Vicepreședintele Parlamentului European, membru în noua Comisie pentru Sănătate Publică din Legislativul European, pledează pentru prioritizarea sănătății în viitorul buget european pe termen lung. O serie de măsuri social-democrate pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate în Uniunea Europeană a fost votată, cu largă majoritate, în cadrul Comisiei SANT.
„Ca raportor al Grupului S&D pentru avizul Comisiei pentru Sănătate privind un buget european revizuit pe termen lung, am reușit să includ în compromisul final, votat azi cu o largă majoritate, o serie de măsuri esențiale pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate în Uniunea Europeană. (…) Aceste măsuri reprezintă un pas important către un sistem de sănătate european mai echitabil, mai accesibil și mai bine finanțat. Lupta pentru mai multe resurse și reforme ambițioase continuă, dar reușita de acum ne apropie de o Europă în care sănătatea devine o prioritate reală pentru toți cetățenii”, a transmis deputatul european într-un mesaj pe pagina de Facebook.
Ce măsuri au fost propuse și votate pentru îmbunătățirea sistemului european de sănătate:
- Prioritizarea finanțării sănătății în viitorul Cadru Financiar Multianual (MFF), pentru a asigura resurse adecvate acestui domeniu vital.
- Acces la medicamente și materiale medicale inovatoare pentru prevenirea și tratamentul bolilor cardiovasculare, cancerului, afecțiunilor de sănătate mintală, bolilor rare și celor care afectează copiii.
- Sprijinirea medicinei personalizate și a diagnosticului bazat pe inteligență artificială, pentru a revoluționa îngrijirea pacienților.
- Educație sanitară și prevenție, inclusiv prin promovarea unei nutriții sănătoase.
- Combaterea deficitului de personal medical, prin investiții în condiții mai bune de muncă, cercetare și dezvoltare, precum și prin sprijinirea tinerilor profesioniști din domeniu.
- Îmbunătățirea cooperării transfrontaliere, pentru a facilita mobilitatea pacienților și derularea studiilor clinice la nivel european.
- Extinderea platformelor de telemedicină, pentru a facilita accesul la servicii medicale în întreaga UE, mai ales pentru zonele rurale, izolate și persoanele vârstnice.
- Creșterea accesibilității spitalelor și a unităților medicale pentru persoanele cu dizabilități.
Reamintim că responsabilitatea principală pentru sănătatea publică și, în special, pentru sistemele de sănătate revine statelor membre. Cu toate acestea, UE joacă un rol important în îmbunătățirea sănătății publice, prevenirea și gestionarea bolilor, atenuarea surselor de pericol pentru sănătate și armonizarea strategiilor în materie de sănătate între statele membre.




