UE își dorește un acord de securitate și apărare cu Australia: Nu vă vedem doar ca pe un partener comercial, ci ca pe un partener strategic

Uniunea Europeană a deschis discuțiile pentru încheierea unui pact de securitate cu Australia, în contextul unei serii de întâlniri la nivel înalt desfășurate la Roma, unde premierul australian Anthony Albanese a participat inclusiv la Liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea, având o scurtă conversație cu noul Suveran Pontif, relatează The Guardian.

În capitala Italiei, Albanese s-a întâlnit cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a discuta despre rolul pe care Australia îl poate juca într-o lume tot mai instabilă. În declarațiile făcute înaintea întrevederii, von der Leyen a subliniat dorința UE de a extinde parteneriatul strategic cu Australia, inclusiv în domeniul apărării și securității.

 

„Suntem previzibili, împărtășim aceleași valori, așa cum tocmai ați spus. Putem oferi stabilitate unii altora și suntem foarte recunoscători pentru asta. De aceea nu vă vedem doar ca pe un partener comercial, ci ca pe un partener strategic și ne-am dori foarte mult să extindem acest parteneriat strategic”, a declarat von der Leyen. „Ne-ar face mare plăcere să putem dezvolta și un parteneriat în domeniul securității și apărării, tocmai pentru a extinde colaborarea pe multe teme pe care le avem în comun”, a adăugat șefa Comisiei Europene.

Premierul australian s-a arătat precaut, dar deschis ideii unui astfel de parteneriat, precizând că este prematur să fie luate decizii, dar că viitoarele discuții ar putea avea loc fie în cadrul NATO, fie bilateral, între Australia și Uniunea Europeană.

„Am spus că suntem cu siguranță interesați de orice angajament suplimentar de sprijin. Dar suntem încă într-o etapă incipientă”, a declarat Albanese după întâlnire.

Pe lângă componenta de securitate, relația dintre Australia și UE include deja discuții avansate privind un acord comercial, care ar deschide piețele europene pentru bunurile și serviciile australiene, oferind acces la o populație de peste 400 de milioane de oameni. În perioada 2022/2023, UE a fost al treilea cel mai mare partener comercial bilateral al Australiei, cu schimburi comerciale în valoare de aproximativ 110 miliarde de dolari australieni. De asemenea, UE este a șasea cea mai importantă destinație pentru exporturile de bunuri australiene și a treia pentru exporturile de servicii.

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare