Legea Europeană a Cipurilor va facilita investiții de peste 12 mld. euro și creșterea de patru ori a producției de semiconductori până în 2030, a afirmat joi președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul evenimentului ”Masters of the Digitals 2022”.
„Până în 2030, 20% din producția mondială de microcipuri ar trebui să fie în Europa. Asta înseamnă de două ori mai mult decât în prezent, pe o piață care se va dubla în următorul deceniu. Prin urmare, aceasta înseamnă creșterea de patru ori a producției europene actuale. Legea europeană privind cipurile va susține această ambiție prin investiții considerabile. Aceasta va permite investiții publice și private suplimentare de peste 12 miliarde de euro până în 2030. Această sumă se va adăuga la cele peste 30 de miliarde de euro de investiții publice deja prevăzute, susținute de NextGenerationEU, Horizon Europe, precum și de bugetele naționale. Aceste fonduri vor fi mai mult decât compensate de investițiile private. Pentru a pune cifrele în perspectivă, companiile europene din domeniul semiconductorilor investesc în prezent aproximativ 6 miliarde de euro pe an. Legea europeană privind cipurile poate schimba regulile jocului”, a afirmat Ursula von der Leyen.
Activitatea UE în sfera semiconductorilor se va concentra în special asupra a cinci domenii:
- cercetare: investiții în special în tranzistorii sub 3 nanometri și în tehnologiile disruptive pentru inteligența artificială.
- inovare industrială: investiții în proiectarea de cipuri și în linii pilot pentru prototipuri – pentru a reduce decalajul dintre laborator și fabricarea efectivă a celor mai inovatoare cipuri.
- capacitatea de producție: adaptarea normelor privind ajutoarele de stat, în cadrul unui set de condiții stricte care va permite – pentru prima dată – acordarea de sprijin public pentru facilități de producție europene „unice în felul lor”, de care beneficiază întreaga Europă.
- sprijin pentru companiile mai mici și inovatoare, în ceea ce privește accesul la competențe avansate, la parteneri industriali și la finanțare prin capitaluri proprii.
- lanțurile de aprovizionare: parteneriate în domeniul semiconductorilor cu parteneri cu agende similare din SUA până în Japonia, pentru a crea interdependențe mai echilibrate.
Citiți și
UE urmărește să dețină 20% din producția mondială de semiconductori prin Legea privind Cipurile
Potrivit șefei Comisiei Europene, această nouă lege este un element crucial al agendei digitale, reprezentând un atu în tranziția digitală de care UE trebuie să profite fiind „centrul mondial în cercetarea în domeniul semiconductorilor.
„Suntem puternici în sectoare specifice, cum ar fi cipurile pentru automobile și pentru Industria 4.0. Există nișe cruciale în care Europa este lider mondial. Dar îmi doresc să devenim un jucător puternic pe tot lanțul valoric al cipurilor. Acolo unde alții văd deficiențe, eu văd potențial. Iar acest lucru mă face să fiu încrezătoare în faptul că obiectivul pe care l-am stabilit pentru Legea europeană privind cipurile este ambițios, dar realizabil”, a afirmat aceasta.




