Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Vicepreședintele Comisiei Europene dorește implementarea unor măsuri pentru ca statele est-europene să beneficieze mai mult de pe urma Fondului european de investiții strategice

Published

on

Uniunea Europeană dorește să se asigure că statele mai sărace vor putea beneficia mai mult de pe urma Fondului european pentru investiții strategice, elementul central al Planului de investiții pentru Europa. Conform vicepreședintelui Comisiei Europene, Jyrki Katainen, firmele mici ar putea să folosească acești bani pentru a promova eficiența energetică, notează Reuters.katainen

Oficialul european o oferit mai multe detalii în cadrul unui interviu cu privire la Fondul european pentru investiții strategice (FEIS) care și-a prelungit bugetul și durata, demontând totodată criticile conform cărora statele mai bogate au beneficiat mai degrabă de acest fond, iar cele estice nu au primit suficient sprijin.

În acest sens, deși a admis că Italia și Spania se află printre cei mai mari beneficiari, Katainen a declarat că statele baltice sau Bulgaria au reușit să atragă sume similare cu produsele lor interne brute.

Conform unui comunicat al Comisiei Europene, „Planul de investiții pentru Europa s-a dovedit deja util pentru încurajarea creșterii sustenabile a investițiilor în toate statele membre. Având în vedere rezultatele concrete obținute din momentul în care Comisia a prezentat planul de investiții cu doi ani în urmă, președintele Jean-Claude Juncker a prezentat, în discursul său privind starea Uniunii din 14 septembrie, o propunere de consolidare a FEIS pentru a stimula și mai mult investițiile.”

„Trebuie să fim atenți la alocarea geografică pentru a ne asigura că toate statele membre și sectoarele lor private vor folosi FEIS atat de mult cat trebuie”, a declarat Katainen. „Totodată trebuie să aducem în atenția opiniei publice și să subiniem nevoia de asistenă tehnică, în special în statele care beneficiază de fonduri de coeziune.”

Comisia Europeană a publicat trei evaluări inclusiv o evaluare independentă, care a fost prevăzută în momentul înființării FEIS. 

„Concluziile celor trei evaluări sunt incluse, în linii mari, în propunerea Comisiei de a dubla durata și capacitatea FEIS prin extinderea, într-o primă etapă, a duratei acestuia până la sfârșitul anului 2020 și prin creșterea obiectivului de investiții totale de la 315 miliarde EUR, la cel puțin 500 de miliarde EUR. Propunerea pune deja un accent mai mare pe contribuțiile sectorului privat și pe adiționalitate, precum și pe creșterea transparenței în procesul de selecție a proiectelor”, se mai arată în comunicatul Comisiei Europene.

Din noiembrie 2014 și până acum, Comisia a mobilizat resurse financiare semnificative din partea UE într-un mod inovator, care maximizează impactul fondurilor publice și atrage investiții private. Investițiile sustenabile, în special în infrastructură și în întreprinderile mici și mijlocii, s-au aflat în centrul acțiunii politice a Comisiei, mai ales printr-o utilizare mai eficientă a resurselor limitate ale bugetului UE, însoțită de măsuri de îmbunătățire a mediului de afaceri general.

Planul de investiții pentru Europa este format din trei piloni.

  • În primul rând, Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), care furnizează o garanție UE pentru mobilizarea investițiilor private.
  • În al doilea rând, Platforma europeană de consiliere în materie de investiții și Portalul european pentru proiecte de investiții, care oferă asistență tehnică și o mai mare vizibilitate oportunităților de investiții, ajutând astfel proiectele de investiții să ajungă în economia reală.
  • În al treilea rând, înlăturarea barierelor în materie de reglementare din calea investițiilor, atât la nivel național, cât și la nivelul UE.

 

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană propune un sprijin sporit pentru fermierii din UE prin intermediul fondurilor de dezvoltare rurală

Published

on

© European Commission/ Twitter

Comisia Europeană a propus vineri o măsură excepțională finanțată de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) pentru a permite statelor membre să plătească o sumă forfetară unică agricultorilor și întreprinderilor din sectorul agroalimentar afectate de creșteri semnificative ale costurilor factorilor de producție, informează comunicatul oficial.

Astfel de creșteri ale prețurilor, în special pentru energie, îngrășăminte și hrană pentru animale, perturbă sectorul agricol și comunitățile rurale, ducând la probleme de lichidități și de fluxuri de numerar pentru agricultori și pentru micile întreprinderi rurale care își desfășoară activitatea în domeniul prelucrării, comercializării sau dezvoltării produselor agricole. Prin abordarea directă a acestor probleme legate de fluxurile de numerar, ajutându-le să se mențină pe linia de plutire, sprijinul va aborda perturbările de pe piață și va contribui astfel la securitatea alimentară globală.

„Fermierii, cu sprijinul Politicii Agricole Comune, continuă să își dovedească neîncetat valoarea, producând alimente în condiții dificile. După pandemia COVID-19, ei sunt acum puternic afectați de consecințele invaziei rusești în Ucraina. Pentru unii, supraviețuirea este în joc. Prin această măsură, cea mai recentă dintr-o serie desfășurată în cadrul PAC, îi sprijinim pentru ca ei să poată continua să producă alimentele de care are nevoie lumea, să aibă grijă de pământurile lor și să își întrețină familiile”, a declarat comisarul pentru agricultură, Janusz Wojciechowski.

Odată adoptată de colegiuitori, această măsură va permite statelor membre să decidă să utilizeze fondurile disponibile de până la 5% din bugetul FEADR pentru anii 2021-2022 pentru acordarea unui sprijin direct pentru venitul fermierilor și IMM-urilor care își desfășoară activitatea în domeniul prelucrării, comercializării sau dezvoltării produselor agricole. Aceasta reprezintă un buget potențial de 1,4 miliarde EUR în UE.

Statele membre sunt obligate să direcționeze acest sprijin către beneficiarii care sunt cei mai afectați de criza actuală și care sunt implicați în economia circulară, gestionarea nutrienților, utilizarea eficientă a resurselor sau în metode de producție prietenoase cu mediul și clima.

Fermierii și IMM-urile ar putea primi până la 15.000 EUR și, respectiv, 100.000 EUR. Plățile ar trebui să fie efectuate până la 15 octombrie 2023. Pentru a se folosi de această posibilitate excepțională, statele membre vor trebui să prezinte o modificare a programului (programelor) lor de dezvoltare rurală prin care să introducă această nouă măsură.

Propunerea excepțională de astăzi urmează pachetului de sprijin de 500 de milioane de euro pentru agricultorii din UE adoptat la 23 martie în cadrul Comunicării privind „garantarea securității alimentare și consolidarea rezilienței sistemelor alimentare”.

Prin aceste două măsuri, Comisia Europeană încurajează statele membre să sprijine agricultorii angajați în practici durabile.

În acest context, Comisia își intensifică, de asemenea, monitorizarea principalelor piețe agricole afectate de război. În urma unei decizii publicate astăzi, statele membre vor trebui să notifice Comisiei nivelul lunar al stocurilor de cereale, semințe oleaginoase, orez și semințe certificate ale acestor produse deținute de producătorii, angrosiștii și operatorii relevanți.

Mai mult, Comisia Europeană a lansat un tablou de bord dedicat care prezintă statistici actualizate și detaliate privind prețurile, producția și comerțul cu grâu de morărit, porumb, orz, rapiță, ulei de floarea-soarelui și soia la nivelul UE și la nivel mondial. Acest lucru oferă operatorilor de pe piață o imagine exactă și în timp util a disponibilității produselor de bază esențiale pentru alimente și furaje.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

UE este alături de Ucraina: Comisia Europeană a deblocat 600 de milioane de euro sub formă de asistență macrofinanciară pentru această țară care trece prin ”vremuri extrem de dificile”

Published

on

© European Union, 2022/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană, în numele Uniunii Europene, a deblocat 600 de milioane de euro sub formă de asistență macrofinanciară pentru Ucraina.

Ca urmare a invaziei neprovocate și nejustificate a Rusiei, acest sprijin financiar urgent ajută Ucraina să facă față deficitului acut de finanțare legat de nevoile sale excepționale în materie umanitară și de apărare.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, prima tranșă de 600 de milioane de euro din asistența macrofinanciară de urgență a fost plătită în două tranșe, la 11 și 18 martie.

”În aceste vremuri extrem de dificile, UE sprijină fără ezitare Ucraina și poporul său curajos. Astăzi, am plătit 600 de milioane de euro sub formă de asistență macrofinanciară de urgență pentru a răspunde nevoilor acute de finanțare ale Ucrainei, asigurându-ne astfel că aceasta poate continua să furnizeze servicii esențiale și să răspundă nevoilor zilnice de bază. Plata de astăzi este ultima tranșă din pachetul de ajutor financiar de 1,2 miliarde de euro pe care l-am anunțat la sfârșitul lunii ianuarie. În continuare, UE va continua să ofere Ucrainei sprijin financiar pe termen scurt, însoțind-o în același timp în reconstrucția sa pe termen lung, în conformitate cu planurile anunțate miercuri. Ucraina se va pune din nou pe picioare ca o țară democratică și prosperă”, a transmis președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Aceste fonduri sunt furnizate Ucrainei sub formă de împrumuturi pe termen lung în condiții extrem de favorabile. Ele contribuie la finanțarea unei părți din deficitul de finanțare considerabil al țării, estimat de instituțiile financiare internaționale la aproximativ 15 miliarde de dolari pentru al doilea trimestru al anului 2022.

Această asistență macrofinanciară consolidează stabilitatea macroeconomică a Ucrainei și sprijină funcționarea continuă a funcțiilor statului în această conjunctură critică. Plata reprezintă o demonstrație tangibilă a sprijinului neclintit al UE pentru Ucraina.

Plata vine după o evaluare a progreselor înregistrate de autorități în ceea ce privește punerea în aplicare a măsurilor de politică structurală convenite în memorandumul de înțelegere.

Comisia a concluzionat că, în general, autoritățile au întreprins acțiuni în vederea punerii în aplicare a condiționalității convenite. Cu toate acestea, circumstanțele actuale de război constituie un caz de forță majoră care împiedică finalizarea efectivă a măsurilor de politică structurală.

Ca răspuns excepțional la nevoile acute de finanțare ale Ucrainei și întrucât condițiile nu pot fi îndeplinite în acest stadiu din motive de forță majoră, Comisia a decis să procedeze la plata celei de-a doua tranșe în regim de urgență.

 

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană lansează, la Festivalul de la Cannes, instrumentul “Media Invest”, pentru a stimula industria audiovizuală din UE

Published

on

© European Union, 2021

Comisia Europeană lansează, astăzi, „Media Invest”, un nou instrument de finanțare pentru a stimula industria audiovizuală europeană. Cu fonduri provenite de la InvestEU și de la programul MEDIA Europa Creativă, se estimează că Media Invest va mobiliza investiții în valoare de 400 de milioane de euro pe o perioadă de 7 ani.

MediaInvest este un nou instrument de investiții conceput pentru a reduce decalajul financiar din sectorul audiovizual. Trebuie să stimulăm mai multe investiții private pentru a face ca sectorul media european să devină competitiv la nivel mondial“, a declarat Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv pentru o Europă adaptată erei digitale.

Comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, reprezintă astăzi Comisia la cea de-a 75-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes pentru a se întâlni cu liderii industriei și cu profesioniștii din sectorul audiovizual. El va deschide Forumul cinematografic european și va oficializa lansarea acestuia. Acesta a împărtășit următoarele declarații înainte de deschidere:

Media Invest – pe care îl lansez astăzi împreună cu partenerii noștri din Fondul european de investiții – va consolida industria audiovizuală europeană, care este adesea subfinanțată și are nevoie de capital propriu. Acesta va atrage până la 400 de milioane EUR în investiții private pentru a promova producția și distribuția audiovizuală europeană și pentru a ajuta companiile să își exploateze mai bine activele de proprietate intelectuală.

Media Invest este una dintre cele 10 acțiuni-cheie ale Planului de Acțiune pentru Mass-media și Audiovizual prezentat în decembrie 2020 pentru a sprijini redresarea și transformarea sectorului media și audiovizual prin combinarea investițiilor cu acțiuni politice.

Cincisprezece filme susținute de UE în programul Festivalului de la Cannes 2022

Prin finanțarea programului MEDIA Europa Creativă, Uniunea Europeană este un susținător-cheie al sectorului audiovizual european. De la crearea sa în 1991, aproape 50 de filme cofinanțate de MEDIA au fost recompensate cu cele mai prestigioase premii de la Cannes: Palme d’Or, Grand Prix și Prix de la Mise en Scène/cel mai Bun Regizor.

În acest an, cincisprezece filme susținute de Europa Creativă MEDIA au fost selectate în diferite secțiuni ale Festivalului de Film de la Cannes, dintre care trei sunt preselectate în competiția oficială și trei în secțiunea Un Certain Regard. În plus, filmele susținute de MEDIA au ajuns și în competițiile paralele renumite ale festivalului, cum ar fi “Săptămâna criticilor internaționali” (La Semaine de la Critique) și “Directors’ Fortnight” (La Quinzaine des Réalisateurs).

Cea mai recentă, care prezintă practici singulare și vizionare în cinematografia contemporană, a pus în evidență filmul Pamfir (Pamfyr), de Dmytro Sukholytkyy-Sobchuk, o coproducție între Ucraina, Franța, Polonia, Chile și Luxemburg, sprijinită de programul de coproducție internațională al programului MEDIA Europa Creativă.

Continue Reading

Facebook

COMISIA EUROPEANA3 mins ago

Comisia Europeană propune un sprijin sporit pentru fermierii din UE prin intermediul fondurilor de dezvoltare rurală

COMISIA EUROPEANA16 mins ago

UE este alături de Ucraina: Comisia Europeană a deblocat 600 de milioane de euro sub formă de asistență macrofinanciară pentru această țară care trece prin ”vremuri extrem de dificile”

COMISIA EUROPEANA29 mins ago

Comisia Europeană lansează, la Festivalul de la Cannes, instrumentul “Media Invest”, pentru a stimula industria audiovizuală din UE

ROMÂNIA2 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă: România este pe primul loc în Europa în ceea ce privește numărul de femei aflate în topul managementului companiilor

MAREA BRITANIE2 hours ago

Alături de Ucraina: Cinci țări, între care SUA și Regatul Unit, sprijină acțiunea Kievului de a-i trage la răspundere pe cei responsabili pentru ”crimele de război comise în timpul invaziei ruse”

U.E.3 hours ago

Deputații din Polonia au ajuns la un compromis privind reforma justiției pentru a debloca fondurile prevăzute prin PNRR

ROMÂNIA3 hours ago

Accederea României în programul Visa Waiver, discutată în trilaterala ambasadorului României la Washington cu ministrul de interne Lucian Bode și șeful Departamentului pentru Securitate Internă al SUA

U.E.3 hours ago

Cancelarul german este în favoarea revizuirii tratatelor UE, dar atrage atenția cu privire la ”contemplarea chestiunilor instituționale”

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Consiliul UE și PE au ajuns la un acord provizoriu cu privire la un ghișeu unic pentru vămi cu scopul de a facilita comerțul internațional și de a scurta timpul de vămuire

U.E.4 hours ago

Charles Michel, la Belgrad: Trebuie să accelerăm integrarea în UE și trebuie să creăm stimulente pentru reforme

U.E.21 hours ago

Viktor Orban consideră că ”anul 2024 va fi unul decisiv, al marelui test”: Conservatorii trebuie ”să recucerească instituțiile” din Bruxelles și Washington

NATO21 hours ago

Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă salută prezența militarilor portughezi în România: Realitatea ne determină să consolidăm mai departe apărarea NATO în regiunea Mării Negre

Eugen Tomac1 day ago

Eugen Tomac, pledoarie pentru R. Moldova în Parlamentul European: Locul acesteia este în UE. Poporul său este unul european

ONU1 day ago

Bogdan Aurescu a propus, la ONU, realizarea unui coridor internațional de transport pentru facilitarea exporturilor de produse alimentare din Ucraina

PARLAMENTUL EUROPEAN2 days ago

Președinta Parlamentului European, mesaj către ”prietena” Maia Sandu: Republica Moldova își are locul în familia europeană. Nu putem să ne dezamăgim vecinii care privesc spre Europa

PARLAMENTUL EUROPEAN2 days ago

Maia Sandu, discurs istoric de la pupitrul Parlamentului European: Crimeea este Ucraina, Donbas este Ucraina, Kiev este Ucraina. Și vor fi întotdeauna

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

În aplauzele Parlamentului European, Maia Sandu a cerut o decizie politică pentru candidatura R. Moldova la UE: Este luminița de la capătul tunelului, farul care ne ghidează în această furtună cumplită

SUA2 days ago

Premierul Greciei, discurs istoric în Congresul SUA: Nu vom accepta încălcarea suveranității și a drepturilor noastre teritoriale. Ultimul lucru de care are NATO nevoie este o altă sursă de instabilitate pe aripa de sud-est a Alianței

NATO2 days ago

Finlanda și Suedia au depus oficial cererile de aderare la NATO, o schimbare majoră a arhitecturii de securitate în Europa după invazia Rusiei în Ucraina

U.E.3 days ago

Viktor Orban, în debutul celui de-al cincilea mandat de premier: Deceniul care vine va fi unul al pericolelor, insecurității și războiului

Team2Share

Trending