Ursula von der Leyen subliniază importanța securității spațiale pentru securitatea europeană: Europa trebuie să dea dovadă de curaj, viziune și unitate pentru a-și consolida independența în noua eră a spațiului

Securitatea noastră pe Pământ depinde din ce în ce mai mult de securitatea noastră în spațiu, a subliniat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Summitul internațional privind spațiul, desfășurat la Paris.

În discursul său, von der Leyen a subliniat importanța viziunii și acțiunilor precoce pentru ca Europa să își consolideze rolul în noua eră spațială, în care statele retrimit oameni pe Lună, sateliții devin mai ieftini și mai performanți, iar inteligența artificială transformă modul în care pot fi utilizare datele colectate în spațiu.

Liderii europeni au înțeles că anumite capacități sunt prea importante pentru a depinde de alții. Așadar, au ales să construiască împreună ceea ce niciun stat membru nu ar fi putut realiza singur. Să gândească cu zeci de ani înainte. Să investească la scară largă. Să acționeze ca o singură Europă. Astăzi, Galileo stă la baza economiei noastre și oferă Europei libertatea de a acționa independent. Iar aceeași alegere se află din nou în fața noastră. Pentru că spațiul intră într-o nouă eră. Oamenii se întorc pe Lună. Sateliții devin mai ieftini și mai performanți. Inteligența artificială transformă modul în care putem utiliza datele colectate în spațiu. Și, așa cum o demonstrează războiul Rusiei împotriva Ucrainei, ceea ce se întâmplă pe orbitele noastre este din ce în ce mai esențial pentru securitatea noastră. Spațiul este din nou o mare frontieră pentru prosperitatea, securitatea și independența noastră. Și, la fel cum capacitățile de care depindem astăzi sunt rezultatul alegerilor făcute cu zeci de ani în urmă, alegerile pe care le facem acum ne vor defini locul în spațiu pentru deceniile următoare”, a evidențiat președinta Comisiei Europene.

Conform acesteia, domeniul spațiul prezintă o oportunitate uriașă.

„Se preconizează că economia spațială globală aproape se va tripla până în 2035 – de la aproximativ 630 de miliarde de dolari în prezent la aproximativ 1,8 trilioane de dolari. Europa pornește dintr-o poziție de forță. Dispunem de tehnologii de ultimă generație, de talente de nivel mondial și de o bază industrială spațială solidă. Însă puterea de astăzi nu garantează leadershipul de mâine. Pentru a rămâne în avangardă, Europa trebuie să acționeze în mod concertat, să investească la scară largă și să transforme piața noastră într-un avantaj competitiv”, a explicat Ursula von der Leyen.

Președinta Comisiei Europene a prezentat trei priorități.

Prima dintre acestea implică o acțiune comună la nivel european, care să cuprindă o cooperare între Comisia Europeană, Agenția Spațială Europeană și statele membre, fără a omite sprijinul pentru industria europeană de lansatoare.

„Împreună cu Agenția Spațială Europeană, ne angajăm să promovăm o nouă viziune europeană privind accesul la spațiu. Obiectivul nostru este să reunim cererea europeană și să acționăm în calitate de clienți-ancoră pentru lansatoarele europene. Astfel menținem o industrie europeană a transportului spațial competitivă și ne păstrăm accesul independent la spațiu”, a spus von der Leyen.

Cea de-a doua prioritate include investiții masive în domeniu.

„Prin intermediul instrumentului nostru de investiții <<Cassini>>, mobilizăm 2 miliarde de euro sub formă de capital de risc pentru companiile spațiale europene. Această inițiativă susține inovarea aici, în Europa. Fie că este vorba de firme care urmăresc nave care scapă sistemelor convenționale, fie de companii care dezvoltă nave spațiale reutilizabile pentru a transporta încărcături pe orbită și, poate, într-o zi, chiar și oameni. Noul nostru fond <<Scaleup Europe>>, în valoare de 5 miliarde de euro, merge și mai departe. Acesta investește în tehnologii strategice în care Europa are nevoie de lideri mondiali, inclusiv în domeniul spațial. Iar în propunerea noastră privind următorul buget pe termen lung al Europei, sectorul spațial se află în centrul Fondului european pentru competitivitate. Am propus 131 de miliarde de euro pentru apărare, securitate și sectorul spațial – de cinci ori mai mult decât fondurile disponibile în prezent. Trebuie să ne menținem ambiția și să ducem acest proiect la bun sfârșit. Pentru că – încă o dată – tehnologiile pe care le finanțăm astăzi vor determina competitivitatea noastră de mâine”, a continuat președinta Comisiei Europene.

Ultima prioritate enunțată de Ursula von der Leyen pune accentul pe avantajul pieței unice pentru dezvoltarea independenței Europei în domeniu, prin reducerea fragmentării și stabilirea unor reguli comune pentru comunicațiile prin satelit.

Potrivit oficialului european, securitatea spațială devine o componentă importantă a securității europene, dând drept exemplu situația din Ucraina.

„Capacitatea de a accesa spațiul și de a acționa în spațiu nu numai că stă la baza prosperității noastre, ci determină din ce în ce mai mult securitatea și independența noastră. Nicăieri acest lucru nu este mai evident decât în Ucraina. Comunicațiile prin satelit mențin legătura între soldați, în timp ce imaginile din satelit dezvăluie mișcări la sute de kilometri distanță. Și observăm acest lucru din ce în ce mai mult chiar în cadrul Uniunii noastre. Vedem semnale de navigație bruiate și falsificate, care perturbă zborul aeronavelor civile. Atacuri cibernetice asupra rețelelor de sateliți care scot din funcțiune infrastructura critică. Și drone care planează în spațiul nostru aerian, folosind tehnologii care depind de navigația din spațiu. Mesajul este clar: securitatea noastră pe Pământ depinde din ce în ce mai mult de securitatea noastră în spațiu. De aceea construim IRIS², o constelație cu orbite multiple pentru comunicații sigure. Luna trecută, am decis să accelerăm dezvoltarea sistemului, extinzându-l la peste 350 de sateliți. Acest lucru oferă o capacitate suplimentară pentru apărare, securitate și serviciile de urgență. Primii sateliți vor fi lansați începând cu anul 2029. Până atunci, reunim deja capacitățile existente pentru a asigura comunicații sigure. Pentru că, în caz de criză, Europa trebuie să dispună de conectivitate în condițiile stabilite de noi”, a continuat von der Leyen, făcând referire și la scutul spațial european, care reunește capabilitățile naționale într-un sistem european cuprinzător.

În încheiere, președinta Comisiei Europene a punctat că independența în domeniul spațial nu înseamnă izolare.

„Am vorbit astăzi despre rolul Europei în această nouă eră spațială. Despre investițiile în capacitățile necesare pentru a ne consolida economia și independența. Dar independența nu înseamnă izolare. Independența înseamnă – a avea posibilitatea de a alege. Orbite de deasupra noastră reprezintă o resursă comună. Și avem o responsabilitate comună de a le proteja. De aceea salut înființarea, chiar astăzi, a Grupului ONU pentru conștientizarea situației spațiale. Și de aceea, prin Legea noastră privind spațiul, Europa depune eforturi pentru a stabili standarde universale solide pentru utilizarea sigură, securizată și durabilă a spațiului. Pentru că spațiul nu aparține unei singure țări. Astronauții care se întorc din orbită vorbesc adesea despre experiența care te face să te simți mic când vezi planeta noastră de sus. Așa cum a spus Thomas Pesquet, Pământul este o „oază în cosmos”. O casă frumoasă, dar fragilă, pe care o împărtășim cu toții. Această perspectivă din spațiu ar trebui să ne ghideze. De la Copernic la Galileo, cele mai mari realizări ale Europei s-au bazat pe cooperare. Acesta este modul de a acționa al Europei. Suficient de puternică pentru a acționa independent, dar suficient de încrezătoare pentru a colabora cu ceilalți. Pentru că cele mai mari posibilități ale spațiului vor fi realizate doar atunci când vom lucra împreună. Acesta este spiritul cu care intrăm în această nouă eră spațială”, a conchis Ursula von der Leyen.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare