Victor Negrescu a interpelat CE cu privire la dezastrul ecologic din Marea Neagră: Trebuie limitate efectele asupra apelor teritoriale ale României și Bulgariei

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a interpelat Comisia Europeană cu privire la dezastrul ecologic din Marea Neagră provocat de scufundarea celor două nave petroliere rusești în strâmtoarea Kerch. 

„Am interpelat Comisia Europeană și am solicitat implementarea instrumentelor existente pentru a limita efectele acestui dezastru ecologic asupra apelor teritoriale ale României și Bulgariei”, a informat deputatul european într-un mesaj postat pe pagina de Facebook. 

Victor Negrescu susține că „sute de păsări, zeci de delfini și mii de viețuitoare marine au murit, iar ecosistemul a fost contaminat cu substanțele ajunse în apă, printre care se numără mii de tone de M100, un produs sintetic foarte toxic.”

Potrivit acestuia, „instituțiile europene sunt invitate să sprijine statele membre din zona Mării Negre în vederea refacerii ecosistemelor marine, protejării biodiversității, evitării oricărui risc asupra populației și curățării eventualelor plaje afectate.”

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare