Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Vicepreședintele PE Victor Negrescu punctează pilonii strategiei în domeniul industriei farmaceutice: Dezvoltarea inovației, securitatea medicală a Europei și protecția proprietății intelectuale

Published

on

© CaleaEuropeană

Europa își dorește să devină mai competitivă și acest lucru este reflectat atât în raportul Draghi, cât și în raportul Letta, care subinează cât de relevantă este industria farmaceutică europeană pentru a construi acea Europă care să aibă o economie puternică în continuare, influentă și relevantă la nivel global, a transmis eurodeputatul Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, în cadrul evenimentului „România inovatoare: stat membru rezilient și competitiv în UE și OCDE”.

„Pentru a prospera, pentru a ne dezvolta, pentru a avea o industrie farmaceutică, este evident că trebuie să avem o strategie coerentă care presupune, pe de-o parte, investiții suplimentare, atragerea de bani europeni, dar și, de cealaltă parte, modificări legislative care să asigure acestui sector inovativ spațiul de desfășurare pentru implementarea ideilor pe care le are industria, dar și pentru dezvoltarea sa pe termen lung. Asta înseamnă că există mai multe paliere în care este nevoie să venim cu soluții concrete, soluții pe care sunt convins că reprezentanții Ministerului Sănătății le vor elabora. Dar din perspectiva europeană și din perspectiva regulamentelor și deciziilor luate la nivel european, o să reiau o parte din prioritățile fixate la nivelul Legislativului European, priorități pe care consider că ar fi oportun să le adaptăm și, în același timp, să le transpunem în tot ceea ce înseamnă măsuri și acțiuni naționale”, a declarat eurodeputatul.

De asemenea, acesta a menționat că primul palier se referă la componentele privind resursele umane, deoarece este nevoie „să investim mai mult în profesioniști în domeniu, atât pentru dezvoltarea cercetării în domeniul farmaceutic și medical, cât și pentru aplicarea și testarea acestor soluții tehnologice inovative”.

El a subliniat că este nevoie de o colaborare mai bună între mediul privat și mediul public, între spitale, și cei care cercetează, iar acest lucru trebuie să presupună o capacitate de implementare mai rapidă a legislației europeane, fie că vorbim de legislația privind datele personale, sau că vorbim de legislația privind de protejarea consumatorilor.

„În sensul acesta este evident că astăzi Europa pare să întâmpine anumite dificultăți prin prisma criterilor impuse la nivel european. În același timp, trebuie să găsim un echilibru între protejarea pacientului și nevoia de inovare. Economia farmaceutică va depinde foarte mult de economia datelor. Cele două componente sunt întrepătrunse și devinde evident că pentru dezvoltarea noilor tehnologii, dar mai ales pentru aplicarea unor soluții inovative, este nevoie de folosirea activă a datelor pentru a putea să ne mișcăm mai repede în aplicarea soluțiilor medicale cele mai adecvate sau testarea echipamentelor medicale care pot salva vieții omenești”, a adăugat Victor Negrescu.

Eurodeputatul a precizat că, odată cu dezvoltarea inteligenței artificiale, devine relevantă folosirea activă a datelor  care să nu afecteze direct pacientul, „pentru a putea să venim cu soluții sau modificări care să îmbunătățească viața cetățenului, viața pacientului, dar în același timp care să moduleze sistemul de sănătate în așa fel încât la finalul zilei toți actorii relevanți participanți în procesul de sănătate să își atingă potențialul maxim”.

„A doua componentă se referă la partea de reglementare. Și aici sunt mai multe școli de gândire, nu le pot soluționa eu din intervenția mea de astăzi. Este evident că este nevoie de un dialog mai amplu. Avem adoptate la finalul mandatului precedent o serie de măsuri pentru stimularea industriei farmaceutice europene”, a mai spus Negrescu.

Mai mult, europarlamentarul a mai explicat că, cel puțin o parte din industrie consideră că există bariere pentru inovare.

„Pentru că vorbim despre acest palier de reglementare, devine esențial tocmai să corelăm toate elementele. Nu putem trata industria farmaceutică independent de ceea ce se întâmplă în zona de sănătate sau în zona de asigurări de sănătate. Toate aceste paliere sunt conectate și de aceea cred că, pe lângă ceea ce facem la nivel național, este relevantă și o dimensiune europeană”, a mai spus el.

De asemenea, acesta a amintit că Parlamentul European a solicitat instituțiilor europene să aloce finanțări suplimentare tocmai pentru această coordonare a sistemelor de sănătate și mai ales a sistemelor de asigurări de sănătate, „pentru că devine mai mult ca oricând important să ne asigurăm, pe de o parte că există o mobilitate a pacientului, dar și de cealaltă parte că tratăm problemele cu soluții comune”.

„Trebuie să luăm în considerare inclusiv nevoia sau posibilitatea unor achiziții comune la nivel european pentru reducerea costurilor, dar în același timp, cred că abordarea europeană ne poate permite să încurajăm investițiile din industria farmaceutică în România. Trebuie să ne asigurăm că industria își instalează fabricile peste tot în Europa și că nu creăm noi inegalități. Totodată, nu putem să ignorăm și faptul că Europa astăzi, și vorbim de a treia componentă, componenta geopolitică sau geostrategică, Europa este dependentă în prezent, din păcate, pentru realizarea medicamentelor inovative de componente care nu sunt produse în spațiul european, mai degrabă în zona asiatică și asta adâncește riscurile pentru securitatea medicală a Europei, pentru reziliența noastră și aici trebuie să gândim cum putem să dezvoltăm palierul acesta economic al industriei farmaceutice pe toate componentele sale, în așa fel încât dependența noastră să fie una mai scăzută”, a continuat Victor Negrescu.

În ceea ce privește dependența, Victor Negrescu a precizat că este esențial „să dezvoltăm și zona de protecție a tot ce înseamnă drepturi de autor și să ne asigurăm că inovația europeană se dezvoltă în Europa, să ne asigurăm că cercetătorii din domeniu doresc să producă, să inoveze, să creeze inovație în zona europeană, să fim în continuare atractivi pentru cercetătorii cei mai ambițioși la nivel global și aici trebuie într-adevăr să folosim valoarea adăugată adusă tocmai de Uniunea Europeană”.

„În ultimul rând avem nevoie de resurse, de resurse financiare consistente și aici vorbim de Programul European pentru Sănătate, EU4Health, unde din nefericire avem o tăiere semnificativă”, a mai spus el.

În finalul discursului său, Negrescu a amintit de „Europa Sănătății”, subliniind că nu trebuie să ratăm acest moment pentru a impulsiona acțiunile europene.

„Sunt voci care își doresc ca Europa să facă mai puține lucruri pe zona de sănătate. Sunt voci care au criticat sau critică acțiunea europeană, care nu este perfectă, se poate oricând îmbunătăți. Sunt voci care zic că un comisar dintr-o țară mai puțin influentă ar afecta importanța acestui domeniu. Din perspectiva mea de vicepreședinte al Parlamentului European și de membru în Comisia pentru Sănătate din Legislativul European aveți tot sprijinul, tot suportul și toată disponibilitatea pentru a dialoga și pentru a construi împreună soluții care să ajute pacienții pe cei care lucrează în domeniul medical”, a conchis Victor Negrescu.


În contextul strategiilor industriale și farmaceutice ale UE, dar și al aderării României la OCDE, organizație care include unele dintre cele mai competitive țări din lume și cu sistemele de sănătate cele mai dezvoltate, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) și Calea Europeană au organizat luni, 4 noiembrie, evenimentul „România inovatoare: stat membru rezilient și competitiv în UE și OCDE”.

Noul legislativ european și noua Comisie Europeană care urmează să-și oficializeze colegiul de comisari vor modela instrumentele fundamentale ale proiectul Uniunii Europene pe baza celor două rapoarte importante, raportul privind viitorul competitivității UE, redactat de fostul premier italian Mario Dragi, și raportul „Mai mult decât o piață”, întocmit tot de un fost premier, Enrico Letta.

Citiți și: ARPIM aduce în prim-plan România inovatoare: Drumul către un stat membru rezilient și competitiv în UE și OCDE prin parteneriat cu industria farmaceutică

Cele două documente strategice au în vedere îmbunătățirea pieței unice și redobândirea statului de lider al UE în domenii cheie, precum industria și inovația.

Inovația în sectorul farmaceutic european și în cadrul Uniunii Europene a Sănătății joacă un rol esențial în consolidarea pieței unice, a competitivității economice și rezilienței industriale ale Uniunii Europene.

Reamintim că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, are ca obiectiv finalizarea Uniunii Europene a Sănătății. Astfel, sănătatea va rămâne un punct central pentru următorii cinci ani la nivelul Comisiei Europene, după un mandat care a pus bazele unei Uniuni Europene a Sănătății, dedicată nevoilor cetățenilor, cu accent pe prevenirea bolilor cronice, oncologice, dar și a crizelor sanitare, precum pandemia de COVID-19. Executivul European va propune o Lege privind medicamentele critice pentru a reduce dependențele legate de medicamentele și ingredientele critice, îndeosebi pentru produsele în cazul cărora există doar câțiva producători sau țări furnizoare.

Pentru a revitaliza poziția de lider a Europei în domeniul sănătății, Uniunea Europeană trebuie să stabilească noi obiective îndrăznețe care să mobilizeze voința politică, inovarea științifică și investițiile strategice. Cetățenii UE se așteaptă ca Europa să facă față marilor provocări ale viitorului sănătății. Măsurile politice cuprinzătoare necesită o combinație adecvată de acțiuni la nivelul UE și la nivel național.

PARLAMENTUL EUROPEAN

Reprezentanții TikTok vor fi audiați în Parlamentul European pentru posibila influențare a alegerilor din România

Published

on

© Comisia Europeană în România/ Facebook

Reprezentanții TikTok vor fi audiați marți, 3 decembrie, în Comisia pentru Piața Internă și Protecția Consumatorilor (IMCO) din Parlamentul European, în contextul suspiciunilor privind influențarea primului tur al alegerilor prezidențiale din România. Anunțul a fost făcut de eurodeputatul Dan Nica, șeful delegației PSD din grupul S&D, pe pagina sa de Facebook, unde a subliniat importanța unui mediu digital sigur și lipsit de manipulări.

„Mediul digital trebuie să fie unul sigur, lipsit de manipulări și ingerințe care să afecteze discursul civic și procesele democratice. Această audiere reprezintă un pas important spre transparență și responsabilitate,” a declarat Nica pe pagina sa de Facebook.

 

Audierea va avea ca temă „Îndeplinirea obligațiilor TikTok prevăzute în Directiva Serviciilor Digitale (DSA) în contextul ultimelor evoluții”. Directiva obligă platformele mari să evalueze riscurile sistemice și să le gestioneze astfel încât să protejeze procesele electorale și discursul civic.

Dan Nica a mai adăugat: „Un lucru este foarte clar: democrația nu trebuie să fie niciodată de vânzare!”

Miercuri, liderul delegației PSD în Parlamentul European a solicitat, în plenul de la Strasbourg, explicații președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu privire la „entitățile străine” care s-ar fi amestecat în procesul electoral din România.

De asemenea, printr-o scrisoare adresată liderilor grupurilor pro-europene din Parlamentul European, vicepreședintele PE Nicu Ștefănuță (Grupul Verzilor/ALE) a cerut sprijin pentru organizarea cât mai rapidă a unei audieri a șefului TikTok, Shou Zi Chew, în plenul Parlamentului European. În contextul campaniei virale desfășurate de candidatul de extremă-dreapta Călin Georgescu pe platforma TikTok, Ștefănuță consideră că Shou Zi Chew trebuie să ofere garanții că platforma sa nu a intervenit activ în rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România.

Marea surpriză a alegerilor prezidențiale din România s-a produs după numărarea voturilor din primul tur de scrutin, care l-a plasat pe ultranaționalistul Călin Georgescu, candidat independent, a cărui campanie electorală masivă pe rețele sociale precum TikTok a trecut mult timp neobservată de analiști, pe primul loc la votul în țară și în străinătate, marcând o premieră absolută. Potrivit datelor AEP după centralizarea voturilor din cele 20.059 de secții de vot, Călin Georgescu a obținut 22,94% din voturi, urmat de Elena Lasconi cu 19,18%. Astfel, finala prezidențială de pe 8 decembrie va fi disputată între ultranaționalistul cu simpatii pro-ruse Călin Georgescu și pro-europeana Elena Lasconi, candidat din partea USR.

Ulterior, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a solicitat Comisiei Europene să deschidă o investigație oficială asupra Tiktok pentru că a permis campania politică a lui Călin Georgescu, în ciuda propriilor standarde, vicepreședintele autorității publice, Alexandru Jucan, argumentând că acțiunile rețelei chineze de socializare au ridicat „suspiciuni de manipulare a opiniei publice printr-o utilizare inadecvată a platformei”.

De altfel, un raport realizat de Expert Forum (Policy Brief nr. 190) a indicat că candidatul independent Călin Georgescu a înregistrat o creștere semnificativă în preferințele electorale, de la 2% la 22%.

Vicepreședintele CNA a explicat că această evoluție a fost atribuită în mare parte unei campanii desfășurate pe TikTok, bazată pe „coordonarea unor conturi care au promovat activ conținut electoral, fără marcaje adecvate” și „amplificarea artificială a mesajelor prin algoritmi, utilizând hashtag-uri dedicate, precum #echilibrușiverticalitate, care au atras milioane de vizualizări”.

Ulterior, joi, Consiliul Suprem de Apărare a Țării, convocat de către președintele Klaus Iohannis, a constatat că în perspectiva și în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale „au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea procesului electoral” și că rețeaua de socializare TikTok nu a respectat prevederile legale privind campania electorală din România, un candidat la alegerile prezidențiale beneficiind de „o expunere masivă pe fondul tratamentului preferențial pe care platforma TikTok l-a acordat acestuia prin faptul că nu l-a marcat drept candidat politic”, respectiv fără a-i cere obligația de a marca materialele electorale de tip video cu codul unic de identificare atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă la desemnarea mandatarului financiar coordonator, obligație impusă prin legislația electorală.

Astfel, vizibilitatea candidatului respectiv a crescut semnificativ în raport cu ceilalți candidați care au fost recunoscuți de algoritmii TikTok drept candidați la alegerile prezidențiale, iar conținutul promovat de aceștia a fost filtrat masiv, diminuând exponențial vizibilitatea acestora la nivelul utilizatorilor platformei. Acest tratament preferențial a fost potențat cu nerespectarea de către TikTok a Deciziei Biroului Electoral Central, care a constatat că, în fapt, compania chineză, contrar celor comunicate în mod oficial autorităților române, nu a implementat sub niciun aspect prevederile Deciziei BEC.

În acest sens, membrii Consiliului au cerut autorităților cu atribuții în domeniul securității naționale, celor cu atribuții în buna desfășurare a procesului electoral, precum și organelor de urmărire penală să întreprindă de urgență demersurile necesare, conform competențelor legale, pentru clarificarea aspectelor prezentate în ședința CSAT.

Tot joi, în conferinţa de presă zilnică de la Bruxelles, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat, răspunzând unei întrebări din partea jurnaliştilor, că vineri va avea loc o „masă rotundă” între autorităţile române şi reprezentanţii TikTok, organizată de executivul european, „dat fiind situaţia actuală din România”. El a mai precizat că la întâlnire au fost invitate şi alte platforme şi că este un „exerciţiu obişnuit” înainte de alegeri. „Este o practică obişnuită pe care tindem să o facem în cadrul Directivei Serviciilor Digitale, pentru că alegerile corecte şi libere sunt centrul democraţiilor noastre”, a adăugat purtătorul de cuvânt, relatează Agerpres.

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

PE și EPPO au semnat un acord pentru consolidarea cooperării. Roberta Metsola: „Va face ca lupta noastră împotriva criminalității să fie mai rapidă și mai bună”

Published

on

© European Union 2024 - Source : EP

Parlamentul European și Parchetul European (EPPO) au semnat miercuri un acord de lucru pentru a facilita și clarifica procedurile și schimburile de informații, informează comunicatul oficial. 

Documentul semnat între președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și procurorul-șef al Parchetului European, Laura Condruța Kovesi, stabilește modalitățile de cooperare între cele două instituții.

„Acest acord între Parlamentul European și Parchetul European va consolida și va întări cooperarea noastră. Va face ca lupta noastră împotriva criminalității și fraudei să fie mai rapidă și mai bună. În cele din urmă, acest acord vizează protejarea banilor plătitorilor de taxe din UE”, a declarat Metsola.

 

Acordul prevede că EPPO informează periodic Parlamentul cu privire la investigațiile în curs și la cele încheiate, fără a aduce atingere bunei desfășurări și confidențialității investigațiilor EPPO, pentru a-i permite să ia măsurile adecvate, inclusiv măsuri de precauție pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii, intervenția ca parte civilă în proceduri și măsuri de recuperare administrativă a sumelor datorate bugetului Uniunii.

De asemenea, acordul prevede că Parlamentul European transmite fără întârziere către EPPO orice informații privind infracțiunile penale care intră în competența sa, în special cele care afectează interesele financiare ale Uniunii.

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

Nicu Ștefănuță cere audierea șefului TikTok în Parlamentul European pentru a explica viralizarea lui Călin Georgescu: O armată de conturi false a viralizat mesaje radicale și extremiste

Published

on

© European Union 2024 - Source : EP

Printr-o scrisoare adresată liderilor grupurilor pro-europene din Parlamentul European, Vicepreședintele PE Nicu Ștefănuță (Grupul Verzilor/ALE) cere sprijin pentru organizarea cât mai rapidă a unei audieri a șefului TikTok, Shou Zi Chew, în plenul Parlamentului European.

În contextul campaniei virale desfășurate de candidatul de extremă-dreapta Călin Georgescu pe platforma TikTok, Ștefănuță consideră că Shou Zi Chew trebuie să ofere garanții că platforma sa nu a intervenit activ în rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. 

Călin Georgescu a derulat o campanie virală pe TikTok, strângând 92,8 milioane de vizualizări în ultimele două luni. Strategia sa de promovare i-a adus zeci de mii de adepți și sute de mii de vizualizări prin utilizarea diferitelor tehnici, inclusiv hashtag-uri și răspândirea virală a mesajelor cheie. Una dintre strategiile folosite a fost campania #echilibrusiverticalitate, în care sute de influenceri de pe TikTok i-au promovat mesajele fără a-l susține direct.

Potrivit datelor culese de diverse ONG-uri, din septembrie 2024 până în prezent, prezența lui TikTok sub #calingeorgescu a strâns 120 de milioane de urmăritori. Cu doar 31.800 de urmăritori în septembrie, Călin Georgescu a ajuns acum la 397.155. Astfel, întreaga campanie electorală desfășurată pe TikTok ar fi implicat conturi cu conținut electoral fără etichete adecvate, cu amplificare artificială a mesajelor prin algoritmi, iar aceste activități au dus probabil la creșterea rapidă a urmăritorilor și a vizualizărilor.

În acest context, Nicu Ștefănuță, s-a adresat, printr-o scrisoare, liderilor grupurilor politice pro-europene din Parlamentul European, solicitând sprijin pentru audierea de urgență a șefului platformei TikTok în plenul Parlamentului European. Shou Zi Chew ar trebui să explice cum a fost posibilă o astfel de viralizare a mesajelor lui Călin Georgescu și, mai important, dacă și cum a fost respectat Actul privind Serviciile Digitale (Digital Services Act) în acest caz, mai ales în ceea ce privește transparența algoritmică și riscurile sistemice. De asemenea, este important ca TikTok să publice un raport privind transparența algoritmică, inclusiv în contextul conținutului electoral în perioada campaniei, pentru a evalua riscurile la adresa principiilor democratice.

“Șeful TikTok trebuie să vină în fața noastră urgent și să ne explice cum a fost posibil ca platforma sa să fie folosită în mod abuziv de o armată de conturi false care au viralizat mesaje radicale, extremiste și chiar neadevărate. Nu putem permite ca TikTok și nicio altă platformă de social media să devină instrument pentru dezbinare, ură și atacuri împotriva democrației și a libertății”, declară Nicu Ștefănuță.

Ultranaționalistul Călin Georgescu și candidata USR Elena Lasconi își vor disputa turul al doilea al alegerilor prezidențiale, programat pentru data de 8 decembrie. Rezultatele primului tur de scrutin în cursa pentru Cotroceni relevă o premieră, fiind prima dată când întâia rundă a alegerilor este câștigată de un candidat suveranist și tot pentru prima dată în istorie când candidatul Partidului Social-Democrat nu accede în turul al doilea.

Potrivit rezultatelor finale, suveranistul Călin Georgescu a obținut 22,94% din voturi (2.120.401 voturi), urmat de Elena Lasconi cu 19,18% (1.772.500) și de Marcel Ciolacu, la o distanță mică de 2.740 de voturi, cu 19,15% (1.769.760). Au votat aproximativ 9,46 milioane de români din țară și de peste hotare, reprezentând 52,55% din totalul alegătorilor.

Citiți și “Șoc în România” titrează presa internațională după ce “pro-rusul” Călin Georgescu a produs “un cutremur”, câștigând primul tur al prezidențialelor

Marea surpriză a alegerilor prezidențiale din România s-a produs duminică seară, la închiderea urnelor, când exit-poll-urile l-au plasat pe suveranistul Călin Georgescu, a cărui campanie electorală masivă pe rețele sociale precum TikTok a trecut mult timp neobservată de analiști, pe locul al treilea, pentru ca odată cu numărarea proceselor verbale acesta să obțină primul loc la votul în țară și în străinătate, o premieră absolută. Georgescu a făcut de-a lungul timpului afirmații controversate anti-NATO și anti-UE, spunând că NATO “este cea mai slabă alianță de pe fața pământului”, că sistemul antirachetă aliat de la Deveselu reprezintă o “rușine diplomatică” și că fondurile europene și PNRR ar constitui “o acțiune financiară de însclavagizare”.

Ascensiunea fulminantă și surprinzătoare a lui Georgescu a determinat Consiliul Național al Audiovizualului să solicite Comisiei Europene să lanseze o investigație asupra TikTok privind campania lui Călin Georgescu, deoarece există “suspiciuni de manipulare a opiniei publice”.

Totodată, Curtea Constituțională a României a analizat joi două cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale și a decis renumărarea voturilor, în timp ce președintele Klaus Iohannis a convocat CSAT pentru a analiza riscuri la adresa securității naționale generate de actori statali și non-statali în context electoral.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
INTERNAȚIONAL9 minutes ago

UE monitorizează îndeaproape ultimele evoluții din Siria și condamnă atacurile aeriene ale Rusiei asupra zonelor dens populate

NATO41 minutes ago

NATO: Norvegia trimite în Polonia avioane F-35 și sisteme antiaeriene NASAMS pentru protejarea centrului logistic strategic de la Rzeszów

SECURITATE52 minutes ago

Polonia își va reduce cheltuielile pentru apărare din cauza deficitului, dar tot va avea cel mai mare buget al apărării raportat la PIB în rândul țărilor NATO

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Luminița Odobescu participă marți și miercuri la reuniunea miniștrilor de externe NATO. Evoluțiile din Ucraina și atacurile hibride ale Rusiei, printre principalele teme

U.E.1 hour ago

”Protestele masive din ultimele zile” din Georgia arată că popoul dorește în continuare ”un viitor în UE”, subliniază Berlinul, criticând Guvernul de la Tbilisi că se îndepărtează de acest obiectiv

MAREA BRITANIE2 hours ago

Premierul britanic ”respinge cu vehemență” ideea de a alege între SUA conduse de Trump și consolidarea relațiilor cu Europa, amintind de ”sacrificiul comun” din timpul celor două războaie mondiale

INTERNAȚIONAL2 hours ago

SUA furnizează Ucrainei un nou pachet de armament în valoare de 725 mil. de dolari

ROMÂNIA4 hours ago

“Rusia va eșua din nou”: Reacția Bucureștiului după ce un cont de X atribuit ideologul lui Putin a afirmat că “România va face parte din Rusia”

COMISIA EUROPEANA13 hours ago

Comisia Europeană: Vicepreședinta Roxana Mînzatu a evocat “realizarea unei Europe Sociale mai puternice” la prima reuniune cu miniștrii muncii și protecției sociale din UE

POLITICĂ14 hours ago

Ambasadorul României în SUA: Nu există nicio susținere oficială din partea americană pentru Călin Georgescu. Niciun oficial SUA nu s-ar asocia cu viziunea politică pe care o reprezintă acesta

COMISIA EUROPEANA13 hours ago

Comisia Europeană: Vicepreședinta Roxana Mînzatu a evocat “realizarea unei Europe Sociale mai puternice” la prima reuniune cu miniștrii muncii și protecției sociale din UE

POLITICĂ2 days ago

Marcel Ciolacu, după alegerile parlamentare: Am înţeles răspunderea pe care o avem faţă de România. Să dezvoltăm țara cu bani europeni și să protejăm valorile naționale

ROMÂNIA3 days ago

Klaus Iohannis: Ne aflăm în fața unei decizii existențiale, între democrație și izolaționism. Votăm pentru a rămâne o ţară a libertăţii sau a ne prăbuşi într-o izolare toxică şi într-un trecut întunecat

REPUBLICA MOLDOVA4 days ago

Maia Sandu, apel emoționant la un vot pro-european în România: Soarta R. Moldova este strâns legată de soarta României. Biruința României este și a noastră, orice greutate o trăim împreună

ROMÂNIA5 days ago

Investiție de peste 1 mld. de euro în modernizarea a trei mari termocentrale din Capitală. Burduja: Vom avea un cost cu gigacaloria la jumătate după finalizarea proiectelor

ROMÂNIA6 days ago

Premierul Marcel Ciolacu anunță creșterea salariului minim brut pe țară la 4050 lei lunar de la 1 ianuarie 2025

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

PE va lucra cu noua Comisie Europeană pentru a construi o UE mai competitivă, subliniază Siegfried Mureșan: Un buget aliniat cu prioritățile UE reprezintă unul dintre instrumente pentru a avea rezultate

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

Dan Nica: Delegația română din grupul S&D va vota noul Colegiu al Comisarilor, dar cu un vot condiționat de îndeplinirea unor criterii clare și importante pentru România și UE

PARLAMENTUL EUROPEAN6 days ago

Prima inițiativă majoră a viitoarei Comisii Europene va fi o busolă pentru competitivitate, axată pe trei piloni ai raportului Draghi, anunță Ursula von der Leyen: Vom pune inovarea în centrul economiei noastre

Comisari europeni, Mînzatu, ursula von der leyen
COMISIA EUROPEANA6 days ago

Ursula von der Leyen îi încredințează Roxanei Mînzatu un rol cheie în inițiativa fanion “busola competitivității” a Comisiei, axat pe competențele oamenilor ca “fundament al economiei UE”

Trending