Ucraina: Statele membre aprobă deblocarea rapidă în favoarea refugiaților a unor resurse din cadrul politicii de coeziune

Consiliul a aprobat miercuri, 16 martie, o propunere legislativă care va mobiliza fonduri din cadrul politicii de coeziune pentru a-i ajuta pe refugiații care fug din calea agresiunii militare a Rusiei, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.

„UE a primit deja peste două milioane de persoane, majoritatea femei și copii, care caută refugiu în urma invadării Ucrainei de către Rusia și care au nevoie de cazare, hrană, asistență medicală, transport și acces la educație. Măsura aprobată astăzi (miercuri, 16 martie, n.r.) va permite statelor membre, în special celor aflate în prima linie a crizei, să redirecționeze urgent o serie de resurse pentru a-i sprijini pe refugiați, continuând în același timp să asigure o redresare rezilientă”, a declarat  Joël Giraud, ministrul coeziunii teritoriale și relațiilor cu colectivitățile teritoriale, Președinția franceză a Consiliului.

Propunerea privind Acțiunea de coeziune pentru refugiații din Europa (CARE), înaintată de Comisia Europeană la 8 martie, se referă la două acte legislative în care prevede modificări excepționale și specifice ale cadrului juridic general pentru perioada 2014-2020 care reglementează fondurile structurale și de investiții europene (fondurile ESI) și Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD). Ea ține seama, de asemenea, de impactul economic extins al pandemiei de COVID-19 asupra UE în ansamblu.

Aceasta introduce mai multă flexibilitate în realocarea fondurilor și prelungește cu încă un exercițiu contabil finanțarea de 100% de la bugetul UE pentru programele de coeziune, măsură introdusă inițial în 2020 pentru a contribui la redresarea în urma pandemiei de COVID-19.

Acest lucru înseamnă că statele membre vor putea să accelereze mobilizarea tuturor fondurilor neprogramate în perioada 2014-2020. În plus, statele membre pot utiliza tranșa de 10 miliarde EUR din 2022 din cadrul REACT-EU, unul dintre cele mai mari programe de investiții publice ale UE în urma pandemiei.

Printre principalele elemente ale propunerii se numără:

  • flexibilitate suplimentară în transferul resurselor între programele din cadrul Fondului european de dezvoltare regională și al Fondului social european, pentru a face față provocărilor legate de migrație cauzate de agresiunea militară a Rusiei;
  • noi prevederi de flexibilitate în modificarea programelor din cadrul Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD);
  • stabilirea datei de începere a noilor măsuri eligibile pentru finanțare în cadrul CARE la 24 februarie 2022, data invaziei ruse;
  • prelungirea finanțării de 100% de la bugetul UE pentru exercițiul contabil 2021-2022. Pentru a respecta plafoanele de plăți în anii 2022 și 2023, totalul plăților suplimentare va fi plafonat la 5 miliarde EUR în 2022 și la 1 miliard EUR în 2023.

În cadrul Declarației de la Versailles, adoptate cu ocazia reuniunii din 10-11 martie, liderii UE au solicitat „să fie puse la dispoziție fonduri, fără întârziere, prin adoptarea rapidă a propunerii privind Acțiunea de coeziune pentru refugiații din Europa (CARE) și prin REACT-EU”.

Având în vedere situația de urgență creată de impactul uman și economic al afluxului de refugiați, Consiliul a decis să aprobe textul propunerii fără a-i aduce modificări. Se preconizează că Parlamentul European va utiliza procedura de urgență pentru aprobarea propunerii. Actul legislativ va fi adoptat probabil la începutul lunii aprilie și va intra în vigoare cu efect imediat.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare