Connect with us

RUSIA

Trump, după discuția cu Putin: Rusia și Ucraina vor începe imediat negocierile. I-am informat pe Zelenski și pe liderii europeni. Vaticanul este interesat să găzduiască negocierile

Published

on

© Official White House Photo by Daniel Torok

Președintele ameircan Donald Trump a declarat, luni, după discuția sa telefonică de două ore cu președintele rus Vladimir Putin că dialogul “a decurs foarte bine” și că Rusia și Ucraina “vor începe imediat negocierile pentru un armistițiu”, subliniind că i-a informat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski și pe lideri europeni de conținutul discuției cu liderul rus și punctând că Vaticanul și-a exprimat interesul de a găzdui negocierile ruso-ucrainene.

“Tocmai am încheiat un apel telefonic de două ore cu președintele Vladimir Putin al Rusiei. Cred că a decurs foarte bine. Rusia și Ucraina vor începe imediat negocieri pentru un armistițiu și, mai important, pentru ÎNCHEIEREA războiului. Condițiile pentru aceasta vor fi negociate între cele două părți, așa cum este firesc, deoarece ele cunosc detalii ale unei negocieri pe care nimeni altcineva nu le-ar putea ști. Tonul și spiritul discuției au fost excelente. Dacă nu ar fi fost așa, aș spune acum, nu mai târziu”, a scris Trump, într-o postare pe rețeaua sa socială, Truth Social.

 

El a mai afirmat că Rusia “vrea să dezvolte un comerț de mari dimensiuni” cu Statele Unite odată ce războiul se va încheia și că și Ucraina ar putea beneficia enorm din schimburile comerciale.

“Rusia dorește să dezvolte un COMERȚ de mari dimensiuni cu Statele Unite când această catastrofă – acest „măcel sângeros” – se va încheia, și sunt de acord. Există o oportunitate imensă pentru Rusia de a crea un număr uriaș de locuri de muncă și de a genera bogăție. Potențialul său este NELIMITAT. La fel, Ucraina poate fi un mare beneficiar al comerțului, în procesul de reconstrucție a țării sale”, a continuat liderul american.

Într-o postare pe Truth Social,  Trump a adăugat că Vaticanul și-a exprimat interesul de a găzdui negocierile.

“Negocierile dintre Rusia și Ucraina vor începe imediat. L-am informat deja pe președintele Volodimir Zelenski al Ucrainei, pe Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, pe președintele Emmanuel Macron al Franței, pe premierul Giorgia Meloni al Italiei, pe cancelarul Friedrich Merz al Germaniei și pe președintele Alexander Stubb al Finlandei, într-un apel cu mine, imediat după convorbirea cu președintele Putin.

Trump a mai spus că l-a informat pe Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, precum și pe liderii UE, Franței, Italiei, Germaniei și Finlandei, imediat după apelul cu Putin.

“Vaticanul, reprezentat de Papă, a declarat că ar fi foarte interesat să găzduiască negocierile. Să înceapă procesul!”, a conchis președintele american.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, președintele francez Emmanuel Macron, premierii polonez și britanic Donald Tusk și Keir Starmer, precum și cancelarul german Friedrich Merz, au avut și vineri, la summitul Comunității Politice Europene de la Tirana, o discuție telefonică cu președintele american Donald Trump, după finalizarea rundei de discuții ruso-ucrainene de la Istanbul.

Discuțiile dintre delegațiile rusă și ucraineană s-au încheiat după doar 90 de minute de la debut. Reuniunea a reprezentat prima întâlnire față în față a reprezentanților Rusiei și Ucrainei din 2022, imediat după începerea invaziei la scară largă a Rusiei.

Înaintea reuniunii, așteptările privind un progres în negocierile de pace au fost reduse. Atunci, Donald Trump a declarat că nu vor exista progrese în această privință până când el și președintele rus Valdimir Putin nu se vor întâlni.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

INTERNAȚIONAL

Primele negocieri de pace ruso-ucrainene, în Turcia, după trei ani: Putin nu participă. Zelenski merge la Istanbul, dar cere prezența liderului rus. Nici Trump nu se va deplasa în Turcia

Published

on

Președintele rus Vladimir Putin nu va participa la potențialele prime negocieri directe de pace dintre Moscova și Kiev, programate joi, după o pauză de trei ani, relatează Deutsche Welle.

Duminică, Putin a propus desfășurarea unor negocieri directe cu Ucraina la Istanbul, joi, “fără nicio precondiție”, ca răspuns la cererea de încetare a focului adresată de Kiev și aliații săi europeni. În replică, președintele Ucrainean Volodimir Zelenski i-a propus omologului său rus Vladimir Putin o întrevedere “în persoană”, joi, la Istanbul, o premieră de la declanșarea invaziei Ucrainei în februarie 2022, dar Kremlinul nu a răspuns ofertei. Mai mult, președintele american Donald Trump, care efectuează în această săptămână în Orientul Mijlociu primul său turneu prezidențial, afirmase că ia în calcul să facă o escală la Istanbul în cazul unei potențiale întâlniri între președinții Ucrainei și Rusiei.

Miercuri seara, Kremlinul a anunțat că delegația rusă va fi compusă din consilierul prezidențial Vladimir Medinsky și ministrul adjunct al apărării, Alexander Fomin, a punctat Deutsche Welle.

Putin, ministrul de externe Serghei Lavrov și consilierul pe politică externă al Kremlinului, Yuri Ușakov, nu au fost incluși în delegație, deși toți trei fuseseră vehiculați anterior ca potențiali principali negociatori.

După anunțul Kremlinului privind componența delegației, un oficial american a declarat că președintele Donald Trump nu va participa, în ciuda faptului că, cu doar câteva zile înainte, afirmase că ia în considerare deplasarea.

Între timp, un oficial ucrainean a confirmat că președintele Volodimir Zelenski se îndreaptă spre Turcia. Anterior, Zelenski afirmase că va participa la negocieri doar dacă Putin va fi prezent.

Deși Putin nu și-a confirmat niciodată oficial prezența, absența președinților rus și american a redus așteptările privind un progres semnificativ la discuțiile de la Istanbul.


Citiți și

Ucraina pune presiune pe Rusia: Zelenski nu se va întâlni la Istanbul cu altcineva decât Putin. Refuzul de a negocia, semnal că Moscova nu vrea să încheie războiul

Zelenski speră ca Trump să înțeleagă că Putin este adevărata piedică în calea păcii


Delegația americană, din care fac parte secretarul de stat Marco Rubio și emisarul special Steve Witkoff, alături de consilierul de securitate Keith Kellogg, este de asemenea așteptată în Turcia.

Joi dimineață, ministrul de externe ucrainean Andrii Sybiha a anunțat că s-a întâlnit cu Rubio pentru a discuta despre viziunea lui Zelenski privind pacea și pentru a coordona pozițiile în această săptămână critică.

Ultimele negocieri directe ruso-ucrainene au avut loc tot la Istanbul în martie-aprilie 2022, la o lună după lansarea invaziei ruse asupra Ucrainei.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Ucraina pune presiune pe Rusia: Zelenski nu se va întâlni la Istanbul cu altcineva decât Putin. Refuzul de a negocia, semnal că Moscova nu vrea să încheie războiul

Published

on

Dacă președintele rus Vladimir Putin refuză negocierile în Turcia, acesta va fi semnalul final că Rusia nu are intenția de a pune capăt războiului declanșat în Ucraina, a declarat marți șeful cabinetului președintelui Ucrainei, Andriy Yermak, în vreme ce Mihailo Podoliak, consilierul pentru politică externă al președintelui Ucrainei, a precizat că Volodimir Zelenski nu va accepta să se întâlnească joi în Turcia cu niciun alt reprezentant al Rusiei în afară de șeful statului rus.

“Ucraina este deschisă oricărui format de negocieri cu Rusia, însă încetarea focului trebuie să fie prima și cea mai importantă condiție”, a spus Andriy Yermak, în timpul participării sale online la Summitul democrației de la Copenhaga 2025.

Sesiunea a fost moderată de Anders Fogh Rasmussen, secretar general al NATO în perioada 2009-2014 și copreședinte al Grupului internațional de lucru pentru securitatea și integrarea euro-atlantică a Ucrainei.

“Am confirmat că președintele Zelenski este pregătit și va fi prezent în Turcia. Ieri, președintele Trump a făcut o declarație foarte puternică și clară că se așteaptă ca ambii lideri să fie prezenți în Turkiye. De asemenea, el ia în considerare o vizită acolo. Cred că dacă Vladimir Putin refuză să vină în Turcia, acesta va fi semnalul final că Rusia nu dorește să pună capăt acestui război – că Rusia nu dorește și nu este pregătită pentru nicio negociere”, a declarat șeful Biroului președintelui, potrivit unui comunicat al președinției de la Kiev.

La rândul său, Mihailo Podoliak a precizat că Zelenski nu se va întâlni cu nimeni altcineva din partea Rusiei decât cu Vladimir Putin.

“Nu, desigur, că nu (…) Nu acesta este formatul”, a afirmat Podoliak, întrebat despre posibilitatea ca președintele ucrainean să accepte să se întâlnească cu un lider rus de rang inferior, potrivit publicației ucrainene Kyiv Independent, scrie Agerpres.

“Noi înțelegem structura puterii în Rusia. Și este puțin probabil că persoane chiar și cu statut formal de miniștri să fie autorizate să ia anumite decizii. Numai Putin poate lua decizia cu privire la continuarea sau oprirea războiului”, a spus Podoliak.

Citiți și Trump ia în calcul o escală la Istanbul pentru potențiala întâlnire Zelenski-Putin. Europa, SUA și Ucraina se coordonează, iar Zelenski consideră “foarte ciudată” tăcerea Rusiei, care continuă atacurile

De altfel, președintele american Donald Trump, care efectuează în această săptămână în Orientul Mijlociu primul său turneu prezidențial, ia în calcul să facă o escală la Istanbul în cazul unei potențiale întâlniri între președinții Ucrainei și Rusiei, Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, sub auspiciile președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, cu scopul unor negocieri directe ruso-ucrainene pentru un acord de pace după mai bine de trei ani de război.

Volodimir Zelenski i-a propus omologului său rus Vladimir Putin o întrevedere “în persoană”, joi, la Istanbul, o premieră de la declanșarea invaziei Ucrainei în februarie 2022. Kremlinul nu a răspuns ofertei, deși și-a exprimat disponibilitatea pentru negocieri “directe” ca răspuns la cererea de încetare a focului adresată de Kiev și aliații săi europeni.

Ucraina și liderii europeni au convenit sâmbătă asupra unei încetări necondiționate a focului pentru 30 de zile începând cu 12 mai, cu sprijinul președintelui american Donald Trump, amenințându-l pe președintele Vladimir Putin cu noi sancțiuni “masive” dacă nu se conformează.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Trump îl ironizează pe Putin legat de un acord cu Ucraina: Este prea ocupat să celebreze victoria în al Doilea Război Mondial, care nu ar fi putut fi câștigat fără SUA

Published

on

© Official White House Photo by Molly Roberts

Președintele american Donald Trump a îndemnat duminică Ucraina și Rusia să se întâlnească fără întârziere și a arătat că se îndoiește de faptul că președintele ucrainean Volodimir Zelenski va încheia un acord Vladimir Putin, atacându-l pe președintele rus că “este prea ocupat să sărbătorească victoria celui de-al Doilea Război Mondial, care nu ar fi putut fi câștigat fără SUA”.

Președintele Putin al Rusiei nu dorește să încheie un acord de încetare a focului cu Ucraina, ci mai degrabă dorește să se întâlnească joi, în Turcia, pentru a negocia o posibilă încetare a băii de sânge. Ucraina ar trebui să fie de acord cu acest lucru, IMEDIAT“, a scris Trump pe Truth Social.

Liderul de la Casa Albă a precizat că această întâlnire va determina “dacă este posibil sau nu un acord”.

Dacă nu este posibil, a subliniat Trump, liderii europeni și SUA “vor ști cum stau lucrurile și vor putea proceda în consecință!”.

Încep să mă îndoiesc că Ucraina va încheia un acord cu Putin, care este prea ocupat să sărbătorească Victoria celui de-al Doilea Război Mondial, care nu ar fi putut fi câștigat (nici pe departe!) fără Statele Unite ale Americii. SĂ AIBĂ LOC ÎNTÂLNIREA, ACUM!!!“, a spus liderul american.

Drept reacție la mesajul lui Trump, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat duminică că îl “va aștepta” pe omologul său rus Vladimir Putin în Turcia, unde acesta din urmă a propus anterior să poarte discuții începând de joi.

Președintele rus a propus anterior negocieri “directe” și “fără condiții prealabile” între Moscova și Kiev, la Istanbul, începând de joi.

El nu a exclus ca ideea unui armistițiu să fie discutată în cadrul negocierilor cu Kievul, dar a subliniat că aceste negocieri ar trebui să se concentreze pe “cauzele profunde ale conflictului”.

Inițial, Zelenski a oferit un răspuns prudent și diplomatic la oferta de ultim moment a lui Vladimir Putin privind organizarea unor discuții directe la Istanbul, joia viitoare, pe 15 mai.

Zelenski a adăugat că Ucraina se așteaptă ca Rusia să confirme că va respecta armistițiul de 30 de zile, începând de luni.

Ucraina și liderii europeni au convenit sâmbătă asupra unei încetări necondiționate a focului pentru 30 de zile începând cu 12 mai, cu sprijinul președintelui american Donald Trump, amenințându-l pe președintele Vladimir Putin cu noi sancțiuni “masive” dacă nu se conformează. Anunțul a fost făcut de liderii Marii Britanii, Franței, Germaniei, Poloniei și Ucrainei după o reuniune la Kiev, în timpul căreia au avut o convorbire telefonică cu Trump.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
MAREA BRITANIE58 seconds ago

Ambasadorul britanic îl felicită pe Nicușor Dan: Londra își dorește o cooperare strânsă cu România pentru securitatea flancului estic al NATO

RUSIA16 minutes ago

Trump, după discuția cu Putin: Rusia și Ucraina vor începe imediat negocierile. I-am informat pe Zelenski și pe liderii europeni. Vaticanul este interesat să găzduiască negocierile

EDUCAȚIE2 hours ago

Ministrul Daniel David a prezentat raportul de diagnostic al educației și cercetării din România: Șase copii din 20 de se află în zona de analfabetism funcțional

CONSILIUL EUROPEAN3 hours ago

Președintele Consiliului European: Acordurile de astăzi deschid un nou capitol în relația dintre Regatul Unit și UE — începutul unui Parteneriat Strategic reînnoit și consolidat

MAREA BRITANIE5 hours ago

Keir Starmer: Acordul de „resetare” a relației cu UE demonstrează că Regatul Unit este „înapoi pe scena internațională”

INTERNAȚIONAL5 hours ago

Ursula von der Leyen, la primul summit UE–Regatul Unit: Acordurile încheiate astăzi marchează un moment istoric. Europa rămâne unită

ROMÂNIA5 hours ago

Ilie Bolojan a promulgat legea care permite doborârea dronelor care încalcă spaţiul aerian național al României

U.E.5 hours ago

Franța cere extinderea „frânelor de urgență” la importurile de grâu ucrainean: Ajutorul pentru Kiev nu trebuie să fie cu prețul destabilizării economiilor noastre

ROMÂNIA6 hours ago

Vom continua să întărim punțile trainice dintre Chișinău și București, afirmă Maia Sandu după prima discuție telefonică cu Nicușor Dan

INTERNAȚIONAL6 hours ago

Zelenski l-a invitat pe Nicușor Dan într-o vizită în Ucraina în prima lor discuție telefonică: De România depind multe lucruri legate de securitate

EDUCAȚIE2 hours ago

Ministrul Daniel David a prezentat raportul de diagnostic al educației și cercetării din România: Șase copii din 20 de se află în zona de analfabetism funcțional

ROMÂNIA5 days ago

Decidenți din Parlamentul României și European își exprimă deschiderea de a consolida dialogul cu mediul de afaceri românesc pentru a crește absorbția fondurilor europene: România trebuie să rămână ancorată în UE

ROMÂNIA5 days ago

Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Concordia reliefează caracterul vital al fondurilor UE pentru economia românească: Dacă nu aducem fiecare euro în țară, ne paște recesiunea

ROMÂNIA5 days ago

Romanian Business Leaders face apel la dialog între decidenții politici și antreprenori și avansează un set de 10 măsuri concrete pentru a accesa ”mai mulți bani” europeni, ”mai repede și mai bine”

ROMÂNIA6 days ago

Ministrul Finanțelor, vești bune de la Bruxelles: România va încasa pe 10 iunie 1,3 miliarde de euro din a treia cerere de plată din PNRR

U.E.1 week ago

„Stare de urgență în gândire și acțiune”: Von der Leyen și noul cancelar german susțin mobilizarea rapidă privind competitivitatea UE, sprijinirea Ucrainei și gestionarea migrației

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Boloș confirmă riscul de suspendare a fondurilor europene dacă reforma fiscală nu este implementată

ROMÂNIA2 weeks ago

Boloș: România pregătește cererea de plată nr. 4 din PNRR de 5.7 mld. de euro. La finalul lunii mai, vor fi încasate 1,3 mld. de euro din cererea de plată nr. 3

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Ciolacu: Am ales ordinea, nu haosul. România are nevoie de un președinte cu majoritate parlamentară

ROMÂNIA2 weeks ago

Elena Lasconi: Am votat cu gândul și credința că sistemul poate fi resetat și că în sfârșit se va face dreptate pentru România

Trending