Comisia Europeană va tripla imediat asistența umanitară pentru Gaza la peste 75 de milioane de euro, a anunțat președinta Ursula von der Leyen după discuțiile cu secretarul general al ONU, António Guterres, din dupa-amiaza zilei de sâmbătă , în contextul contactelor pe care le are în prezent cu liderii regionali.
I spoke with @UN SG @antonioguterres following my visit & contacts with regional leaders.
The EU will be tripling its humanitarian aid for vulnerable civilians in Gaza and the wider region.
We will redouble efforts to ensure this support reaches those who need it.…
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) October 14, 2023
„Comisia va majora imediat pachetul actual de ajutor umanitar prevăzut pentru Gaza cu 50 milioane de euro. Astfel, suma totală va ajunge la peste 75 milioane de euro. Vom continua să cooperăm îndeaproape cu ONU și cu agențiile sale pentru a ne asigura că acest ajutor ajunge la cei care au nevoie de el în Fâșia Gaza. Comisia sprijină dreptul Israelului de a se apăra împotriva teroriștilor Hamas, cu respectarea deplină a dreptului umanitar internațional. Lucrăm din greu pentru a ne asigura că civililor nevinovați din Gaza li se oferă sprijin în acest context”, a declarat șefa Executivului european.
La rândul său, comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, a declarat că instituția face tot ceea ce îi stă în putere pentru a oferi sprijin umanitar civililor din Fâșia Gaza.
„Această triplare a asistenței umanitare din partea UE va contribui la asigurarea faptului că civilii din Gaza pot beneficia de necesitățile de bază necesare. Este esențial să se asigure un acces sigur și nerestricționat pentru ajutorul umanitar.”




