de Iulian Chifu*

Șefii serviciilor secrete american și britanic, Bill Burns și Sir Richard Moore, au rupt eticheta și tradiția secretizării depline a activității intelligence-ului sâmbătă, 7 septembrie, la un eveniment comun la Londra și într-un editorial apărut în Financial Times. Cei doi au precedat vizita în Regat a Secretarului de Stat Antony Blinken și trădează profunda cooperare între cele două state și preocuparea pentru Rusia lui Putin, situația din Ucraina, asertivitatea și nivelul de ambiție al președintelui chinez Xi Jinping sau nivelul cooperării pragmatice între autocrațiile lumii în subminarea sistemului internațional. Avertismentul major ține de strategiile lui Putin și sabotarea sistematică a unității occidentale, distorsionarea vieții politice democratice și a alegerilor și asasinatele țintite în Vest, fizice sau de imagine – character assassination – pe care le montează serviciile rusești. 

Subminarea lui Putin prin declasificarea și expunerea secretelor despre intențiile Rusiei

Cele două evenimente conjugate vin să sublinieze activitatea Rusiei în Europa și modul în care este abordată tema Ucrainei la Kremlin. Mai întâi, Putin consideră că timpul este în favoarea sa, că are mai multe trupe, produce – și transferă – mai multe arme și că poate să îngenuncheze Kievul într-un război de uzură, oricât de lung. Rusia are suficienți oameni și-și permite să forțeze pas cu pas retragerea de pe teren a ucrainenilor, în Donbas, sub presiunea numărului, a artileriei dominante și a loviturilor în spatele frontului.

Aici sunt vizate familiile și populația, fiind distruse elementele de infrastructură critică, energie, servicii, toate indispensabile vieții, cu două obiective: alungarea ucrainenilor spre vest, într-un eventual nou val masiv de refugiați, care să creeze probleme și distrugerea voinței de a lupta și a câștiga, mizând pe presiunea populației asupra autorităților ca să încheie rapid o formă de pace, oricât de dezastruoasă. Practic, Putin a realizat că diferența o face nu numărul armelor sau al soldaților, ci intangibilele de război, care țin de apărarea identității, supraviețuirea ca națiune și coeziunea care dau voința de a lupta, de aceea vizează subminarea acestor elemente.

În Occident, inițiativa lui Putin vizează sabotarea unității și solidarității cu Ucraina și schimbări politice care să aducă partide pro-ruse cu drept de veto în guvernele europene și occidentale. Orice falie este folosită în relațiile dintre state, în timp ce sunt finanțați purtătorii de mesaje de extremă dreapta sau stânga, suveraniștii și pro-rușii declarați, plus rușii cetățeni în statele unde sunt refugiați – cu precădere Germania. Sabotajul se face direct, la infrastructură, depozite de armament, capacități de transport al armelor occidentale spre Ucraina, dar mai ales la nivel informațional, prin țintirea centrelor de decizie și crearea masei critice de presiune pentru a influența deciziile de susținere a Ucrainei.

Burns și Moore au subliniat parteneriatul și decizia de a recurge la declasificarea rapidă și expunerea perspectivei agresiunii ruse din Ucraina, înainte de declanșarea războiului, în 24 februarie 2022. Este prima ocazie în care se dezvăluie coordonarea acțiunii de expunere publică a intențiilor Rusiei lui Putin:

“Întorcându-ne în toamna lui 2021, noi doi împreună, serviciile noastre împreună, am putut oferi avertismente credibile, anticipate și corecte privind invazia care urma, un lucru care nu era simplu la acel moment în care majoritatea serviciilor de jur împrejurul lumii, partenerii noștri în zona de intelligence, considerau că Putin joacă la cacealma această perspectivă”, a declarant șeful CIA, Bill Burns.

Informația de calitate a permis leadershipului politic să mobilizeze coaliția anti-Putin care a reacționat rapid, imediat după lansarea agresiunii. Datele culese și transferate de cele două servicii, CIA și MI6, au ajutat și apărarea ucraineană. Cei doi au inaugurat și noua abordare a declasificării selective a datelor culese și a expunerii publice. Președintele Joe Biden și Secretarul de Stat Antony Blinken au folosit situația și au putut prezenta public datele despre intenție și planurile Rusiei de atac, până la ultimul detaliu deținut, inclusiv atunci când au fost schimbate și aduse la zi. Acest lucru l-a pus pe Putin în postura inconfortabilă să nu poată minți, să nu-și poată înfășura faptele reale în povești false și interpretări și a fost prins pe picior greșit chiar din începutul războiului. Totuși el a ales nu să-și verifice sursa scăpărilor din interior, ci să meargă mai departe cu agresiunea militară, forțând și bazându-se pe păcălirea altor aliați și pe neîncrederea publică în aceste date dezvăluite direct.

Acest procedeu al declasificării și expunerii publice a fost un pas major de schimbare al obiceiurilor serviciilor de informații. Desigur, declasificarea a fost convenită cu autoritățile politice, ca și întinderea și dimensiunea prezentărilor publice, dar s-a trecut peste dorința generală a instituțiilor de această factură de a conserva secretul cât mai multă vreme și a nu expune sursele proprii. Perspectiva războiului a justificat trecerea peste aceste reguli. Este pentru prima dată când aceste lucruri, cunoscute în general la nivelul autorităților aliate, sunt expuse marelui public și prezentate chiar de protagoniștii în funcție, nu sunt rezultatele unor cărți cenzurate apărute mult după părăsirea funcției și depășirea evenimentelor în cauză.

Amenințarea nucleară și cooperarea autocrațiilor lumii

Bill Burns a folosit ocazia apariției sale publice și pentru a clarifica și expune public situația amenințărilor privind utilizarea armei nucleare de către Putin. Atât președintele rus, cât și figuri de prim plan din nomenklatura sa au utilizat în mod repetat amenințarea nucleară, cu precădere Dmitri Medvedev. De asemenea, propaganda putinistă și marii corifei ai televiziunilor de stat au accentuat și extins mesajele, aducându-le la dimensiuni de război nuclear global.

Întrebat despre acest subiect, Bill Burns a subliniat că a existat un moment, în toamna lui 2022, când s-a pus efectiv problema folosirii unei arme tactice nucleare în Ucraina pentru a stopa sau contracara refluxul ucrainean și a marca puterea Rusiei concentrate, la acel moment, strict în arma nucleară. Totuși nici el, nici Statele Unite și comunitatea lor de informații nu au crezut că Rusia poate merge până la capăt. Planurile sunt una, decizia și acțiunea e deja altceva. “Nu am crezut, totuși, și aceasta este poziția CIA, că ar trebui să fim vreodată intimidați de orice amenințare de acest tip. Putin este un personaj care face bullying internațional și va folosi agitarea sabiei nucleare din când în când”.

O asemenea acțiune nu face decât să expună din slăbiciunile Rusiei la nivelul armamentului convențional. Pe de altă parte, când a fost clară informația, Președintele american i-a cerut lui Burns să vorbească cu contra-partea sa din Rusia, Serghei Narîșkin, căruia Burns, spre finalul lui 2022, i-a transmis extrem de clar ce ar urma și care ar fi consecințele unei asemenea escaladări. De altfel, pe această temă a reacționat inclusiv public președintele Chinei, Xi Jinping, care a avertizat că nu este dispus să accepte utilizarea amenințării nucleare ruse, chiar dacă e făcută la cacealma. Mesajele s-au repetat de fiecare dată când Rusia a mai recurs la această retorică.

Pe de altă parte, în ceea ce privește cooperarea dintre autocrațiile mondiale, Rusia, China, Iran și Coreea de Nord, Moore a subliniat că aici vorbim despre o cooperare pragmatică, nicidecum ideologică sau de participare voluntară la orice tip de confruntare a Occidentului sau de subminare a voinței acestuia. Chiar dacă lumea și ordinea mondială este confruntată în moduri în care nu a mai fost vreodată de la Războiul Rece, aici este vorba despre bani, avantaje, transfer de know how și interese ale părților, strict pragmatice, nicidecum de asumare sau contribuție comună la realizarea vreunui plan. Preocupare este, mai degrabă, în zona proliferării tehnologice, în special în zona rachetelor și nucleară.

Așa au ajuns, din păcate, arme nord-coreene în Ucraina, pe teren, așa au venit și sunt utilizate dronele iraniene și, mai nou rachetele transferate de Iran, o formă nouă de escaladare. Așa au fost identificate bunuri cu dublă utilizare transferate de China către Rusia, susținând producția de arme și complexul militar industrial și ocolind sancțiunile, a subliniat Moore. Șeful CIA, în schimb, a ținut să adauge că nu există astăzi nici o probă directă privind livrarea de către China de arme sau muniție către Rusia pentru a fi utilizată în Ucraina. “Susținerea lui Putin pentru a rezista în ultimele 18 luni să reconstruiască semnificativ baza sa industrial-militară, vine de la acest transfer venit din China, și el pune un pericol real”, susține Burns. 

Kursk – acțiune curajoasă a ucrainenilor, cu impact major asupra Rusiei lui Putin

Cea mai interesantă parte a prezentării făcute de Burns și Moore a fost expunerea concluziilor CIA și MI6 privind acțiunea temerară a Ucrainei în regiunea rusă Kursk. Au existat multe voci reticente, care au invocat riscul maxim la care s-au expus ucrainenii și costurile pe care le-ar putea încasa dacă cele mai bune forțe și mai bine dotate cu echipament occidental și de producție ucraineană ar fi spulberate în regiunea Kursk, în timp ce Putin ar avea câștiguri substanțiale în Estul Ucrainei. Din nou, s-a dovedit că acțiunea nu a determinat nici escaladare, chiar dacă a testat liniile roșii ale Rusiei, și că efectele în timp par a fi mai degrabă pozitive pentru Ucraina.

Burns a susținut că ofensiva surpriză a Ucrainei în regiunea rusă Kursk din vecinătatea frontierelor sale a reușit să contracareze atitudinea sfidătoare și ofensivă a lui Putin. El a subliniat faptul că atitudinea lui Putin față de război este tradusă în formularea că “e nevoie doar de timp înainte ca Ucraina să cedeze absolut și ca sprijinitorii săi din Vest să renunțe și ei”, permițându-i președintelui rus să dicteze condițiile încheierii războiului prin capitulare.

Acțiunea ucrainenilor, ca și contestarea și marșul lui Prigojin spre Moscova, în 2023, au subminat pe deplin această narațiune a lui Putin și au ridicat semne de întrebare importante în rândul elitelor ruse despre încotro merge războiul cu adevărat, susține Burns. Ofensiva a luat chiar și oficialii americani prin surprindere, luna trecută când s-a produs intempestiv. Burns a numit-o “o realizare tactică semnificativă”, care a expus unele dintre vulnerabilitățile Rusiei lui Putin și ale armatei sale.

Totuși șeful CIA a avertizat că Putin nu a pierdut controlul puterii și că el folosește represiunea împotriva apropiaților și a populației pentru a compensa orice tip de pas înapoi în război sau în credibilitatea publică. Șeful MI6 a avertizat, în schimb, că menținerea controlului puternic al puterii nu înseamnă și faptul că puterea sa este stabilă, lăsând să se înțeleagă faptul că Putin ar putea să se confrunte cu o problemă în acest sens în orice moment, riscul crescând după incursiunea ucraineană și lipsa de reacție serioasă în Kursk.

Ambii șefi de servicii de informații au insistat însă pe nevoia de a fi atenți la China, Moore avertizând asupra faptului că președintele Xi Jinping este, probabil, cel mai puternic lider de la Mao Zedong și că are “o agenda ambițioasă acasă și peste hotare.” Potrivit șefului MI6, “el are un nivel de control extrem de strâns asupra sistemului politic și o agendă ambițioasă. E motivul pentru care facem un efort atât de mare în a înțelege China pentru că e un actor foarte important la nivel internațional”. Agenda Chinei este una care, în cele mai multe cazuri “contestă interesele noastre, contestă valorile noastre.”

Și editorialul celor doi șefi de servicii de informații din Financial Times notează situația relevantă a momentului și contestarea lumii bazate pe reguli de astăzi de către jucători precum Putin și Xi. “Este evident că ordinea internațională actuală – sistemul echilibrat care a adus pacea relativă și stabilitatea și a adus standardele de viață la nivelul actual, dar și oportunități și prosperitatea de azi – este sub amenințare în forme pe care nu le-am mai avut de la Războiul Rece. Combaterea acestui risc cu succes este baza relației speciale dintre SUA și Marea Britanie”, mai susține editorialul. El vorbește și despre situația din Gaza, planul de pace și voința politică necesară pentru a încheia conflictul din Orientul Mijlociu.

* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. a fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.

de Iulian Chifu*

Israelul, respectiv Guvernul Netanyahu, se afla în plin conflict de valori în ceea ce privește războiul său din Gaza, declanșat de atacul terorist al Hamas din 7 octombrie 2023. Asta chiar înainte de găsirea ultimilor șase ostatici executați de Hamas chiar înainte ca IDF, Armata israeliană, să ajungă la ei, într-un tunel din Rafah. Și dacă alegerea între pace, încetarea conflictului și încheierea speranței de viață a Guvernului Netanyahu era o dilemă mai degrabă politică, dacă nu politizată, raportul dintre eliberarea ostaticilor în viață și înfrângerea totală a Hamas este principalul conflict de valori pe care-l are de soluționat Premierul Benjamin Netanyahu, chiar înainte de greva generală și blocarea statului de către protestatari, rudele celor răpiți de Hamas la 7 octombrie, sindicatele din Israel și opoziția lui Yair Lapid, deopotrivă. Desigur, bătălia și conflictul de valori se derulează și în spațiul percepțiilor, între „sprijinitori ai teroriștilor” și „autori ai genocidului”, cei care „încalcă sistematic drepturile omului” în Gaza. În fapt, o reducere schematică a dilemelor și conflictelor de valori merg către a accepta victoria absolută asupra Hamas – utopică și costisitoare, într-un război de uzură devastator pentru statul evreu – și supraviețuirea unei forme a Hamas, fără liderii implicați în atacul terorist, vânați și ținte vii și, totodată, fără obiectivul distrugerii Israelului, a „Palestinei de la râu la mare”, o formulă a recunoașterii statului Israel de către palestinieni și statele arabe contra posibilitatea creării unui stat palestinian viabil.

Conflictul de valori politic: supraviețuirea Guvernului versus Pacea

Desigur, orice conflict de valori aduce față în față două valori fundamentale ale unui stat, a unui popor, a unei națiuni sau a unui grup sau lider care este obligat să sacrifice unele dintre valori pentru a le salvgarda pe celelalte. Desigur, nu există neapărat o anulare reciprocă a acestor valori, iar soluțiile de compromis renunță la cât mai puțin din fiecare, în așa fel încât să acomodeze soluția cu cât mai puține pierderi și costuri – politice, morale, de oameni, resurse și imagine.

Pe o asemenea bază se situează, dezbaterea – cu profundă relevanță politică și profund politizată, e adevărat – a continuării războiului pentru supraviețuirea Guvernului Netanyahu. Cele două valori fundamentale contrapuse sunt mai întâi una de grup și individuală – supraviețuirea Guvernului Netanyahu, respectiv rămânerea premierului Benjamin Netanyahu la putere versus încheierea războiului și instituirea păcii.

În primul caz, este speculată și amplificată situația premierului și perspectiva unei Comisii Parlamentare speciale pentru a ancheta responsabilitățile politice și de decizie care au dus la 7 octombrie, dar și amenințarea ieșirii de la putere a partidelor de extremă dreapta conduse de Itamar ben Gvir, Ministrul Securității și președintele de extremă dreapta a Partidului Sionismului Religios și Bezalel Smotrich, Ministrul Finanțelor și lider al Partidului Național religios. Este vorba despre o valoare profund individualistă, la limită de grup, a actualului guvern.

De partea cealaltă valoarea este pacea, profund umanistă, universalistă și lesne de promovat politic și ca imagine. Evident, este o falsă dilemă și, încă o dată, profund politizată. Asta pentru că premierul Netanyahu are cum să-și creeze o poziție avantajoasă dacă ar reuși să elibereze ostaticii, să declare Victoria, să facă pacea, după ce a distrus aproape complet capacitatea Hamas de a reproduce vreun atac tip 7 octombrie, ceea ce i-ar aduce avantaje substanțiale de care ar putea profita până la reunirea Knessetului după vacanța de vară, în sfârșit de octombrie, și chiar ar putea avea alegeri anticipate din postură avantajoasă. În plus, ar putea chiar scăpa de cele două partide de extremă dreapta, dacă majoritatea i-ar reveni cu suficientă susținere publică.

Pe de altă parte, amenințarea reală este cea a exploziei și escaladării unui război regional, pe 6 fronturi, după turbulențele din Cisiordania provocate de coloniști și replicile cu iz terorist pregătite de Hamas și Jihadul Islamic în regiune, după amenințarea constantă a reacției Hezbollahului pentru uciderea liderului său militar, parțial consumată, după amenințarea reacției Iranului direct, mult amplificat față de aprilie cu cele 300 rachete și drone proprii și 150 ale organizațiilor dependente, atacuri similare din așa numita Axă de rezistență din Irak sau din partea grupărilor Al Houthi din Yemen.

Perspectiva escaladării războiului ar putea fi o descurajare credibilă pentru Israel, îngropat și înnămolit în Gaza și blocat în războiul de uzură și gherilă de acolo, în care nu mai are profituri relevante de aici înainte și unde ar putea declara oricând Victoria.

Conflictul de valori diplomatico-militar: eliberarea ostaticilor versus supraviețuirea Hamas

În categoria conflictelor de valori propriu-zise, fără amprenta politică neapărat, ci cu relevanță obiectivă – fără a nega componenta obiectivă anterioară – se înscrie eliberarea în viață a ostaticilor versus supraviețuirea Hamas. Aici e lesne de adus și bătălia de imagine și percepție publică, respectiv de comunicare strategică a fiecărei părți, a susținătorilor unei soluții sau alteia și a discutării substanței opțiunilor și argumentelor guvernului, în condițiile în care de o parte se află secretul operațiunilor și al informațiilor speciale, clamate de Guvern și care ocultează argumentația reală în spațiul public, spre nemulțumirea populației și mai ales a rudelor victimelor care văd sacrificarea vieții celor dragi pentru ambițiile de a distruge Hamas, Victoria până la Capăt a lui Netanyahu sau eliminarea oricărei amenințări de securitate, cum o prezintă guvernarea.

La nivelul comunicării publice, cei ce doresc eliminarea ostaticilor astăzi ca prioritate sunt etichetați drept “sprijinitorii teroriștilor” iar cei care doresc eliminarea Hamas au probleme multiple: acuzația de alterare a obiectivelor războiului și excese prin încălcarea drepturilor omului și genocid în Gaza, și pe baza deciziilor Curții Penale Internaționale, a Curții Internaționale de Justiție care analizează subiectul. În subsidiar se aduc acuzații mai importante că Guvernul Netanyahu încearcă eliminarea accelerată a palestinienilor, creând victime colaterale fără număr, fără discernământ, voit, pentru a fi sigur că este eliminată definitv soluția celor două state, cu care nu este de acord.

Desigur și aici realitatea este undeva la mijloc: în Israel, premierul Netanyahu se confruntă cu populația, are proteste săptămânale de un an de zile conduse de rudele ostaticilor, de fondul protestelor pro-democrație și împotriva alterării legilor justiției – pusă sub control politic, cu Hotărârile Curții Constituționale care ar putea fi depășite de Knesset, deci de majoritatea parlamentară. Pe de altă parte, continuarea lansării de rachete în Israel și tentative de atacuri teroriste pregătite în Cisiordania întemeiază și legitimează poziția declarat anti-teroristă a premierului. Greu de combătut, cu toate controversele asociate și excesele înregistrate.

În același timp, și ceea ce a mai rămas din Hamas este față în față cu palestinienii nemulțumiți. Pe de o parte, o încetarea definitivă a focului prezervă conducerea și operativii pe care-i mai are Hamas, dă timp de recrutare, dar liderii implicați în 7 octombrie vor fi vânați în continuare, mai ales dacă se expun ca urmare a retragerii trupelor israeliene din Fâșia Gaza. În plus, perspectiva nu liniștește populația. Există informații că milițiile din Gaza au gândit inclusiv o răsturnare de la putere (lovitură de stat) împotriva Hamas, după ce marile familii și grupuri independente din Fâșie au fost atacate și eliminate de Hamas în timpul războiului pentru cooperarea cu Israelul. Hamas nu poate fi eliminată pe deplin și poate supraviețui, se poate perpetua indiferent de eliminarea unora dintre liderii săi. Problema aici este cine clipește primul? Iar dacă este de acord, demonstrează că e puternic acceptând un compromis care îi aduce avantaje?

Iar în privința acordului de pace și a ultimelor condiții rămase, condițiile politice amânate sunt cele mai importante. Pe de o parte, Premierul Netanyahu insistă pentru menținerea trupelor israeliene și măcar a controlului asupra Coridorul Philadelphi de la granița dintre Gaza și Egipt, plus controlul populației ce revine în Gaza de Nord. Pe de altă parte, Hamas-ul solicită o formulă de încheiere deplină a războiului, nu numai încetare parțială a focului, și retragerea trupelor israeliene din Gaza. Ca și în prima formulă negociată în noiembrie, și aici prima etapă ar fi favorabilă ambelor părți și ar putea fi aplicabilă, chiar dacă ea nu ar duce la eliberarea completă a ostaticilor, ci ar fi doar un pas important care ar detensiona presiunile acumulate la nivelul populației și regiunii. Totuși aici Guvernul este în pierdere vizibilă de imagine odată ce amânarea sau respingerea acordului ar duce la pierderea ostaticilor. În plus, mai mulți ostatici eliberați prin negocieri decât prin acțiunea militară. Poziția Victoriei Totale, până la capăt, împotriva Hamas, ca și a respingerii Acordului pe motivații mici și neconvingătoare este dificil de apărat.

Partida ostaticilor a luat foc: Acord acum!

Presiunea este în creștere exponențială la început de septembrie împotriva Guvernului israelian și a premierului Benjamin Netanyahu pentru a face acordul cu Hamas și a elibera ostaticii imediat. A venit după ce au fost găsite de către armata israeliană 6 corpuri ale ostaticilor proaspăt uciși la sosirea trupelor IDF în tuneluri din zona Rafah, punctul de trecere sudic dintre Fâșia Gaza și Egipt. Familiile ostaticilor s-au reunit în fața biroului din Ierusalim și pe străzile din Tel Aviv, dar și pe străzile altor orașe, cerând semnarea acordului.

Familiilor ostaticilor li s-a alăturat Federația Sindicatelor – Histadrut care a anunțat greva generală de luni, 2 octombrie. Forumul Ostaticilor și Familiilor celor dispăruți au cerut publicului demonstrații masive și “închiderea țării” pentru a obține obiectivul semnării acordului și eliberării ostaticilor. Liderul opoziției, Yair Lapid, s-a alăturat acțiunilor și a chemat la acțiunea grevistă națională,  cerând imperativ guvernului să acționeze. Asta în timp ce premierul Netanyahu a promis doar răzbunare, urmărirea responsabililor, prinderea sau uciderea lor. 

Protestele spontane au început în Tel Aviv, Ra’anana, Rehovot și Be’er Sheva. Protestatarii au blocat drumurile. Demonstrațiile au avut loc în fața clădirii Guvernului, care s-a reunit duminică dimineața la ora 9 la Ierusalim. La 6 seara au fost onorate victimele și a fost lansată demonstrația de protest din nou în fața Guvernului. Trupurile celor șase ostatici care au declanșat protestele spontane au fost găsite sâmbătă, 30 august, de către armata israeliană într-un tunel subteran din zona Rafaq unde se aflau Carmel Gat, Eden Yerushalmi, Hersh Goldberg-Polin, Alexander Lobanov, Almog Sarusi și Master Sgt Ori Danino. Purtătorul de cuvânt al Armatei, contra-amiralul Daniel Hagari, a spus că “ostaticii au fost uciși cu brutalitate de către teroriștii Hamas cu puțin timp înainte de a ajunge la ei”. Rudele celor șase au cerut premierului să-și asume responsabilitatea pentru abandonarea ostaticilor, având drept principală vină întârzierea în semnarea Acordului cu Hamas. 

Armata israeliană a reușit să elibereze abia 8 ostatici, ultimul un bărbat de 52 de ani găsit în subterane în Gaza. Din cei circa 250 ostatici luați de Hamas în cadrul atacului din 7 octombrie, 105 au fost eliberați în timpul încetării focului acceptată în noiembrie anul trecut. Am mai rămas în Gaza 108 ostatici în viață odată ce cel puțin 36 sunt considerați a fi murit în diferite moduri și condiții până la descoperirea de sâmbătă, 31 august. De partea cealaltă, IDF a adus acasă imediat după 7 octombrie pe o femeie soldat, Ori Megidish, 19 ani; doi bărbați, Fernando Simon Marman, 60 de ani și Louis Har, 70 de ani au fost salvați în februarie, când armata a intrat într-un apartament din sudul Gaza bine apărat. Eliberarea a costat moartea a 60 civili palestinieni din vecinătate, morți în acoperirea aeriană furnizată trupelor care au intervenit.

Patru ostatici au fost eliberați în iunie, – Noa Argamani, 26 de ani, Almog Meir Jan, 22 de ani, Andrey Kozlov, 27 de ani și Shlomi Ziv, 41 de ani cu prețul a circa 210 palestinieni civili uciși, potrivit datelor Ministerului Sănătății din Gaza(dependent de Hamas) Joi, 29 august, a fost salvat Alkadi. Între cei morți, trei ostatici au fost uciși din greșeală de trupele israeliene în decembrie – Yotam Haim, de 28 de ani, Samer Al-Talalka 25 de ani și Alon Shamriz, 26 de ani. Aceștia scăpaseră din captivitate sau fuseseră abandonați dar au fost declarați din greșeală drept amenințare și eliminați de trupele israeliene. Celor răpiți la 7 octombrie li se adaugă 4 răpiți anterior între care doi soldați declarați morți în timpul războiului din 2014, Hadar Goldin și Oron Shaul.

Confruntarea Netanyahu-Gallant, după ce structurile de forță au asumat acceptabilitatea fazei 1 a planului

Dar probabil cea mai complicată situație apărută în spațiul public provine de la tensiunile interne din cadrul guvernului israelian, respectiv dintre premierul Netanyahu și structurile de forță, în concret între premier și ministrul Apărării Yoav Gallant. După încheierea unei săptămâni de tratative atente și desfășurate cu acribie între mediatorii SUA, Egipt și Qatar, la Cairo și Doha, care s-au aplecat cu precădere pe tema identității celor care vor fi schimbați în prima fază a acordului, ce presupune o pauză de 6 săptămâni și schimbul dintre 33 ostatici femei, copii și bătrâni peste 65 de ani contra prizonieri în închisorile palestiniene, vineri noapte, 30/31 august, a fost solicitat un vot pentru mandatul negociatorilor în Cabinetul de Securitate pe tema menținerii trupelor israeliene pe teren. Aici a avut loc confruntarea.

Miza confruntării a fost nevoia armatei israeliene de a rămâne la frontiera dintre Gaza și Egipt, pe așa numitul Coridor Philadelphi, lung de 14 kilometri și deja dublat de un drum asfaltat, controlat de IDF. Acesta a fost unul din punctele majore de blocaj petru prima fază a acordului de încetare a focului între Israel și Hamas. Netanyahu a obținut un vot 8:1 pentru aplicarea unei hărți ce menține trupele israeliene pentru a putea evita contrabanda și traficul de arme din Egipt. Susținerile ministrului Apărării, cu care Netanyahu s-a mai confruntat anul trecut și pe care l-a mai demis o dată, revenind asupra deciziei, este că se poate controla și asuma riscul și fără a rămâne pe toată frontiera și că oricum Hamas nu va fi de acord iar Netanyahu forțează astfel, riscând să arunce în aer acordul și să nu mai obțină la timp eliberarea ostaticilor.

Mai mult, Gallant l-a acuzat pe Netanyahu că a oferit hărți diferite de cele validate și date celor cu care sunt trimiși negociatori la Cairo, impunându-le hărți dincolo de necesitățile tehnice și de securitate. Confruntarea a fost extrem de serioasă, iar acuzația este că Netanyahu se joacă cu viața ostaticilor, pentru că acordul va fi respins, războiul va continua, ostaticii vor muri iar armata este îngropată în Gaza, în război de uzură și nu se poate pregăti de perspectivele atacurilor din terțe părți, mai ales că ruperea memorandumului aduce și nemulțumirea americanilor, care au alocat resurse diplomatice importante, și deschiderea drumului spre retalierea Iranului și a organizațiilor dependente de el din Orientul Mijlociu, cu costuri majore pentru cetățenii israelieni.

Într-adevăr, echipa de negociatori din partea Israelului consideră că are cea mai bună ofertă pe care o putea aștepta și că cel puțin prima fază, dacă nu întregul acord, ar trebui acceptat și aplicat imediat. Și cei din linia întâi ar dori o regrupare și pregătire de etapele viitoare, cu 6 săptămâni de pauză și suspendarea amenințării retalierii iraniene pentru uciderea la Teheran, la inaugurarea președintelui Pazeshkian, a liderului politic al Hamas, Ismail Hanyieh. Și serviciile de informații israeliene consideră utilă acceptarea acordului drept cel mai bun posibil, pentru Israel, care ar putea să declare și victoria, cu această ocazie. Este vorba despre David Barnea, șeful Mossad, serviciul de informații externe; Ronen Bar, șeful serviciului de securitate internă Shin Bet; Herzi Halevi, Șeful de stat major al IDF, Armata israeliană și, desigur, ministrul Apărării, Yoav Gallant.

Premierul Netanyahu a reacționat cu furie, virulent, respingând acuzația, dar Yoav Gallant a revenit cu date concrete. E vorba despre conducerea negocierilor pe persoană fizică, pentru interese personale, după dizolvarea Cabinetului de război, la retragerea unui alt liderul al opoziției, Benny Gantz, fost șef al Apărării Israelului. De altfel, Șeful Apărării, Herzi Halevi, l-a susținut pe Gallant, însă votul a trecut cum și l-a dorit Netanyahu, ridicând problema continuității Ministrului Apărării, care a anunțat că nu are intenția de a demisiona, dar care ar putea fi demis. Însă dacă s-a pliat pe decizia majoritară, Gallant a subliniat că Premierul poate lua într-adevăr decizia după bunul său plac, inclusiv decizia de a ucide toți ostaticii care sunt încă în custodia Hamas. Acesta se așteaptă la refuzul lui Yahya Sinwar, actualul lider politic Hamas, și la retractarea ulterioară a lui Netanyahu, însă după o pierdere de timp și de noi vieți.

Diviziunea din cadrul Cabinetului a subliniat un alt punct major al conflictului de valori, mai ales că, chiar a doua zi, sâmbătă 31 august, au apărut cei șase ostatici morți care au declanșat protestele majore din stradă. Această descoperire l-a confirmat pe Gallant, mai mult, a repus tunurile pe Netanyahu în perspectiva apropiatei respingeri a ultimei propuneri de către Hamas.

Sub presiune publică, a rudelor celor răpiți, a structurilor de securitate, miza supraviețuirii politice a premierului Netanyahu este din ce în ce mai prezentă și mai vizibilă, subliniată nu de teroriștii din Hamas, de statele ostile, de opoziția din Israel, ci chiar de membrii propriului cabinet, care nu înțeleg aceste schimbări de opțiuni. De altfel, același tip de întoarcere pe călcâie s-a petrecut și la ultima vizită a Secretarului de Stat Antony Blinken și după telefonul președintelui Joe Biden de săptămâna trecută în legătură cu acordul de încetare a focului, schimbări inexplicabile cu argumente logice sau tehnice, de securitate și apărare pe teren, ci mai degrabă prin încăpățânări care sunt greu explicabile ca interese ale Israelului ca stat și mai mult ca element de prezervare a puterii de către Premierul Netanyahu.

* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. a fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.

de Iulian Chifu*

Arestarea și punerea sub acuzare în Franța a lui Pavel Durov, fondator și proprietar al canalului de comunicare criptat Telegram, a readus în prim plan nenumăratele probleme legate de social media. Astfel, dacă temele infracțiunilor prin social media, moderării acestora și responsabilității proprietarilor erau clasice, li s-a adăugat problematica utilizării canalului de către armatele rusă, cu precădere, dar și ucraineană, dar mai ales tematica libertății de exprimare și a libertății mass media. Desigur legăturile cu cazul Wikileaks – Assange ar fi excesiv – viza libertatea absolută de a expune chiar și informații clasificate care intră în posesia jurnalistului, indiferent de sursă, un jurnalist care nu ar fi vinovat de lipsa protecției acestora – iar despre cel cu Snowden nici nu poate fi vorba – pretins avertizor de integritate, dar care a luat toate datele și a fugit la inamic, China și Rusia, în act direct de trădare. Însă dezbaterea franceză se extinde lesne la libertatea cuvântului în varianta seculară, tranșantă, aproape absolută, susținută și în cazul Charlie Hebdo versus rezervele în această direcție din cazul Telegram. 

Criminalizarea mediului de comunicare: unde se oprește libertatea de exprimare?

Cea mai frecventă discuție – și formă de apărare – în privința rețelelor de social media, mai ales a chat-urilor, este faptul că nu poți criminaliza telefonia pentru ceea ce vorbesc două persoane pe telefon. Ceea ce e adevărat: nici o companie de telefonie clasică nu a fost adusă în fața instanței pentru că două persoane au vorbit lucruri care pot constitui o infracțiune, ci autorii convorbirii. Totuși social media și Telegram, ca formulă de comunicare în grup, cu nenumărați participanți, cu atragerea unor alte persoane și muliplicarea mesajului, nu este o rețea de comunicare: este mai aproape de media clasică, cu diferența că este o media fără reguli. De fapt, mass media are limite, control, profesionalism, responsabilitate și poate fi trasă, la rândul ei, la răspundere dacă e implicată, prin ceea ce difuzează, în orice formă de criminalitate – șantaj, amenințări, terrorism, chiar dezinformare.

Desigur, Telegram, rețeaua lui Durov – ca și Facebook-ul lui Zukerberg, sunt rețele sociale și difuzează mesaje la scară mare, dincolo de comunicarea a doi utilizatori care discută între ei. De aceea sunt supuși regulilor legate de responsabilitatea și limitele libertății de exprimare: combaterea și stoparea antisemitismului, combaterea discriminării, evitarea și limitarea conținutului nociv pentru copii, injurie și calomnie ca la orice instrument media, fake news/dezinformare ca să intrăm în cele mai recente preocupări și infracțiuni criminalizate, desfășurate prin social media. Sunt cam toate generațiile succesive de limitări care provin din principiul liberal al libertății individului limitată de libertatea celorlalți din preajmă.

Același lucru și pentru orice utilizare a instrumentului în scop infracțional: pentru a păcăli și săvârși înșelăciuni, cu sau fără deep fake – utilizarea falsă a imaginii și legitimității unei persoane fără consimțământul acesteia, prin montaje datorate inteligenței artificiale – mergând, în gradualitate, firește, până la infracțiuni mai grave și chiar terorism, când rețelele criptate sunt utilizate în planificarea, racolarea, radicalizarea diferiților utilizatori pentru acțiuni de terorism. În toate aceste cazuri, desigur, vina și infracțiunea nu este una direct legată de proprietarul, directorul sau administratorul rețelei, dar acesta are reguli clare pe care trebuie să le aplice pentru a ajuta la evitarea derulării acestor infracțiuni, și ele se referă cu precădere la moderarea și supravegherea dialogurilor de asemenea amploare și cu asemenea țintă.

EU’s Digital Services Act are un număr mare de prevederi în materie. Totuși avocatul companiei Telegram și al lui Durov a susținut că clientul său respectă legislația, doar că aceasta se referă la rețele foarte mari, între care Telegram consideră că nu se include, având 45 milioane de utilizatori. Totuși rețeaua Telegram a raportat nu mai puțin decât 900 milioane de conturi și utilizatori virtuali. Cât înseamnă “foarte extinsă” și care ar fi limitările de angajamente într-un caz sau altul, urmează să stabilească justiția franceză.

Apoi e vorba, cum spuneam, despre responsabilitatea moderării convorbirilor – atunci când aduc atingere și facilitează infracțiuni precum cele evocate mai sus, dar aici suporterii lui Durov și cei care profită de rețea o fac tocmai pentru că lipsa moderării nu ar altera libera exprimare, gândită în formă absolută, care antrenează, însă, răspunderea rețelei la actele criminale ale utilizatorilor săi. În fine, mai există cooperarea rețelei cu autoritățile, acolo unde e vorba de permisiunea accesului la convorbiri când e vorba despre infracțiuni, fapt criticat pentru că presupune accesul la secretul datelor. Aici autoritățile franceze vin cu probe că Durov a respins sau “aproape nu a răspuns” la solicitările autorităților franceze, motiv pentru care era căutat din luna martie.

Dar poate cea mai interesantă și mai dificilă sarcină este aceea de a stabili limitele de bun simț dintre exprimarea liberă și ultragierea comunităților extinse, crearea unui limbaj al urii și diferența între liberă exprimare și act artistic. Referința e dată de celebrele caricaturi ale lui Mohamed, publicate în Jyllands-Posten, filmul Innocence of the Muslims care a determinat atacul la reprezentanța ONU din Kandahar și celebrul caz terorist asupra Charlie Hebdo care relua caricaturile lui Mohamed. În cealaltă parte se situează cărți precum Versetele Satanice – act artistic care a fost criticat de Iran și a dus la o fatwa de ucidere la lui Rushdie, dar și alte creații criticate de Biserica Catolică, de Papă, de cler și credincioși drept ultragiu sau alte asemenea manifestări similare, scandaloase, numite cu precădere atentate la bunul simț, dar nu act de determinare a diviziunilor între comunități. Actul artistic este permis cu limite foarte largi odată ce accesul la el este rezervat unui public care are dorința de a vedea, citi, viziona rezultatul, știind că este act artistic. Pe când publicarea caricaturilor lui Mahomed în media ridică discuția între libertatea presei și prezervarea sensibilităților unei comunități importante, cea musulmană, care se poate simți ultragiată de asemenea bătaie de joc la adresa Profetului din credința lor. Nici o legătură în dezbatere cu condamnarea absolută a oricărui act terorist generat fie împotriva lui Salman Rushdie, fie împotriva redacției de la Charlie Hebdo.

Franța are, în această materie, o anumită jurisprudență, care se referă la Charlie Hebdo și libertatea cât mai extinsă a dreptului la liberă exprimare. Ea este legată și de limitarea simbolurilor religioase în școli, secularismul culturii și al învățământului, se leagă și de interdicția portului hijabului tradițional, de aceea și surpriza sancționării lui Durov și a Telegram pe subiecte vizând limitarea libertății de exprimare atunci când nu este vorba direct despre o infracțiune. Aceasta este, de exemplu, o linie de apărare puternică dezvoltată de apărătorii lui Durov, chiar dacă între capetele de acuzare la adresa sa se înregistrează crime din spațiul infracțional prezentat anterior. Aici e vorba despre precedentul Charlie Hebdo, al auto-cenzurării pe baza bunului simț, nicidecum sancționarea sau interzicerea mediatizării caricaturilor, de exemplu, pe baza legii, ci se înscrie aici în dezbaterea privind limitarea libertății proprii de libertatea celuilalt, a comunității alături de care trăiești, dar și de dorința de deconfictualizare și nu de exacerbare a diviziunilor și a faliilor din interiorul unei comunități, atacând simbolurile prețioase și de referință ale unei părți a acestei comunități. 

Cine are acces la rețeaua lui Durov: Kremlinul și Franța lui Macron 

O altă dezbatere importantă este cea legată de cine profită din funcționarea rețelei lui Durov și cine are acces la secretele, codurile de access și rețeaua lui Durov. Nu este, firește, vorba despre legătura cu accesul prin justiție la o anumită convorbire/comunicare legată de efectuarea unei infracțiuni sau chiar act terorist, ci despre accesul total la codul de încriptare – realizat de fratele lui Pavel Durov, Nikolai, geniul matematic din spatele rețelei și autorul algoritmului de bază, și el căutat de autoritățile franceze. Pe baza deținerii algoritmului, cel în cauză ar avea acces la toate datele și toate convorbirile din rețea, o bază enormă de date.

Autoritățile franceze i-au acordat lui Durov cetățenia în 2021, iar Emmanuel Macron s-a întâlnit cu el de nenumărate ori pentru a-i propune mutarea rețelei din Emirate în Franța, ultima oară în 2018. Mandatul de arestare pentru facilitarea infracțiunilor între care fraudă, trafic de droguri, pornografie infantilă, crimă organizată și terorism a creat emoție între utilizatori privind securitatea rețelei și identității utilizatorilor, respectiv a faptului că o posibilă “cheie a Telegram” ar fi livrată Occidentului, fapt care ar putea duce inclusiv la blocarea rețelei de către autoritățile ruse.

Chiar și ideea de a oferi acces autorităților franceze la conturile Telegram vizând comunicațiile între persoane de interes implicate în infracțiuni și terorism ridică un risc principial legat de această livrare a conținutului comunicațiilor, care ar fi profund legală, sancționată de către un judecător, punctual și țintit: accesul la comunicațiile unui islamist radicalizat cu perspectiva de a derula un act terorist ar putea crea un precedent pentru accesul unor state autoritare, prin extensie, la comunicațiile disidenților sau postările pe grupuri ale opoziției ruse sau din alte state dictatoriale. Aceasta ar fi motivul pentru care Durov, ar fi părăsit Rusia acum 10 ani, la vârsta de 29 de ani, pentru că a fost obligat să dea autorităților ruse cheia Vkontakte, rețeaua de tip Facebook rusă pe care tot el a creat-o, și care expunea conturile ucrainene și ale tuturor cetățenilor celorlalte state din spațiul post sovietic sau de aiurea, de limbă rusă. Ucraina a blocat accesul la Vkontakte în 2017, după anexarea Crimeii.

De aceea Durov a fost considerat erou și apărat nu numai de autoritățile ruse, formal, ci și de opoziția rusă și de disidenți, preocupați de dispariția unui canal de comunicație sau de expunerea lor și a tuturor celor cu alte opinii decât cele oficiale promovate de către Kremlin. Durov a creat, ulterior, Telegram, și a dobândit faima și relevanța internațională inclusiv prin prezervarea secretului datelor personale și a limitării componentei comerciale excesive a rețelei sale comparativ cu cele Occidentale. Mai mult, când despre conturile rețelelor Meta – inclusiv Whatsapp, Facebook – s-a auzit că sunt parte a accesului autorităților americane, atunci opțiunea alternativă a utilizatorilor din spațiul rus, și nu numai, a mers către Telegram, ca alternativă, chiar Rusia recâștigându-și drept participanți proprii cetățeni.

Totuși planează o mare nedumerire, cu secretul aferent, privind modul în care Durov relaționează cu autoritățile ruse. Este disident sau cooperează cu regimul? Plecarea sa din Rusia nu pare să fi fost un exil, dovada venind de la site-ul Vazhnye Istorii care a demonstrat că Durov a călătorit de peste 50 d ori în Rusia între 2015-2021. E posibil, deci, ca Durov să fie și foarte cooperant cu autoritățile ruse vizând rețeaua sa? Și până unde? Mai ales că autoritățile ruse au recunoscut că armata rusă folosește aplicația Telegram nu numai pentru diseminarea propaganei în rândul ucrainenilor, ci și pentru comunicațiile de pe front, în timp ce numeroși oficiali ruși au condamnat arestarea, subliniind dublele standarde occidentale privind libera exprimare și democrația. Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE a susținut că arestarea ar fi intervenit pentru că este rus, Dmitri Medvedev a ținut să sublinieze că Durov și statul rus au acum inamici comuni, alte surse neprecizate susțin că era natural în contextul geopolitc actual, arestarea lui Durov, în timp ce opoziția susține că oricine refuză să coopereze cu FSB-referitor la Vkontakte – este un erou. Chiar și Edward Snowden a fost scos de ruși din buncărul în care se adăpostește pentru a susține că arestarea este un asalt la adresa drepturilor omului, a dreptului la liberă exprimare și a dreptului de asociere.

De partea sa, Kremlinul a fost obligat să se întrebuințeze pe altă direcție, respectiv calmarea temerilor că arestarea liderului Telegram la Paris ar putea duce la închiderea platformei Telegram, foarte populară în Rusia și cu un rol important în coordonarea efortului de război din Ucraina, inclusiv prin activitatea celebrilor milblogeri, nu toți favorabili și apropiați Kremlinului, da foarte utili pentru comunicarea/dezinformarea de război. Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a subliniat marți, 27 august, că apelurile către utilizatori să-și șteargă cele mai sensibile mesaje din aplicație, în perspectiva unei deconspirări a rețelei, inclusiv cele venite de la editorul companiei de stat RT, sunt “pe deplin prostești.”

Peskov susține că lucrurile sunt departe de a sta așa de rău, că acuzațiile la adresa lui Durov sunt foarte serioase, dar și că necesită probe serioase – un vot de încredere în justiția franceză.

Relevanța Telegram în războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina

Rețeaua Telegram a devenit instrumentul de comunicație cel mai utilizat în război, și vorbim aici despre ambele părți, chiar dacă în cazul Rusiei, el are relevanță militară majoră. Rețeaua este utilizată pe scară largă de către soldații ruși, în competiție cu WhatsApp, dar ultima a fost subminată de zvonurile privind accesul autorităților americane la utilizatori, la coduri și la toată comunicația de pe rețelele aparținând Meta. Telegram este utilizat nu numai pentru comunicările tuturor unităților, de la nivel de pluton, dar și la nivelele de vârf ale ierarhiei militare ruse, inclusiv pentru crearea unor rețele improvizate de recunoaștere-lovire.

De asemenea, trupele ruse utilizează hărțile Telegram, online descărcate și apoi utilizate offline în linia întâi. Fără a mai vorbi despre comunicațiile externe ale unităților cu rudele de acasă sau comunicații publice între unități. Totuși, toată lumea știe că Telegram nu este o rețea adaptată comunicațiilor de uz militar tocmai datorită vulnerabilităților sale la decriptare și a eventualului acces al terților la codurile de criptare. Pe de altă parte, din aceeași controversă a relației lui Durov cu autoritățile ruse, Moscova ar fi încercat să-l rețină și să-l aducă acasă pe antreprenorul rus pentru a afla secretele criptării utilizate, mai ales că rețeaua este foarte populară la nivelul rușilor și ucrainenilor. Rețeaua a fost utilizată pe scară largă pentru dezinformare în Ucraina, dar și pentru influența în timp de război, fiind folosită de politicieni și comentatori la nivelul ambelor părți aflate în război.

De ce, dacă prezintă vulnerabilități, Rusia nu a încercat să construiască, după modelul Telegram, propria rețea de comunicații militare cu propriul cod și control, pentru uzul trupelor sale? Ei bine, chiar a încercat, încă din 2021, înainte de lansarea războiului pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung al Rusiei împotriva Ucrainei. Compania rusă Sozvezdie, subsidiară a companiei de stat Rostech, specializată în producție de armament militar, a primit sarcina de a produce 40 de seturi de softuri de comunicare pentru tot atâtea brigăzi plătite cu suma de 300 miliarde de ruble, circa 3,3 miliarde de dolari. Softurile și programele trebuiau livrate armatei pentru management unificat și integrat la nivel tactic, numit Sozvezdie-M2. Sistemul care conținea un complex de recunoaștere, control și comunicații numit Strelets-M avea în interior această facilitate de messaging.

Sistemul a fost un eșec, până în 2024 nereușind să fie operațional și fiind în stadiul de a fi abandonat. Sistemul are el însuși nenumărate erori și nu a fost posibilă utilizarea sa pe scară largă, un număr de sancțiuni occidentale au blocat accesul la blocuri și componente necesare pentru a fi funcțional. În plus, sistemul messenger pentru loviturile de artilerie a fost capturat de către forțele ucrainene ca atare, inclusiv o tabletă dezvoltată de Germania și construită în Taiwan care avea rolul de supraveghere a întregului perimetru, fapt ce a dus la aruncarea la coș a întregului instrument aflat în teste. Speculațiile merg în sensul în care Durov ar fi fost util pentru a compensa aceste probleme.

Miercuri, 28 august, procurorii francezi l-au acuzat pe Pavel Durov, fondatorul Telegram, pentru o colecție de încălcări ale legii legate de funcționarea aplicației Telegram, acesta fiind eliberat după 4 zile după depunerea unei cauțiuni de 5 milioane de euro. Miliardarul de 39 de ani are o avere estimată la 15,5 miliarde de Euro. Durov nu poate părăsi Franța, acuzațiile la adresa sa fiind: crearea unui grup criminal organizat pentru “complicitate la administrarea unei platforme online pentru a permite tranzacții ilicite”, refuzul de a da documente cerute de către autorități, “diseminarea în grup organizat a imaginilor cu minori și pornografie infantilă” dar și trafic de droguri, fraudă și spălare de bani.

Avocatul lui Durov, David-Olivier Kaminski, a susținut că acuzațiile sunt absurde pentru că îl implică pe Durov în orice crimă comisă pe sau cu ajutorul aplicației, susținând faptul că “Telegram respectă în toate punctele regulile europene referitoare la tehnologia digitală.” Durov mai este cercetat în continuare pentru suspiciune pentru “acte serioase de violență” împotriva unuia dintre cei trei copii ai săi pe care-i are cu fosta sa parteneră, în timp ce se afla la Paris, în timp ce o altă plângere de același tip a fost depusă la un tribunal din Elveția împotriva lui Durov, anul trecut.

Desigur reținerea la Paris, când pleca cu avionul său particular de pe aeroportul le Bourget, ridică semne de întrebare privind momentul și circumstanțele acestor acuzații, rețeaua Telegram funcționând de mulți ani în același cadru. El este ținta comentariilor care laudă libertatea de exprimare promovată pe rețeaua sa și de acuzații ale celor care condamnă lipsa de control al activității pe Telegram și permisiunea acordată cu larghețe implicațiilor de natură criminală. Având în vedere amploarea cazului și contextul politic din Franța, președintele Emmanuel Macron s-a simțit nevoit să iasă public cu un comunicat în care transmite că nu e vorba, în nici un caz, despre un proces politic, ci că e treaba justiției să cerceteze și să acuze, respectiv să ajungă la o concluzie în acest caz. În apărarea lui Durov a ieșit și Elon Musk, proprietarul rețelei X, fostă Twitter, care a cerut eliberarea lui Pavel Durov, criticând autoritățile franceze pentru reținerea acestuia.

* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. a fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.