Vicepreședintele Parlamentului European și al Partidului Socialiștilor Europeni, Victor Negrescu, îndeamnă România „să fie mai activă și mai influentă” în negocierile privind bugetul multianual al UE pentru 2028-2034.
„Următorii 7 ani se negociază acum. Iar pentru România miza este uriașă. Într-un moment în care bugetul național este sub presiune, discutăm despre deficit și despre cum continuăm investițiile, fondurile europene din viitorul exercițiu financiar multianual devin cu atât mai importante. România nu își permite nici un buget european redus, nici să stea pe margine, acceptând reducerea finanțărilor pentru dezvoltare regională, agricultură, educație sau sănătate. Trebuie să fie activă și influentă atunci când se stabilesc prioritățile”, a subliniat Negrescu într-un mesaj publicat pe Facebook.
În calitate de vicepreședinte al Partidului Socialiștilor Europeni și de coordonator al grupului de lucru privind viitorul buget al Uniunii Europene, Victor Negrescu a reunit la aceeași masă miniștri, europarlamentari, reprezentanți ai autorităților locale și ai instituțiilor europene.
„Am agreat în cadrul grupului de lucru 50 de propuneri concrete, asumate de familia social-democrată europeană, în care am inclus priorități importante pentru România: protejarea fondurilor pentru coeziune și dezvoltare locală, menținerea unei Politici Agricole Comune puternice, investiții în educație și sănătate, sprijin pentru economie și locuri de muncă”, a mai spus Negrescu.
Acesta a subliniat că este importat ca România să învețe lecția rezultată din implementarea și redactarea PNRR, spunând că nu este „suficient să ai alocate fonduri”.
„După problemele pe care le-am văzut în redactarea și implementarea PNRR, trebuie să învățăm lecția. Nu este suficient să ai alocate fonduri europene. România trebuie să negocieze bine de la început, să dezvolte proiecte viabile, să simplifice procedurile, să implice coerent autoritățile locale și mediul de afaceri și să dezvolte capacitatea de a folosi transparent și eficient fiecare euro. În contextul în care statele membre trebuie să pregătească un nou plan național pentru viitorul exercițiu financiar, este crucial să evităm greșelile din PNRR”, a continuat eurodeputatul.
În încheiere, Victor Negrescu a evidențiat obiectivul său actual la nivel european.
„Acesta este obiectivul meu actual la nivel european: ca subiectele importante pentru România să fie incluse de la început în prioritățile, regulile și deciziile care vor defini următorii șapte ani”, a conchis Victor Negrescu.



