Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Vera Jourova anunță planul pentru egalitate de gen al Comisiei Europene: 40% femei în poziții de top până în 2019

Published

on

vera jourovaComisarul european pentru Justiție, Consumatori și Egalitate de Gen, Vera Jourova, a declarat pentru CaleaEuropeana.ro în cadrul unei vizite oficiale întreprinse la București că la nivelul Comisiei Europene nu există suficiente femei în aparatul de lucru și în poziții de top.

În contextul în care 9 dintre cei 28 de comisari europeni sunt femei, Jourova a punctat că ”la nivelul Comisiei am observat că nu avem suficiente femei în poziții de top”.

Declarația vine în contextul în care CaleaEuropeana.ro a publicat o analiză cu privire la reprezentarea de gen în instituțiile Uniunii și, implicit, în procesul decizional european, potrivit căreia 37% din membrii Parlamentului European sunt femei, 9 comisari din 28 sunt femei, iar în Consiliul European există 3 șefi de stat sau de guvern care sunt femei (tot din 28). (ANALIZA AICI)

Lucrăm la asta, iar colega mea Kristalina Georgieva (n.r. – vicepreședinte&comisar pentru Resurse Umane), are un plan pentru a atinge un procent de cel puțin 40% femei în poziții de top până la finalul mandatului nostru, în 2019”, a mai declarat Jourova.

În calitate de comisar responsabil pentru Egalitatea de Gen pot să spun că este important să avem un astfel de obiectiv. În ceea ce privește alte instituții, noi nu îi putem forța, ci doar să-i alertăm că diversitatea și egalitatea de gen în poziții de top are avantaje”, a conchis aceasta.

Citiți și Comisarul european pentru Justiție anunță un an decisiv pentru România referitor la MCV: ”Anul viitor vom lua o decizie”

Urmăriți și VIDEO Dacian Cioloș a discutat ridicarea MCV cu comisarul european pentru Justiție, Vera Jourova 

Vera Jourova se află într-o vizită oficială în România în care a avut întrevederi cu premierul Dacian Cioloș, miniștrii Justiției și ai Muncii, dar și cu Comisiile reunite de Justiție și Afaceri Europene din Camera Deputaților și din Senat.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană lansează miercuri o amplă dezbatere privind inteligența artificială în vederea reglementării acestui sector

Published

on

Comisia Europeană va lansa miercuri o amplă dezbatere privind inteligența artificială, cu scopul de a reglementa acest sector aflat în plină dezvoltare și dominat în matere parte de SUA și China, anunță AFP, citat de Agerpres.

Executivul european speră să prezinte spre finalul anului o propunere legislativă în acest sens, după ce va avea mai multe consultări cu părțile avizate, și anume companii, sindicate, societate civilă, dar și guvernele celor 27 de state membre ale UE.

Printre subiectele sensibile se află recunoașterea facială în masă. ”Ceea ce am văzut la Hong Hong Kong m-a înspăimântat cu adevărat”, a precizat vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, responsabilă pentru o Europă pregătită pentru era digitală.

În timpul manifestaţiilor de amploare contra Beijingului, ”oamenii au primit un mesaj pe smartphone: <<Ştim că sunteţi acolo, ar trebui să vă întoarceţi acasă>>. Acesta nu este un sprijin pentru libertatea de asociere sau de exprimare”, a deplâns Vestager.

Aceasta se gândește la o interdicție, care ar avea nevoie de sprijinul statelor membre și preconizează un amplu proces de consultări.

Fostul ministru danez al finanțelor care, pe lângă domeniul digital se ocupă și de respectarea regulilor concurenței în Uniunea Europeană, a insista pe faptul că de orice viitoare reglementare vor trebui să beneficieze nu doar marile companii, ci și întreprinderile mici și mijlocii.

”Va trebui să găsim mijloace pentru ca micile firme ambiţioase care vor să lucreze în aceste domenii să poată face asta în mod efectiv”, a explicat Vestager.

Parlamentul European a adoptat la 12 februarie o rezoluție prin care solicită un set puternic de drepturi pentru a proteja consumatorii în contextul inteligenței artificiale și a proceselor decizionale automatizate, potrivit unui comunicat al Legislativului european.

”Oamenii trebuie să poarte întotdeauna răspunderea finală și să poată revoca deciziile adoptate în contextul unor servicii profesionale, precum profesiile medicale, juridice și contabile, precum și serviciile bancare”, au subliniat europarlamentarii.

Aceștia au îndemnat Comisia Europeană să prezinte propuneri pentru a adapta normele de siguranță ale UE pentru produsele (de exemplu, in cazul directivelor privind echipamentele tehnice și siguranța jucăriilor) astfel încât să existe garanția că utilizatorii și consumatorii sunt informați în legătură cu modul de utilizare a acestor produse si sunt protejați de vătămări, iar în același timp producătorilor le sunt clare obligațiile care le revin.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ludovic Orban, întâlnire la München cu Vera Jourova: Comisia Europeană apreciază revenirea României pe o traiectorie pozitivă privind combaterea corupției

Published

on

© Guvernul României

Corespondență de la München

Prim-ministrul Ludovic Orban a evocat prioritatea acordată de Guvernul de la Bucureşti obiectivului încheierii cât mai rapide a Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) în cadrul unei întrevederi cu Vera Jourova, vicepreşedintele Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă.

Întrevederea a avut loc, duminică, în marja Conferinţei de Securitate de la München.

Potrivit unui comunicat al Guvernului remis CaleaEuropeană.ro, premierul a exprimat angajamentul Executivului de a pune în aplicare recomandările formulate de Comisia Europeană.

“Prim-ministrul a evocat, în acest context, măsurile adoptate de la preluarea mandatului pentru combaterea fenomenului corupţiei la nivel guvernamental. Comisarul Jourova a apreciat, la rândul său, revenirea României pe o traiectorie pozitivă în acest domeniu, subliniind, însă, importanţa sustenabilităţii progreselor înregistrate”, se arată în comunicat.

Cei doi înalţi oficiali au reiterat sprijinul pentru continuarea politicii de extindere a UE, exprimând speranţa într-o decizie favorabilă în ceea ce priveşte deschiderea negocierilor de aderare cu Albania şi Republica Macedonia de Nord cu prilejul summitului de la Zagreb, din luna mai a acestui an.

Premierul Orban a subliniat, de asemenea, importanţa continuării sprijinului Uniunii Europene pentru statele membre ale Parteneriatului Estic.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană a lansat procedura de deficit excesiv împotriva României

Published

on

©️ Calea Europeană

Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2020-2022, adoptată de Guvern în data de 10 decembrie 2019 şi trimisă Parlamentului, prevede o ţintă de deficit de 3,8% din PIB în 2019, o cifră care potrivit Comisiei Europene constituie o dovadă a existenţei unui deficit excesiv în România, potrivit unui raport adoptat vineri de Comisia Europeană, citat de Agerpres.

Din raport rezultă că România nu respectă criteriul deficitului definit în tratat şi că deschiderea unei proceduri de deficit excesiv este, prin urmare, justificată.

“Deficitul preconizat pentru 2019 este peste şi nu apropiat de valoarea de referinţă de 3% din PIB prevăzută în Tratat. Depăşirea nu este considerată a fi nici excepţională şi nici temporară”, se arată în raportul executivului comunitar.

Conform prognozelor de iarnă ale Comisiei, deficitul guvernamental al României a ajuns la 4% din PIB în 2019, urmând a urca la 4,9% în 2020 şi 6,9% în 2021. Majorarea deficitului este în principal rezultatul majorării pensiilor adoptată în vara lui 2019, în special o creştere de 40% a pensiilor programată pentru luna septembrie 2020, şi o nouă recalculare a pensiilor programată pentru luna septembrie 2021. În plus, între luna decembrie 2019 şi ianuarie 2020, autorităţile au adoptat noi reduceri de taxe şi au dublat alocaţiile pentru copii.

Etapa imediat următoare este formularea de către Comitetul Economic şi Financiar a unui aviz cu privire la raport, în următoarele două săptămâni. 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending