Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a avut o serie de discuții relevante la sediul Organizației Națiunilor Unite, în cadrul cărora a subliniat că respectarea dreptului internațional ”nu este o opțiune ideologică, ci o necesitate pentru securitate și stabilitatea globală”.
În cadrul întâlnirii din New York cu reprezentanții de rang înalt ai Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), eurodeputatul a discutat despre rolul unei ordini internaționale bazate pe reguli în protejarea statelor și în prevenirea conflictelor.
”Parlamentul European susține cooperarea internațională pentru dezvoltare și consolidarea instituțiilor care oferă stabilitate și perspective economice durabile”, a subliniat vicepreședintele legislativului european.
Co-președintele Intergrupului pentru educație și competențe din Parlamentul European a mai evidențiat că ”educația rămâne o prioritate, fiind un pilon fundamental pentru securitate și dezvoltare”.
”Prin parteneriate internaționale, cum am subliniat în discuțiile cu oficialii UNESCO, putem contribui la consolidarea unui sistem educațional care oferă oportunități și protejează identitatea culturală”, a mai spus Negrescu.
O altă temă abordată a fost dosarul ucrainean, în contextul intensificării discuțiilor legate de necesitatea ajungerii la un acord de pace în Ucraina.
”Parlamentul European sprijină inițiativele care aduc securitate și stabilitate, dar orice soluție trebuie să respecte principiile fundamentale ale dreptului internațional. De aceea, consider că orice prezența militară în Ucraina nu poate fi luată în considerare fără să fie parte dintr-un mandat internațional clar pentru menținerea păcii”, a continuat eurodeputatul.
Vicepreședintele Parlamentului European a reliefat că ”statele aflate în prima linie, precum România, trebuie și ele să primească fonduri compensatorii pentru eforturile făcute, iar orice discuție legată de reconstrucție trebuie să includă automat interesele noastre fără să existe condiționări suplimentare”.




