Atacul terorist comis la Bruxelles trebuie să fie un semnal de alarmă pentru UE, pentru a lua măsuri clare de combatere a extremismului religios, antisemitismului și discursului care incită la ură, a afirmat luni seara eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu, în intervenția sa din plenul Parlamentului European, de la Strasbourg.
„În această seară, în timp ce eram în plenul Parlamentului European, ascultând cum fiecare își rostea discursul scris înainte, am hotărât să-mi schimb intervenția, pentru a reacționa la atacul terorist comis la Bruxelles, chiar în timpul dezbaterii care tocmai se desfășura, de un simpatizant al islamismului radical, care și-a revendicat apartenența la Statul Islamic. Acest tragic eveniment, care a cauzat conform datelor publice, moartea a două persoane, trebuie să fie un semnal de alarmă pentru Uniunea Europeană pentru a lua măsuri clare de combatere a extremismului religios, antisemitismului și discursului care incită la ură”, a declarat eurodeputatul Victor Negrescu.
Acesta a insistat că astfel de evenimente nu pot fi ignorate și lipsa de acțiune va fi sancționată de cetățenii europeni. „Nu putem sta aici, în această clădire, și pur si simplu să ignorăm ce se întâmplă în afara Parlamentului European. Transmitem condoleanțe familiilor și sper să realizăm chiar și în această seară nevoia de a acționa coerent și de a veni cu măsuri rapide pentru că, indiferent că ne apropiem de alegerile pentru Parlamentul European, dacă nu facem nimic, cetățenii ne vor pedepsi la sfârșitul zilei prin votul lor”.
Doi cetăţeni suedezi au fost ucişi luni seară la Bruxelles într-un atac cu armă descris drept un “atac laş” de către premierul belgian Alexander De Croo şi al cărui autor, care a fugit cu un scuter, a fost căutat în mod activ în timpul nopţii de luni spre marţi, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Un mesaj video de revendicare a fost postat pe reţelele de socializare de către un bărbat “prezentându-se ca atacator şi pretinzând că este inspirat de Statul Islamic”, a subliniat parchetul federal, responsabil de cazurile de terorism.
Citiți și Două persoane ucise după un atac armat la Bruxelles. Ursula von der Leyen și Roberta Metsola denunță “teroarea și extremismul”: Suntem uniți împotriva terorii
Potrivit mai multor mass-media belgiene, suspectul, Abdesalem L., este un bărbat de 45 de ani, de origine tunisiană, care locuieşte în comuna Schaerbeek din Bruxelles.
Nivelul de ameninţare teroristă a fost ridicat luni seară la patru, considerat “foarte grav”, în regiunea Bruxelles.
Atacul a avut loc la scurt timp după ora 19,00 (17,00 GMT) în apropiere de Place Sainctelette din Bruxelles, cu câteva ore înaintea meciului de fotbal de calificare la Euro 2024 dintre Belgia şi Suedia de pe stadionul Roi Baudouin.
Între timp, conform relatărilor Politico Europe, poliția din Bruxelles a împușcat marți dimineață un bărbat suspectat că a ucis doi suporteri suedezi de fotbal într-un atac terorist islamist luni seară, potrivit ministrului belgian de interne Annelies Verlinden, care a vorbit la un post de radio local.
Într-o conferință de presă susținută marți dimineață la ora 5.00, premierul belgian Alexander De Croo a declarat că suspectul este “un bărbat de origine tunisiană” care “stătea ilegal în țara noastră”.




