONAL

Trei rachete balistice lansate de Coreea de Nord au ajuns în zona economică exclusivă a Japoniei

Published

on

Coreea de Nord a lansat patru rachete balistice, trei dintre ele aterizând la mai puţin de 1.000 de kilometri de Japonia, potrivit prim-ministrului japonez Shinzo Abe, citat de BBC.

Coreea de Nord a ameninţat încă de vineri că va lansa mai multe rachete, ca răspuns la exerciţiul militar ce se desfăşoară în prezent între Coreea de Sud şi Statele Unite. Exerciţiul, care are loc anual, este văzut de către oficialii de la Phenian drept o pregătire pentru o invazie împotriva lor.

Lansările de luni reprezintă totodată şi o continuare a lungii serii de teste realizate de către Coreea de Nord, ce urmăreşte îmbunătăţirea tehnologiilor pentru rachete. Experţii spun că inevitabil, armele Phenianului devin din ce în ce mai eficiente, însă sunt în continuare departe până să poată ataşa de rachete focoase nucleare, notează Adevărul.

Premierul japonez a declarat că aceasta „este o situație extrem de periculoasă” și că Phenianul a declanțat o nouă etapă a amenințărilor, în condițiile în care ONU i-a interzis Coreei de Nord să facă orice fel de teste nucleare ori cu rachete.

Citiți și SUA iau în calcul o intervenție militară în Coreea de Nord

În luna februarie Casa Albă anunța posibilitatea unei intervenții militare în statul nord coreean în vederea punerii capăt amenințării nucleare. Secretarul american al apărării a avertizat Coreea de Nord că în eventualitatea în care aceasta va folosi armele nucleare, SUA vor răspunde „în mod eficient și copleșitor”.

În cursul întâlnirii de două zile a premierului japonez Shinzo Abe cu Trump, în februarie, oficiali americani au declarat în mai multe rânduri că toate opţiunile sunt avute în vedere în ceea ce priveşte gestionarea situaţiei din Coreea de Nord. 

Zonă economică exclusivă este zona maritimă adiacentă mării teritoriale a unui stat riveran, care se extinde până la maximum 200 mile marine în larg, distanța fiind calculată de pe linia de bază a apelor teritoriale.

În zona economică exclusivă, statul riveran are: drepturi suverane în scopul explorării și exploatării, conservării și gestiunii resurselor naturale, biologice sau nebiologice, ale fundului mării, ale subsolului acestuia și ale apelor de deasupra, ca și cu privire la celelalte activități de explorare și exploatare a zonei în scopuri economice, cum ar fi producerea de energie cu ajutorul apei, al curenților și al vântului; dreptul de amplasarea și folosirea de insule artificiale, instalații și lucrări; dreptul de cercetare științifică marină; dreptul de protecția și conservarea mediului marin; celelalte drepturi și obligații prevăzute de Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării.

NATO

Estonia subliniază că împreună cu Finlanda ar avea mijloacele necesare pentru a închide Golful Finlandei pentru navele militare ruse: ”Marea Baltică va fi o mare a NATO”

Published

on

© NATO

Ministrul eston al Apărării, Hanno Pevkur, a punctat vineri că integrarea sistemelor de rachete de apărare costieră ale Estoniei şi Finlandei vor putea permite închiderea Golfului Finlandei pentru navele militare ruse, dacă va fi necesar, consemnează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Într-un interviu acordat cotidianului finlandez Iltalehti, ministrul eston a subliniat importanţa coordonării acestor sisteme odată cu aderarea Finlandei la NATO, o măsură pe care a convenit-o săptămâna aceasta cu omologul său finlandez, Antti Kaikkonen.

”Finlanda și Suedia, în calitate de membri NATO, vor consolida semnificativ regiunea Mării Baltice și ne vom coordona planurile de apărare pentru o mai bună securitate a națiunilor noastre. Raze de acţiune a rachetelor de coastă estone şi finlandeze este mai mare decât lăţimea Golfului Finlandei. Aceasta înseamnă că ne putem coordona apărarea cu rachete şi să ne transmitem reciproc toate informaţiile”, a explicat Hanno Pevkur.

”Marea Baltică va fi o mare interioară a NATO după ce Suedia şi Finlanda vor adera la NATO. Faţă de cum este acum, situaţia se va schimba”, remarcă ministrul eston al apărării.

Șefii de stat sau de guvern ai statelor membre NATO, reuniți la finalul lunii iunie în cadrul summitului de la Madrid, au invitat Finlanda și Suedia, prin declarația finală, să devină membre ale Alianței.

Potrivit prevederilor, toate ţările membre NATO trebuie să ratifice protocoalele de aderare pentru ca acestea să poată intra în vigoare şi, astfel, cele două țări să poată beneficia de prevederile Articolului 5, ce funcționează sub principiul unui răspuns colectiv în cazul în care unul dintre membri este atacat.

Recent, Statele Unite au devenit cea de-a 23-a țară care au ratificat aceste documente, printre celelalte care au făcut deja acest lucru numărându-se și România.

Continue Reading

SUA

SUA pregătesc ”o foaie de parcurs ambițioasă” privind relațiile comerciale cu Taiwanul, în replică la acțiunile ”provocatoare” ale Chinei

Published

on

© U.S. Department of State/ Flickr

Statele Unite își vor consolida relațiile comerciale cu Taiwanul și vor efectua noi curse aeriene și maritime în strâmtoare, în replică la acțiunile ”provocatoare” ale Chinei, a anunțat vineri un înalt responsabil american, potrivit AFP, citat de Agerpres.

O ”foaie de parcurs ambiţioasă” privind comerţul va fi prezentată ”în zilele următoare”, a declarat Kurt Campbell, coordonator al Casei Albe pentru Asia-Pacific.

Acest consilier al lui Joe Biden a afirmat că Beijingul s-a folosit de recenta vizită controversată a preşedintei Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, pentru a încerca să bulverseze statu-quo-ul privind situaţia insulei.

Această vizită a fost ”coerentă” cu politica Washingtonului, iar China a ”exagerat”, a apreciat acesta.

China s-a înfuriat după vizita în Taiwan a președintei Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, care a avut loc săptămâna trecută, astfel că Beijingul a lansat manevre militare de amploare, mobilizând avioane, nave şi rachete balistice în şase sectoare din jurul acestei insule pe care o consideră parte a Chinei continentale.

Mai mult, primul poluator la nivel global a decis încetarea cooperării cu Statele Unite în mai multe domenii printre care și în ceea ce privește schimbările climatice, un regres în acest sector după ce aceste două state și-au luat angajamentul în cadrul Conferinței ONU privind schimbările climatice, ce a avut loc în luna noiembrie în Glasgow, să coopereze pentru a combate efectele încălzirii globale.

Continue Reading

NEWS

Europa ar putea folosi rachetele companiei SpaceX după golul lăsat de rachetele rusești Soyuz. Directorul general ESA: Războiul din Ucraina a arătat că suntem prea dependenți de Rusia

Published

on

© Agence spatiale européenne (ESA), 2016/Source: EC - Audiovisual Service

Agenția Spațială Europeană (ESA) a demarat discuțiile preliminare cu compania americană SpaceX, a miliardarului Elon Musk, pentru utilizarea rachetelor sale, după ce conflictul din Ucraina a blocat accesul Occidentului la rachetele rusești Soyuz, anunță Reuters, citat de Agerpres.

”Aş spune că sunt două opţiuni şi jumătate pe care le discutăm. Una este în mod clar SpaceX. Cealaltă ar putea fi Japonia”, a declarat Josef Aschbacher, directorul-general al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). ”Japonia aşteaptă zborul inaugural al următoarei sale generaţii de rachete. O altă opţiune ar putea fi India”, a adăugat Aschbacher.

Acesta a apreciat că ”SpaceX este mai operaţională decât celelalte şi cu siguranţă una din variantele de rezervă pe care le analizăm”.

În urma războiului declanșat de Rusia în Ucraina, clienții care au întrerupt colaborarea cu sectorul aerospațial rusesc s-au reorientat către compania Elon Musk.

Directorul ESA a subliniat că războiul din Ucraina a demonstrat că strategia de cooperare, veche de câteva decenii, a Europei cu Rusia în domeniul livrărilor de gaze şi alte domenii, precum spaţiul, nu mai funcţionează. ”Acesta a fost un semnal de alarmă că am fost mult prea dependenţi de Rusia. Şi cu acest semnal de alarmă sperăm că îi va face pe decidenţi să îşi dea seama, ca şi mine, că trebuie să consolidăm capabilităţile şi independenţa Europei”, a spus Josef Aschbacher.

Până acum, Europa a depins de racheta italiană Vega pentru lansarea în spaţiu a încărcăturilor mici, de racheta Soyuz pentru încărcăturile medii şi de racheta Ariane 5 pentru misiunile grele. Vega C, următoarea generaţie de rachete Vega, şi-a făcut debutul luna trecută în timp ce prima lansare a rachetei Ariane 6, care va succeda Ariane 5, a fost amânată pentru 2023.

Aschbacher a spus că un calendar mai clar cu privire la Ariane 6 va fi disponibil în luna octombrie. Abia atunci ESA va finaliza un plan de rezervă care va fi prezentat, în luna noiembrie, miniştrilor din cele 22 state membre ale agenţiei.

La mijlocul lunii februarie, Comisia Europeană a prezentat o serie de inițiative pe care le va coordona în domenii critice pentru apărarea și securitatea din cadrul UE.

Printre aceste inițiative se numără și consolidarea dimensiunii de apărare a activităților spațiale la nivelul UE prin promovarea abordării de tip ”dublă utilizare începând cu momentul conceperii” pentru infrastructurile spațiale ale UE, cu scopul de a oferi noi servicii reziliente care să răspundă nevoilor guvernamentale, inclusiv în domeniul apărării.

Continue Reading

Facebook

NATO56 mins ago

Estonia subliniază că împreună cu Finlanda ar avea mijloacele necesare pentru a închide Golful Finlandei pentru navele militare ruse: ”Marea Baltică va fi o mare a NATO”

U.E.2 hours ago

Volodimir Zelenski, un nou apel către UE pentru interzicerea vizelor pentru cetățenii ruși: Uniunea ”nu trebuie transformată într-un supermarket”

SUA4 hours ago

SUA pregătesc ”o foaie de parcurs ambițioasă” privind relațiile comerciale cu Taiwanul, în replică la acțiunile ”provocatoare” ale Chinei

CONSILIUL UE7 hours ago

UE va discuta luna aceasta dacă interzice acordarea de vize pentru toți cetățenii ruși. Președinția cehă a Consiliului UE: ”Ar putea fi o altă sancţiune foarte eficace”

ROMÂNIA7 hours ago

Mai multe proiecte ale Transgaz au fost transmise către BEI în vederea finanțării. Ministrul Energiei: Investim în dezvoltarea sistemului național de transport al gazelor naturale

Daniel Buda8 hours ago

Comisia Europeană, după interpelarea eurodeputatului Daniel Buda: Lucrăm la abordări pe termen mediu și lung pentru a reduce dependența de îngrășămintele agricole din Rusia

ROMÂNIA9 hours ago

Președintele Camerei Deputaților și ministrul Apărării, în vizită la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii. Marcel Ciolacu i-a asigurat pe militari de sprijinul său necondiționat pentru Armata României

U.E.10 hours ago

Liderii instituțiilor UE, ”consternați” de atacul asupra scriitorului Salman Rushdie: Libertatea de gândire este unul dintre cele mai prețioase drepturi

ROMÂNIA1 day ago

Transgaz a primit undă verde din partea Ministerului Energiei pentru construirea conductei de transport gaze naturale pe direcția Prunișor – Orșova – Băile Herculane – Jupa

U.E.1 day ago

Ursula von der Leyen și Roberta Metsola, mesaj de Ziua Internațională a Tineretului: UE va fi mai puternică dacă le permitem tinerilor să devină promotorii schimbării

ROMÂNIA2 days ago

România, solidară cu Franța în lupta cu incendiile. Țara noastră trimite 17 mijloace de intervenție și 77 de pompieri salvatori

ROMÂNIA3 days ago

Nicolae Ciucă le-a cerut miniștrilor săi să colaboreze cu MIPE în vederea creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene

INTERNAȚIONAL1 week ago

Azerbaidjan a lansat operațiunea „Răzbunarea” împotriva forțelor armene din Nagorno-Karabah

ROMÂNIA1 week ago

Guvernul aprobă contractul de finanțare dintre România și BEI privind Spitalul Regional Craiova

ROMÂNIA1 week ago

România este ”peste graficul asumat în fața Comisiei Europene” privind stocurile de gaze naturale. Virgil Popescu: Există un grad de umplere de peste 59%, peste ținta pentru septembrie

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

R. Moldova dorește să reducă consumul de gaze pentru a diminua dependența de Gazprom. Vicepremierul Andrei Spînu: O alternativă o reprezintă păcura, care ar putea fi livrată de România

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă a dat asigurări că bugetul din 2023 va putea susține noile prevederi privind educația, iar țința de 15% pentru învățământ va fi atinsă până în 2027

U.E.2 weeks ago

Premierul spaniol, turneu în Balcanii de Vest: Locul acestei regiuni este în Uniunea Europeană

ROMÂNIA2 weeks ago

Klaus Iohannis, la Săptămâna Haferland: Dialogul intercultural, sursă a prosperității. România va continua să apere drepturile și interesele minorităților sale

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă, la Săptămâna Haferland: Transilvania reprezintă la nivel european un model de toleranță și de bună conviețuire interetnică

Team2Share

Trending