UE vrea să devină un actor de securitate și un ”partener transatlantic mai puternic, inclusiv în contextul NATO”

Președinții Comisiei Europene și Consiliului European au luat cuvântul în plenul Parlamentului European de la Strasbourg și au prezentat viziunea instituțiilor europene pentru viitorul relațiiei UE-SUA, viziune care are în vedere un parteneriat transatlantic „mai puternic, inclusiv în contextul NATO.”

„Uniunea Europeană și Statele Unite sunt reciproc cei mai mari parteneri comerciali și de investiții. Este în interesul ambelor părți să continue să promoveze o relație comercială stabilă, echilibrată și previzibilă. Așteptăm cu nerăbdare să colaborăm îndeaproape cu noua administrație a SUA pentru a promova o cooperare economică pozitivă și echitabilă și pentru a lucra la prioritățile noastre comune în materie de prosperitate și securitate, protejându-ne în același timp – în mod firesc – propriile interese”, a transmis președintele Consiliului European, Antonio Costa, de la pupitrul hemiciclului european. 

De asemenea, Ursula von der Leyen a subliniat ca prioritatea din topul agendei sale este ca UE să fie pregătite în noile negocieri care vor urma cu noua administrație de la Casa Albă: „Prima noastră prioritate va fi să ne implicăm din timp, să discutăm interese comune și să fim pregătiți să negociem. Iar atunci când va veni momentul să negociem, vom fi pragmatici în căutarea unui teren comun. Dar vreau, de asemenea, să știți că ne vom menține întotdeauna principiile noastre europene.”

Liderul Consiliului European a făcut referire în discursul său și la cheltuielile statelor membre pentru apărare și are așteptări de la acestea să cheltuiască peste 2% din PIB pentru apărare: „Astăzi, se așteaptă ca cele douăzeci și trei de state membre care sunt, de asemenea, aliați NATO, să cheltuiască împreună peste 2% pentru investițiile în apărare. Este în interesul nostru să facem mai mult în domeniul apărării. Să devenim mai rezistenți, mai eficienți, mai autonomi și un actor de securitate și apărare mai fiabil. În acest fel, Uniunea Europeană va deveni, de asemenea, un partener transatlantic mai puternic, inclusiv în contextul NATO.”

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare