Ungaria a oferit, vineri, răspunsuri Comisiei Europene, care acordase Budapestei, pe 17 ianuarie, o lună pentru modificarea mai multor legi controversate, informează AFP, potrivit Adevarul.ro.
“Guvernul ungar a oferit Comisiei Europene, în intervalul solicitat, răspunsurile referitoare la cele trei proceduri de încălcare a legislaţiei lansate în ianuarie”, precizează Guvernul de la Budapesta.
“Premierul Viktor Orban a discutat personal aceste subiecte cu preşedintele CE, Jose Manuel Barroso”, continuă comunicatul.
Scrisorile urmează să fie analizate de Comisia Europeană. O purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, Pia Ahrenkilde Hansen, anunţase vineri dimineaţă, potrivit Adevarul.ro, că primise aceste scrisori şi că vor fi tratate “în mod prioritar”.
Sursa articol: Adevarul.ro
Sursa foto: en.wikipedia.org




