Connect with us

MAREA BRITANIE

Uniunea Europeană și Statele Unite încheie negocierile pentru acordul privind cotele agricole post-BREXIT

Published

on

© European Communities, 1996

Uniunea Europeană și Statele Unite au încheiat negocierile pentru ajustarea cotelor agricole ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), după retragerea Regatului Unit din UE. Acesta este punctul culminant a doi ani de negocieri în cadrul OMC pentru a împărți aceste cote, o parte din volumul lor rămânând la nivelul UE 27 și o parte fiind destinată Regatului Unit, pe baza fluxurilor comerciale recente. Acordul acoperă zeci de cote și bunuri comerciale în valoare de miliarde de euro, inclusiv pentru carne de vită, carne de pasăre, orez, produse lactate, fructe, legume și vinuri, informează un comunicat.

Comentând acordul de principiu încheiat astăzi, comisarul pentru agricultură Janusz Wojciejowski a declarat:

„Sunt încântat că am ajuns la un acord cu cel mai important partener comercial al nostru, SUA. Acest acord – încheiat în cadrul OMC – păstrează volumele originale, dar le împarte între UE și Marea Britanie. Oferă certitudine și stabilitate comerțului agricol și piețelor noastre. Sunt deosebit de mulțumit că acest acord marchează semnificația relației noastre comerciale și economice. Acest lucru trimite un semnal bun al angajamentului nostru de a lucra împreună atât bilateral, cât și în cadrul OMC. Vreau să mulțumesc echipei mele și colegilor noștri din SUA pentru treaba bine făcută”.

UE desfășoară negocieri similare de repartizare a cotelor tarifare (TRQ) cu alți 21 de parteneri care au drept de acces la aceste cote și a încheiat deja negocieri cu Argentina, Australia, Norvegia, Pakistan, Thailanda, Indonezia și altele.

Odată ce Comisia a adoptat Acordul UE-SUA, acesta va fi trimis apoi Consiliului și Parlamentului European pentru ratificare, astfel încât să poată intra în vigoare cât mai curând posibil.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

MAREA BRITANIE

Regatul Unit trimite două nave de luptă în Marea Neagră și are pregătite avioane de luptă F-35 pe fondul mișcărilor masive de trupe ale Rusiei

Published

on

© navy.ro

Marea Britanie va trimite un distrugător şi o fregată antisubmarin în Marea Neagră, în contextul noilor tensiuni din regiune dintre Rusia şi Ucraina, iar concomitent Marina militară a Regatului Unit va menţine în stare de alertă avioane de luptă F-35 şi elicoptere Merlin specializate în lupta antisubmarin, prezente pe portavionul HMS Queen Elizabeth, aflat în Marea Mediterană, informează publicaţia Sunday Times, citată de Reuters.

Trimiterea celor două nave militare în Marea Neagră reprezintă un semn al solidarităţii cu Ucraina şi aliaţii NATO ai Marii Britanii, au declarat surse militare pentru Sunday Times, precizează Digi24.

Distrugătorul Tip 45, înarmat cu rachete antiaeriene, şi fregata Tip 23 vor părăsi grupul de luptă al portavionului HMS Queen Elizabeth desfăşurat în Marea Mediterană şi se vor îndrepta spre stâmtoarea Bosfor pentru a ajunge în luna mai în Marea Neagră, conform Reuters.

Avioanele F-35 B, cu decolare şi aterizare pe verticală, şi elicopterele antisubmarin vor fi pregătite pentru a sprijini, la nevoie, navele Royal Navy din Marea Neagră, în condiţiile în care accesul portavioanelor în Marea Neagră este interzis conform convenţiei de la Montreux.

Recent, Rusia a anunţat trimiterea a 15 nave din Marea Caspică în Marea Neagră, pentru manevere manevre militare. Ministerul rus al Apărării a anunţat că anumite zone maritime din Crimeea vor fi închise mai multe luni din cauza acestor exerciţii navale.

Desfăşurarea de nave militare ale Royal Navy în Marea Neagră vine după ce SUA au decis să anuleze trimiterea în regiune a două nave de război, în contextul recentelor tensiuni din estul Ucrainei.

Mai mult, Forțele Aeriene Regale Britanice au început săptămâna aceasta transferul de echipamente pentru a participa la misiunea de poliție aeriană întărită a NATO în România. În România, detașamentul britanic va continua să arate solidaritatea și coeziunea Alianței în cadrul conceptului de poliție aeriană întărită, misiunea desfășurându-se într-un nou context tensionat în regiune pe fondul acumulărilor militare ale Rusiei la frontierele cu Ucraina și în peninsula Crimeea.

Rusia este acuzată că a desfăşurat zeci de mii de soldaţi în apropierea frontierei sale cu Ucraina şi în Crimeea, peninsulă anexată de Moscova în 2014, iar luptele din estul Ucrainei, aflate aproape într-un punct mort după armistiţiul încheiat în vara anului 2020, au fost reluate recent.

În acest context, NATO a afirmat că acumulările de trupe rusești în regiune reprezintă cea mai mare desfășurare militară de la anexarea ilegală a Crimeei în 2014, iar comandantul forțelor aliate în Europa a arătat că Alianța este pregătită să răspundă dacă acțiunile de descurajare eșuează.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Regatul Unit și SUA „se opun ferm” campaniei Rusiei de destabilizare a Ucrainei și cer Moscovei să-și respecte angajamentele internaționale

Published

on

© European Union, 2018/Source: EC - Audiovisual Service

Regatul Unit şi Statele Unite ale Americii „se opun ferm” campaniei Rusiei de destabilizare a Ucrainei şi au cerut Moscovei să detensioneze situaţia, a declarat duminică ministrul de externe britanic Dominic Raab, informează agenţia de presă Reuters, preluat de Agerpres.

„@SecBlinken (secretarul de stat al SUA, Antony Blinken) şi cu mine am căzut de acord că Rusia trebuie să detensioneze imediat situaţia şi să-şi respecte angajamentele internaţionale pe care le-a semnat la @OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa)”,  a scris Dominic Raab într-o postare pe Twitter.

Amintim în context că administraţia preşedintelui Joe Biden şi comunitatea internaţională şi-au exprimat preocuparea faţă de creşterea tensiunii între Ucraina şi Rusia. În ultimele săptămâni, preşedintele Biden, secretarul de stat Antony Blinken, secretarul apărării Lloyd Austin, şeful Statului Major al SUA, Mark Milley, şi consilierul Casei Albe pe probleme de securitate naţională, Jake Sullivan, au abordat cu omologi ucraineni acest subiect. Iar joi, secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat că acţiunile Rusiei sunt „profund îngrijorătoare”.

Astfel, potrivit unor surse militare americane, Statele Unite iau în calcul trimiterea de nave de război în Marea Neagră în următoarele săptămâni, într-o demonstraţie de sprijin pentru Ucraina şi pe fondul unei prezenţe militare crescute a Rusiei la frontiera de est a acestei ţări.

Marina americană operează în mod obişnuit în această mare, însă o desfăşurare de nave de luptă americane ar trimite Moscovei un mesaj specific potrivit căruia SUA urmăresc îndeaproape manevrele din această zonă.

Tot în context menționăm că Mareșalul de Aviație Sir Stuart Peach, președintele Comitetului Militar NATO și consilier militar principal al secretarului general a efectuat o vizită la în perioada 6-7 aprilie 2021. Mareșalul Peach s-a întâlnit cu președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy și comandantul-șef al forțelor armate din Ucraina, colonelul general Ruslan Khomchak.

Oficialul a reafirmat valoarea parteneriatului NATO cu Ucraina și sprijinul deplin pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Discuțiile s-au axat pe ampla reformă de apărare a Ucrainei, evoluțiile din estul țării controlat de separatiștii sprijiniți de Moscova și regiunea Mării Negre, sprijinul continuu al Ucrainei pentru Misiunea de sprijin a NATO în Afganistan, precum și pentru Forța de reacție a NATO.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Președintele Klaus Iohannis, mesaj de condoleanțe Reginei Elisabeta a II-a și Prințului de Wales: Alteța Sa Regală Prințul Philip „a fost un exemplu de loialitate, verticalitate și demnitate”

Published

on

© Administrația Prezidențială

Alteța Sa Regală Prințul Philip „a fost un exemplu de loialitate, verticalitate și demnitate” și rămâne „o sursă de inspirație nu numai pentru milioane de cetățeni ai Regatului Unit și Commonwealth-ului, dar și pentru întreaga lume”, se arată în mesajul de condoleanțe transmis vineri, 9 aprilie, de președintele României Klaus Iohannis Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Alteței Sale Regale Charles, Prinț de Wales, în urma trecerii în neființă a Alteței Sale Regale Prințul Philip, Duce de Edinburgh, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.

„În numele poporului român şi al meu personal, doresc să transmit Majestății Voastre și întregii Familii Regale, condoleanțe și regrete pentru dureroasa pierdere suferită. Alteța Sa Regală Prințul Philip a fost și rămâne o sursă de inspirație nu numai pentru milioane de cetățeni ai Regatului Unit și Commonwealth-ului, dar și pentru întreaga lume.”, a transmis Președintele României Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a.

De asemenea, în mesajul adresat Alteței Sale Regale Charles, Prinț de Wales, Președintele Klaus Iohannis a evocat faptul că Alteța Sa Regală Prințul Philip „a fost un exemplu de loialitate, verticalitate și demnitate”. „Memoria sa va rămâne în conștiința omenirii drept o personalitate remarcabilă, iar plecarea sa lasă în urmă un gol de neumplut.”, a mai transmis Președintele României.

Citiți și Casa Regală, omagiu la moartea Ducelui de Edinburg, văr al Regelui Mihai: Principele Philip, alături de Regina Elisabeta, a fost mereu prezent în viața Familiei Regale române

Citiți și Prințul Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a încetat din viață la vârsta de 99 de ani

Potrivit unui documentar Agerpres, Philip, duce de Edinburgh, conte de Merioneth şi baron de Greenwich, cunoscut şi sub numele Philip Mountbatten, s-a născut pe 10 iunie 1921 în Corfu, Grecia, şi a deţinut titlul de prinţ al Greciei şi Danemarcei.

Tatăl lui a fost prinţul Andrew al Greciei şi Danemarcei (1882-1944), unul dintre fiii regelui George I al Greciei. Mama lui a fost prinţesa Alice (1885-1969), fiica cea mare a lui Louis Alexander Mountbatten, marchiz de Milford Haven, şi a prinţesei Victoria de Hesse, o nepoată a reginei Victoria.

Atunci când prinţul Philip avea vârsta de 18 ani, unchiul lui, regele Greciei, a fost obligat să abdice, iar tatăl lui a fost expulzat din ţară, după Războiul greco-turc. Alături de părinţii şi cele patru surori ale lui, Philip a fugit din Grecia la bordul unui vas al armatei britanice.

După ce a ajuns în Marea Britanie, a fost trimis în Scoţia pentru a învăţa mai întâi la şcoala Gordonstoun, în apropiere de Elgin, iar apoi, din 1939, a studiat la Royal Naval College din Dartmouth, Anglia. Din ianuarie 1940 până la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a luptat pentru Marina britanică în mai multe bătălii navale care au avut loc în Marea Mediterană şi în Oceanul Pacific.

Pe 28 februarie 1947, Philip a devenit cetăţean britanic şi a renunţat la drepturile sale la tronurile Greciei şi Danemarcei, adoptând totodată numele de familie al mamei sale, Mountbatten. În acea perioadă a cunoscut-o pe actuala suverană, pe atunci prinţesa Elisabeta. Căsătoria lor a avut loc la Westminster Abbey pe 20 noiembrie 1947. În ajunul nunţii regale, prinţul Philip a primit titlul de Alteţă Regală, alături de cele de baron de Greenwich, conte de Merioneth şi duce de Edinburgh. Primul copil al cuplului regal, prinţul Charles Philip Arthur George, s-a născut în 1948. El a fost urmat de prinţesa Anne Elizabeth Alice Louise (născută în 1950), prinţul Andrew Albert Christian Edward (născut în 1960) şi prinţul Edward Anthony Richard Louis (născut în 1964).

În mai 2017, Palatul Buckingham a anunţat că prinţul Philip, care a fost unul dintre cei mai activi membri ai casei regale, participând la peste 22.000 de apariţii individuale la diverse evenimente, urma să renunţe la angajamentele sale publice începând din luna august. Ultimul eveniment public individual al prinţului Philip datează din 2 august 2017. De atunci, el a continuat totuşi să o însoţească pe regina Elisabeta a II-a la anumite evenimente oficiale.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

Dacian Cioloș4 hours ago

Dacian Cioloș, mesaj pentru Vladimir Putin: Lumea privește. Aveți obligația morală și umanitară să îi acordați asistență medicală lui Aleksei Navalnîi

SUA4 hours ago

UE solicită Rusiei să-i acorde lui Aleksei Navalnîi acces la îngrijiri medicale. SUA avertizează că “vor exista consecințe dacă Navalnîi moare”

CONSILIUL UE6 hours ago

Bogdan Aurescu, înainte de reuniunea miniștrilor de externe din UE: România este preocupată pentru desfășurarea de trupe militare ale Rusiei în Marea Neagră

INTERNAȚIONAL8 hours ago

Papa Francisc, îngrijorat de intensificarea activităților militare din Ucraina: “Sper că putem evita o amplificare a tensiunii”

S&D8 hours ago

Social-democrații din Parlamentul European au lansat platforma #Progressives4Europe pentru participarea cetățenilor la Conferința privind viitorul Europei

INTERNAȚIONAL10 hours ago

Liderii europeni care s-au vaccinat cu AstraZeneca: De la președintele și cancelarul Germaniei la prim-miniștrii Marii Britanii, Franței și Italiei

MAREA BRITANIE10 hours ago

Regatul Unit trimite două nave de luptă în Marea Neagră și are pregătite avioane de luptă F-35 pe fondul mișcărilor masive de trupe ale Rusiei

CHINA12 hours ago

Declarație comună SUA-China la Shanghai: Cei doi concurenți sistemici se angajează să coopereze în dosarul crucial al schimbărilor climatice

NATO13 hours ago

Ministrul german al apărării: Rusia generează o “amenințare imediată” pentru securitatea Europei. Moscova se definește drept un ”contrapunct iliberal și antidemocratic faţă de Occident”

INTERNAȚIONAL13 hours ago

Emmanuel Macron pledează pentru “linii roșii clare cu Rusia” din partea Occidentului: După un comportament inacceptabil, trebuie să sancţionăm

PARLAMENTUL EUROPEAN2 days ago

Ratificarea acordului comercial între UE și Regatul Unit de către Parlamentul European, tot mai aproape. Comisiile AFET și INTA din PE recomandă aprobarea acestui tratat

COMISIA EUROPEANA5 days ago

Comisia Europeană preconizează că adeverința electronică verde va intra în vigoare la sfârșitul lunii iunie

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 days ago

Marian-Jean Marinescu, în dialog cu tânăra generație: Reducerea emisiilor de carbon trebuie făcută într-un mod realist, ținând cont de competitivitatea economică, de locurile de muncă

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Charles Michel explică lipsa sa de reacție cu privire la gafa de protocol din Turcia la adresa șefei Comisiei Europene: Am decis să nu facem o scenă, ci să ne concentrăm pe esența discuțiilor politice

INTERNAȚIONAL1 week ago

Președintele american, Joe Biden, cere Congresului să adopte planul de investiții: Este absolut necesar ca SUA să rămână ”prima putere mondială”

ROMÂNIA2 weeks ago

Guvernul mandatează Ministerul Investițiilor să negocieze Planul Național de Redresare și Reziliență la nivelul Comisiei Europene

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

UE și Turcia sunt pregătite să-și revitalizeze relațiile în mod constructiv: Cooperarea economică, migrația și mobilitatea, pilonii unei agende „concrete și pozitive”

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: În lunile aprilie și mai vor ajunge în România 8,3 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă: Institutul ”Cantacuzino” din Capitală va fi relansat cu bani din procentul anual de 2% de la Apărare

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Institutul ”Cantacuzino” va pune în valoare capacitatea și expertiza pe care le are în cadrul mecanismului european de creștere a capacității de producție a vaccinului anti-COVID-19

Advertisement
Advertisement

Trending