Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale (INCSMPS) organizează vineri, 25 mai 2012, începând cu ora 10:00, la sediul AEROSTAR SA Bacău, conferința finală a proiectului strategic « Răspunsul pieței muncii românești la criză: creșterea flexibilității și adaptabilității întreprinderilor și consolidarea securității lucrătorilor », cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 -2013.
Reprezentanți ai INCSMPS și ai organizațiilor partenere implicate în derularea proiectului vor prezenta rezultatele proiectului și vor pun la dispoziția participanților datele cercetării în domeniul flexicurității pe piața muncii din România. De asemenea, vor fi trecute în revistă studii de caz realizate în România și Italia, reprezentând bunele practici în Uniunea Europeană privind concilierea viețiide familie cu cea profesională. Evenimentul va prilejui prezentarea companiilor Radet București și Aerostar SA Bacău, ca modelede întreprinderi românești care vin în întâmpinarea nevoilor salariaților prin programe inovative de flexibilitate. În cea de–a doua parte a conferinței, vor fi organizate ateliere de lucru pentru identificarea metodelor privind aplicarea cu succes a programelor de flexibilitate pentru companiile și angajații din România. Conferința va reuni un număr de aproximativ 200 de participanți: reprezentanți ai instituțiilor publice locale, ai mediului academic, ai sindicatelor și ai segmentului privat, angajați ai companiilor Radet București și Aerostar SA Bacău, precum și jurnaliști.
Reprezentanții mass-media interesați să participe la acest eveniment, sunt așteptați vineri, 25 mai a.c, la conferința de presa care va avea loc începând cu ora 13.00, la sediul companiei Aerostar Bacău.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la numerele de telefon: 021 3153647; 0721 069 194 sau e-mail: flexyproject@fondazionebrodolini.it. Persoana de contact Adriana Barbu.
Despre flexicuritate
Grădinița firmei, ghișeul family – friendly prin care sunt puși la dispoziția angajaților specialiști pentru problemele familiale, baby-sitting la cerere, servicii de economisire a timpului, precum plata facturilor, sau mici reparații, cumpărăturile la comun, cursurile de formare pentru instruirea angajaților, rotația posturilor, sunt câteva exemple de aplicare cu succes a practicilor de flexisecuritate. O abreviere între flexibilitate și securitate, conceptul de “flexicuritate” a aparut la inceputul anilor ’90, fiind folosit pentru prima dată de către Prim Ministrul danez Poul Nyrum Rasmussen. Conceptul face referință la un model de stat social care promovează o politică pro-activa în domeniul muncii și al accesului la un loc de muncă. Aplicarea unor măsuri de flexicuritate înseamnă că într-o piață a muncii din ce în ce mai dinamică, nevoile angajatorilor de flexibilitate și cele ale angajaților de securitate a propriului loc de muncă vor fi satisfăcute în același timp. Cu alte cuvinte, aceștia din urmă vor accepta să își modifice orarele de lucru, în schimbul asigurării că nu vor petrece prea mult timp în șomaj.
Informații despre proiect
Proiectul « Răspunsul pieței muncii românești la criză: creșterea flexibilității și adaptabilității întreprinderilor și consolidarea securității lucrătorilor » este implementat de Institutul National de Cercetare Stiintifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Fondazione Giacomo Brodolini și companiile Creare Resurse Umane SRL și PM Concept Consulting SRL. Proiectul s-a desfășurat în perioada decembrie 2009 – mai 2012, având un buget total de 2, 5 milioane de euro. Scopul acestuia a constat în elaborarea unui studiu cu obiectivul de a defini o strategie de răspuns coerentă din perspectiva pieței muncii, pentru a face față crizelor și recesiunii economice prin dezvoltarea flexibilității și adaptabilității lucrătorilor, a politicilor și întreprinderilor și prin asigurarea, în același timp, a unui nivel adecvat de securitate. Printre activitățile realizate în cadrul proiectului s-au aflat : realizarea unei analize a modului în care structura Fondului Social European este favorabilă promovării flexicurității în România, implementarea a două proiecte pilot în cooperare cu două companii românești reprezentative, identificarea bunelor practici în domeniul flexicurității în România și Italia.Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați link-urile http://www.flexicovery-wiki.ro/ și http://flexicovery-blog.ro/.
Foto: chosesetautres.wordpress.com




