Ucraina a solicitat Indiei să-i furnizeze mai multe materiale medicale și a invitat companiile țării asiatice să contribuie la reconstrucția infrastructurii ucrainene, informează Deutsche Welle.
Kievul încearcă să curteze această țară, ale cărei contacte la nivel înalt cu Rusia au determinat-o să își reprime o voce mai critică la adresa războiului din Ucraina.
Solicitarea a fost formulată de ministrul adjunct al afacerilor externe al Ucrainei, Emine Dzhaparova, în timpul unei vizite de patru zile în India.
”Reconstrucția infrastructurii din Ucraina ar putea fi o oportunitate pentru companiile indiene”, a declarat Dzhaparova, citată de Ministerul indian de Externe.
În timpul vizitei sale din această săptămână, ea a subliniat dorința Ucrainei de a construi o relație mai puternică și mai strânsă cu India, a precizat ministerul într-o declarație.
India ”poate juca un rol din ce în ce mai mare”, iar Ucraina ar ”saluta orice efort îndreptat spre rezolvarea războiului”, a declarat Emine Dzhaparova, într-un discurs susținut la Indian Council of World Affairs, un think tank din New Delhi, după ce s-a întâlnit cu omologul său indian, Sanjay Verma, și cu alți oficiali, conform AP.
“I am here with one very important message that #Ukraine really wants #India & Ukraine to come closer.. It’s time to, in a good sense, restart 🇮🇳🇺🇦relationship,” said @EmineDzheppar, First Deputy Foreign Minister of Ukraine at the talk on “#Russia‘s War In Ukraine: Why The #World… pic.twitter.com/KD3Daf3nYj
— ICWA (@ICWA_NewDelhi) April 11, 2023
Oficialul ucrainean a înmânat cu această ocazie o scrisoare a președintelui Volodimir Zelenski adresată premierului indian, Narendra Modi. Cu toate acestea, conținutul scrisorii nu a fost cunoscut.
I was glad to pass @M_Lekhi a letter from #Ukraine‘s President @ZelenskyyUa to 🇮🇳 Prime Minister@narendramodi. As our countries 🇮🇳&🇺🇦 have mutual interests & visions, intensified dialogue on the highest level will be fruitful for our people and security in the world. pic.twitter.com/U6NQe7K5KI
— Emine Dzheppar (@EmineDzheppar) April 11, 2023
India nu a criticat Rusia cu privire la invazia sa în Ucraina și s-a abținut de la votul asupra mai multor rezoluții ONU împotriva Rusiei. În prezent, India rămâne unul dintre principalii parteneri comerciali ai Rusiei în sectoarele petrolului și apărării.




