Marți, 24 februarie, a fost depusă în Parlamentul României propunerea legislativă privind modificarea finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, la inițiativa europarlamentarului PSD Victor Negrescu și a deputatului social-democrat Cosmin Necula.
Noua lege privind finanțarea partidelor și campaniilor electorale prevede o serie de schimbări importante care, după cum au subliniat inițiatorii și în trecut, vor pune capăt legăturilor imorale și ilegale dintre politicieni și finanțatori.
Astfel, printre articolele legii se arată că „donaţiile primite de la o persoană fizică într-un an pot fi de până la 1 salariu mediu brut pe ţară” și că cele primite de la o persoană juridică într-un an „pot fi de până la 10% din cuantumul impozitului pe profit, pe care l-a plătit persoana juridică în anul fiscal anterior”. În prezent, un cetățean poate să susțină cu până la 100 de salarii minime un partid politic, iar o firmă cu până la 200 de salarii.
De asemenea, noua lege oferă permisiunea ca în campanie electorală să se distribuie doar materiale informative, afișe sau pliante.
„Vedem adesea, aproape în fiecare campanie electorală, sumele enorme care se investesc în materialele candidaților și ale partidelor. Și automat apar semne de întrebare privind proveniența banilor și interesele ulterioare ale celor care fac aceste sponsorizări. Or, prin legea pe care o propunem, punem capăt tuturor acestor situații! În fond, într-o campanie electorală nu trebuie să primeze materialele promoționale, ci informațiile cu privire la candidat sau partid, pentru ca oamenii să aleagă în cunoștință de cauză. Este un demers pe care pot să vă spun că îl susţin deja cei peste 7000 de membri ai PES activists România”, subliniază europarlamentarul Victor Negrescu, preşedinte-coordonator naţional PES activists România.
În expunerea de motive depusă de deputatul PSD Cosmin Necula se arată că „prin schimbarea pe care trebuie să o facem vom anula paradigma conform căreia politicianul care caștigă alegerile trebuie să fie cel care aruncă cele mai multe materiale electorale sau cel care are cele mai multe afișe atârnate pe ziduri. Trebuie să învățăm că esența campaniilor electorale nu stă în cantitatea de materiale promoționale ci în calitatea actului politic efectuat timp de 4 ani și in corectitudinea mesajelor pe care le dăm cetățeanului”.
Propunerea legislativă a fost depusă în Parlamentul României sub numele Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 334 din 17 iulie 2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
.




