Președintele american Donald Trump a amenințat din nou că va impune tarife „mult mai mari” asupra bunurilor importate din Uniunea Europeană, dacă blocul european nu reușește să elimine complet taxele aplicate produselor americane până pe 4 iulie, dată cu încărcătură istorică – 250 de ani de independență SUA.
Acesta a avut o discuție telefonică cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în urma căreia a scris pe rețeaua sa de socializare Truth Social că a fost de acord să păsuiască UE până la „a 250-a aniversare a țării noastre sau, din păcate, tarifele lor vor crește imediat la niveluri mult mai ridicate”.
În pofida acestor amenințări, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a afirmat într-un comunicat că UE înregistrează „progrese semnificative în direcția reducerii tarifelor” înainte de termenul limită stabilit de Trump, care se înscrie în credința sa „American First”.
La câteva ore după această amenințare, Curtea Supremă a decis că ultimele tarife globale de 10% impuse de Trump nu respectă legislația comercială americană.
Ursula von der Leyen și Donald Trump au convenit în luna iulie a anului trecut un acord comercial, dar punerea sa în aplicare s-a împotmolit miercuri, după ce statele membre și Parlamentul European nu au reușit să convină asupra unei înțelegeri cu privire la acesta.
Eurodeputații doresc să introducă noi clauze de protecție: condiționarea reducerii tarifelor europene de respectarea de către SUA a obligațiilor care le revin în cadrul acordului.
În egală măsură, Parlamentul European insistă asupra unei „clauze de expirare” care ar rezilia acordul în martie 2028 dacă acesta nu va fi reînnoit.
Legislativul european beneficiază de sprijinul Franței, în vreme ce Germania și alte țări membre doresc să mențină forma acordului negociată de președintele american Donald Trump și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în luna iulie a anului 2025.
Joi dimineață, înainte de declarația lui Trump pe rețelele de socializare, negociatorul-șef al Parlamentului European, Bernd Lagne, a afirmat că parlamentarii și guvernele înregistrează progrese semnificative în cadrul negocierilor, dar a adăugat că „mai este încă mult de parcurs”.
Negociatorii urmează să se întâlnească pentru o nouă rundă de discuții pe 19 mai, la Strasbourg, potrivit BBC.
„Rămânem mai hotărâți ca niciodată să promovăm și să apărăm mandatul Parlamentului, astfel încât să oferim garanții suplimentare care vor aduce beneficii cetățenilor și companiilor atât din UE, cât și din SUA”, a declarat Lange într-o declarație.
Diferențele de viziune dintre SUA și Europa care alimentează tensiunile și fac c nu se rezumă doar la sectorul comercial.
„Este evident pentru toată lumea că grupurile ostile bine organizate exploatează frontierele deschise și idealurile globaliste asociate acestora. Cu cât aceste culturi străine se extind mai mult și cu cât politicile europene actuale se mențin mai mult timp, cu atât terorismul devine mai inevitabil. În calitate de leagăn al culturii și valorilor occidentale, Europa trebuie să acționeze acum și să pună capăt declinului său intenționat”, este precizat în strategie.
Noile critici la adresa Europei vin la doar câteva luni după ce în noua strategie de securitate națională a lui Trump este menționat că Europa se confruntă cu „dispariția civilizației” din cauza imigrației.




