COMUNICATE DE PRESĂ
VIDEO New Strategy Center și Universitatea de Vest din Timișoara au organizat cea de-a șaptea ediție a conferinței internaționale “Security Challenges in the Balkans”
Published
2 years agoon

New Strategy Center și Universitatea de Vest din Timișoara au organizat vineri, la Timișoara, a șaptea ediție a conferinței internaționale “Security Challenges in the Balkans”, un eveniment unic în regiunea de vest a României, cu desfășurare anuală.
Conferința, organizată în cadrul parteneriatului existent între Universitatea de Vest din Timișoara și New Strategy Center și sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe, a devenit un eveniment anual de referință ce aduce în prim plan vechile și noile provocări de securitate din zona Balcanilor. Partenerii organizatori și-au asumat prin acest eveniment să contribuie la creșterea semnificativă a semnificației academice la nivel regional a municipiului de pe Bega și, în același timp, să sublinieze preocuparea României pentru o abordare consolidată în orientarea către stabilitatea regiunii balcanice.
Așa cum s-a anunțat, evenimentul a reunit oficiali români și străini, precum și reprezentanți din sectoarele academice și non-guvernamentale, atât din România cât și din străinătate, mai ales din zona Balcanilor. În cadrul dezbaterilor din cadrul conferinței, subiectele au traversat mai multe interese strategice, de la amenințările convenționale și hibride la reziliență, de la perspectivele economice regionale, rolul actorilor străini în regiune, până la impactul războiului din Ucraina și contextul post-pandemic.
Cea de-a șaptea ediție a conferinței internaționale „Security Challenges in the Balkans” a fost deschisă de Marilen Gabriel Pirtea, Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Ionel Nițu, Președintele New Strategy Center, Iulian Fota, Secretar de Stat, Ministerul Afacerilor Externe, România, Dominic Fritz, Primarul Municipiului Timișoara, și Alin Cristian Moș, Vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.
Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, a subliniat: „Consider că este de datoria universităților să preia problemele emergente, cum ar fi securitatea, și să le deschidă înțelegerii publicului. Întregul context de securitate și geostrategic în care trăim s-a schimbat și a devenit mai volatil ca niciodată, astfel că această conferință își relevă o importanță aparte, într-un mod tot mai distinct, oferindu-ne șansa de a ne aduce contribuția pentru o mai bună înțelegere a trecutului, prezentului și viitorului. România se află la intersecția dintre Occident și Orient, o țară latină, dar balcanică, o țară care a trecut prin diferite regimuri și care, îmi place să spun, este țara cea mai estică din Occident, în timp ce Timișoara este cel mai vestic oraș din Est.”
Președintele New Strategy Center, Ionel Nițu, a transmis în cadrul evenimentului: „Relevanța geopolitică a Balcanilor capătă o nouă dimensiune atunci când este abordată împreună cu Marea Neagră. Într-un mediu internațional incert, caracterizat în special de amenințări hibride, devine necesară identificarea de soluții pentru integrarea europeană a Balcanilor, iar întreaga hartă a zonei poate fi văzută într-o altă perspectivă de la Timișoara, orașul care găzduiește anual conferința internațională „Security Challenges in the Balkans” realizată în parteneriat de New Strategy Center și Universitatea de Vest din Timișoara.”
Idei aflate în dezbatere și concluzii rezultate din lucrările în paneluri:
Panelul I. Euro-Atlantic Integration at a Turning Point: EU & NATO, Complementarity in the Balkans – panel prezidat de Ambasadorul (Ret.) Gheorghe Magheru, membru al Consiliului Științific al New Strategy Center, România. Speakerii au fost: Iulian Fota, secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe, România, Leonard Orban, membru al Consiliului Științific al New Strategy Center, fost comisar european și fost consilier pentru afaceri europene al Președintelui României, Ardita Abazi Imeri, coordonator de programe, European Policy Institute, Macedonia de Nord, Mirko Mussetti, analist geopolitic, Limes, Italia și Jochen M. Richter, lector, Universitatea din Düsseldorf, expert în afaceri europene, Luxemburg.
Integrarea europeană a Balcanilor este esențială pentru stabilitatea regională. În plus, reducerea tensiunilor actuale dintre Kosovo și Serbia este importantă pentru securitatea regională și, de asemenea, pentru securitatea României, mai ales că țara s-ar confrunta cu instabilitate pe două fronturi (Sud și Est). Dialogul facilitat de UE ar trebui să fie utilizat ca instrument de către cele două părți pentru a aborda tensiunile actuale și a evita escaladarea.
Panelul II. The Balkan Powder Keg & the Lessons Learned from the Russian New Generation Warfare in Ukraine – panel prezidat de Col. AF (Ret.) Mihai Știr, Expert Asociat, New Strategy Center, România. Panelul a avut următorii vorbitori: Simona Cojocaru, Secretar de Stat, Ministerul Apărării Naționale, România, Igor Bandović, Director, Belgrade Centre for Security Policy, Serbia, MG (Ret.) Leonardo Dinu, Membru al Consiliului Științific al New Strategy Center, România, Greg Melcher, Chief Operations Officer, Centre for the Study of New Generation Warfare, SUA și Mehmet Ugur Ekinci, Cercetător, Foundation for Political, Economic and Social Research (SETA), Turcia.
Dinamica securității este încă fragilă în această regiune, așa cum a fost demonstrat de recentele escaladări din nordul Kosovo. România consideră Balcanii ca fiind o zonă de importanță capitală pentru securitatea sa și contribuie militar în regiune. Pe măsură ce Uniunea Europeană a trecut prin mai multe crize începând cu anii 2000, Balcanii au început să iasă de pe ordinea de zi ca prioritate. Ca urmare, în special din 2015, Rusia și China au devenit din ce în ce mai active în regiune. Deși un conflict complet în Balcani este foarte puțin probabil în acest moment, regiunea se confruntă cu riscuri de securitate enorme, legate de aspecte precum statul de drept, amenințările hibride sau propaganda rusă. Acestea sunt adevăratele provocări pentru Balcani. Între timp, o provocare considerabilă pentru Uniunea Europeană este sprijinul fără precedent al sârbilor pentru Rusia, ce trebuie atrasă spre aderare pentru a inversa acest trend social și politic.
Special Session. Hybrid Threats in the Balkans: from Narratives to Destabilization – o sesiune a conferinței moderată de Ileana Rotaru, profesor asociat, Universitatea de Vest din Timișoara, Senior Associate Expert, New Strategy Center, România. Cei doi speakeri din sesiune au fost Roberta Răducu, expert în comunicare, New Strategy Center, România și Srdjan Hercigonja, Senior Researcher, Belgrade Centre for Security Policy (BCSP), Serbia. Aceasta a marcat prezentarea unui studiu New Strategy Center, în colaborare cu Centrul Belgrad pentru Politici de Securitate, intitulat „Hybrid Threats in the Balkans: from Narratives to Destabilization”.
Puterea Rusiei în Balcani este adesea supraestimată în anumite aspecte, deoarece nu există o prezență militară rusă în regiune, legăturile economice sunt mult mai reduse decât cele cu Uniunea Europeană, iar țările din Balcani au un sector energetic relativ diversificat. Totuși, așa cum susține studiul, noua eră a războiului este cea a războiului informațional. Lucrarea se concentrează pe războiul informațional și pe narațiunile pe care Rusia le împinge în România, Bulgaria, ca state membre UE și NATO, și Serbia și Bosnia și Herțegovina, ca state care nu sunt membre. Rusia încearcă să găsească puncte slabe în fiecare societate pe care o vizează. Rusia a folosit mai multe metode în instrumentalizarea războiului informațional, cum ar fi framing-ul, camerele de ecou informațional, gaslighting și știrile false. Rusia înțelege că oamenii au tendința de a-și abate atenția de la războaiele reale și de a se angaja emoțional în războaie inutile, ideologice, în cadrul societății și exploatează această realitate la maximum.
Panelului III. Cyber Challenges and Societal Resilience. How Will We Protect the Front in our Homes? – panel moderat de către Claudiu Brândaș, profesor la Universitatea de Vest din Timișoara. Speakerii invitați în cadrul panelului au fost: Maria-Manuela Catrina, director adjunct al Directoratului Național pentru Securitate Cibernetică, Tal Pavel, director și fondator al Institutului pentru Studiul Politicilor Cibernetice din Israel, Octavian Stancu, director al Serviciilor de Securitate Cibernetică la Eviden GDC România și Alexandru Mărgineanu, lider al MS Security Practice în cadrul Nokia.
Astăzi nu mai suntem doar cetățeni, ci cetățeni cibernetici, fapt care eludează și granițele spațiale dintre state și amenințări. Astfel, dispozitivele pe care le utilizăm ne vulnerabilizează în fața războiului hibrid, astfel că avem nevoie de abordări de reziliență cibernetică și societală pentru a gestiona această amenințare. Balcanii au fost epicentrul unor conflicte de-a lungul istoriei chiar și pe plan cibernetic, iar acestea se manifestă sub forma unor operațiuni malițioase sponsorizate de state sau de criminalitate informatică, exemple relevante fiind chiar atacurile cibernetice recente din Albania sau Muntenegru. Prin urmare, dincolo de educarea societății civile și un cadru legal solid, instituții ca DNSC colaborează și desfășoară exerciții cibernetice cu parteneri din Balcani și nu numai în vederea creșterii rezilienței cibernetice.
Panelul IV. Economic Resilience in the Balkans. Diversifying Resources and Opportunities – un panel moderat de Claudiu Boțoc, prodecan al Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor din UVT. Speakerii invitați în cadrul panelului au fost: Ana Dumitrache, Country Head CTP (Romania), Ileana Gabor, North-American Economic Club, CFO Eastern Europe building technology Honeywell (Romania), Alexandru Maximescu, vicepreședinte OMV Petrom, (Romania, via VTC), general (ret.) Florian Coldea, profesor asociat la Universitatea de Vest din Timișoara și Nina Vujanović, expertă în economie la Vienna Institute for Economic International Studies din Muntenegru.
A fost subliniat contextul favorabil dezvoltării cooperărilor regionale, axate pe parteneriate internaționale și schimburi bilaterale, cu accent pe rutele clasice dar și pe rutele emergente între zonele economice balcanice.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

You may like
Norvegia, model de pregătire și apărare integrată pentru România, țară poziționată în prima linie a apărării pe frontul războiului hibrid al Rusiei în Marea Neagră (studiu New Strategy Center)
Premieră în Timișoara. Universitatea de Vest deschide, în parteneriat cu Parlamentul European și cu vicepreședintele Nicu Ștefănuță, primul spațiu al educației europene
Miniștrii Apărării din România, Bulgaria, R. Moldova și Turcia au discutat despre provocările din regiunea Mării Negre și importanța acesteia în arhitectura de securitate europeană
Nicușor Dan s-a întâlnit la București cu opozantul lui Putin, Vladimir Kara-Murza. Disidentul rus salută victoria președintelui ales în fața “candidatului pro-Putin”
Nicușor Dan, în deschiderea “Black Sea and Balkans Security Forum”: Viziunea mea pentru România – o țară consolidată intern și activă în UE și NATO
New Strategy Center organizează a noua ediție “Black Sea and Balkans Security Forum”. Foști comandanți ai forțelor NATO în Europa, liderii opoziției ruse și eroi ucraineni, printre invitații de renume
COMUNICATE DE PRESĂ
Rețele Electrice România modernizează rețeaua de distribuție din sectorul 3 al Capitalei
Published
1 week agoon
June 6, 2025
Rețele Electrice România, parte din grupul PPC în România, a finalizat recent modernizarea rețelei de distribuție de medie tensiune în zonele Mizil, Policolor și Ozana din sectorul 3, București, în urma unei investiții în valoare de aproximativ 12 milioane de lei, cu scopul de a oferi un serviciu de distribuție de energie electrică mai eficient și mai rezilient, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.
Proiectul de investiție a presupus trecerea distribuției de la nivelul de tensiune de 10 kV la cel de 20 kV pentru zona cartierelor Mizil, Policolor și Ozana din sectorul 3, București, prin realizarea unei rețele de cabluri de medie tensiune cu secțiune mărita de 20 kV din stația 110/20/6 kV Dudești, marcând un pas important în direcția rezilienței și eficientizării rețelei de distribuție.
Funcționarea rețelei de medie tensiune la 20kV asigură dublarea capacitații de distribuție, mai exact permite dublarea consumului actual, în condiții de siguranță mărită în alimentare și o mai mare eficiență din punct de vedere al consumului propriu tehnologic al rețelei. Această creștere de capacitate a rețelei de distribuție reprezintă atât posibilitatea unei creșteri a consumului clienților actuali cât și racordarea de noi clienți.
Pentru implementarea acestei soluții tehnice, s-au pozat aproximativ 21 de kilometri de cablu 12/24 kV, iar 61 de posturi de transformare au fost modernizate complet pentru a permite funcționarea la noul nivel de tensiune. De asemenea, pentru încadrarea acestor posturi de transformare pe noua rețea de 20kV au fost realizate peste 400 de manșoane și peste 350 de terminale în celulele de medie tensiune, în timp ce pentru automatizarea și telecontrolul sistemului de distribuție din cele 61 de posturi a fost necesară instalarea a circa 16 kilometri de fibră optică pentru a asigura o comunicație eficientă și rapidă.
„Această modernizare este mai mult decât un proiect tehnic – este un pas strategic în tranziția energetică. Retehnologizarea rețelei la 20 kV înseamnă eficiență crescută, servicii mai bune pentru consumatori, o contribuție directă la reducerea impactului asupra mediului și posibilitatea dezvoltării socio-economice/comerciale viitoare a zonei. Este angajamentul nostru prin care contribuim la un viitor energetic bazat pe sustenabilitate, tehnologie și reziliență”, a declarat Mihai Pește, Director General, Rețele Electrice România.
Valoarea totală a investiției s-a ridicat la aproximativ 12 milioane de lei și face parte din strategia companiei de creștere a performanței tehnologice a rețelei electrice urbane, cu scopul de a răspunde cerințelor de consum ale clienților/comunităților cât și de a integra în mod eficient sursele regenerabile de energie.
Rețele Electrice România continuă planul de investiții în 2025 pentru aria sa de responsabilitate, cu obiectivul de a construi o rețea de distribuție a energiei electrice modernă, digitalizată și pregătită să răspundă consumatorilor săi cu soluții adaptate la noile realități ale tranziției energetice. Anul acesta Rețele Electrice România are în plan investiții în valoare de peste 730 milioane lei. De asemenea, vor fi demarate proiecte cu finanțare atrasă din programele POIM și Fondul pentru Modernizare în cele trei zone, Banat, Dobrogea si Muntenia Sud, care se vor finaliza în perioada 2026-2029 în valoare de 1.4 miliarde lei, din care aprox. 340 milioane lei vor fi suportate din fonduri proprii. Până la finalul anului 2025, numărul total de contoare inteligente instalate de societatea Rețele Electrice România va ajunge la aproximativ 2 milioane, cel mai mare volum atins de vreun operator de distribuție de energie electrică din România.
Compania Rețele Electrice România operează rețele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, siguranța și performanța rețelelor și implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Rețelele electrice operate de către Rețele Electrice România numără 289 de stații de transformare și peste 25.000 de posturi de transformare.
COMUNICATE DE PRESĂ
Decalog din partea IMM-urilor pentru noul președinte al României și pentru viitorul guvern: IMM-urile trebuie să fie în centrul programului de guvernare, al agendei prezidențiale și al politicilor publice
Published
2 weeks agoon
May 30, 2025
În contextul instalării noului președinte al României și al formării viitorului guvern, Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri (FICSIMM) face public un Decalog al priorităților economice ce reflectă în mod direct realitățile, provocările și nevoile stringente ale întreprinderilor mici și mijlocii din România.
Prin această inițiativă, FICSIMM transmite un mesaj ferm: IMM-urile trebuie să fie în centrul programului de guvernare și al agendei prezidențiale, în centrul politicilor publice, nu tratate ca o componentă secundară a economiei. Decalogul este rezultatul consultărilor cu antreprenori, experți și mediul asociativ, nu o listă de solicitări întâmplătoare: el reflectă nevoia urgentă de coerență, respect și parteneriat real din partea statului, pentru ca IMM-urile să devină competitive, sustenabile și inovatoare.
FICSIMM lansează acest Decalog ca angajament de monitorizare și implicare activă, dar și ca test de încredere între stat și mediul privat: reconstrucția economică a României necesită dialog autentic, consultare reală și o viziune pe termen lung pentru rolul IMM-urilor. FICSIMM va continua să propună soluții concrete și să susțină o reformă profundă în sprijinul antreprenoriatului, asumându-și un rol activ în definirea unei relații funcționale între decidenții naționali și europeni și economia României.
Mirabela Miron, președinta FICSIMM:
„Salut cu sinceritate și speranță eforturile concrete pe care noul președinte al României le întreprinde pentru a genera un climat de echilibru și responsabilitate economică, într-un moment în care România traversează una dintre cele mai complicate perioade din punct de vedere socio-economic din ultimul deceniu. Mesajele transmise până în acest moment de noul președinte sunt încurajatoare, oferind semne că urmează o perioadă de reconstrucție, de dialog și de deschidere instituțională către cei care pot contribui efectiv la redresarea și dezvoltarea sustenabilă a țării.
În același timp, transmit un apel clar și ferm viitorului executiv: nu este suficient ca structurile asociative ale mediului privat să fie invitate la masă doar formal, pentru imagine. Este esențial ca acestea să fie implicate real, constant și substanțial în procesul decizional. FICSIMM și organizațiile similare nu doresc un dialog mimat, simulat, cu uși închise și concluzii redactate înainte de consultare. Avem expertiza, datele din teren, legătura directă cu antreprenorii și legitimitatea de a contribui activ la fundamentarea politicilor publice care afectează zeci de mii de IMM-uri. Cerem un dialog autentic, instituționalizat, previzibil și profesionist, care să se desfășoare periodic, cu transparență și cu impact concret asupra modului în care este guvernată economia.
Este un moment de răscruce, dar și o oportunitate extraordinară pentru noua guvernare de a demonstra că are curajul, înțelepciunea și deschiderea de a construi împreună cu antreprenorii. Nu este nevoie de discursuri convingătoare, ci de acțiuni concrete și de politici construite pe încredere reciprocă: antreprenorii nu cer privilegii, ci reguli clare, consultare reală și un stat care să le fie partener, nu adversar.”
Ana-Maria Icătoiu, vicepreședinta FICSIMM:
„Cerem noii conduceri a României să abordeze cu fermitate, curaj, viziune și responsabilitate toate negocierile care vor defini poziția noastră în cadrul marilor inițiative europene ce vor modela viitorul economic al continentului. Nu mai avem timp de ezitări sau de prezențe simbolice la masa deciziilor. România trebuie să conteze – cu voce clară și propuneri solide – în dosare precum Politica de Coeziune post-2027, Readiness 2030, Fondul European pentru Competitivitate, Strategia pentru Piața Unică, Clean Industrial Deal, Affordable Energy Action Plan, și toate celelalte politici care influențează direct investițiile și competitivitatea economică.
Dar dincolo de acronime și planuri, este vorba despre oameni, despre antreprenori care luptă zilnic să țină afacerile pe linia de plutire, să păstreze locurile de muncă, să construiască în comunitățile lor. IMM-urile nu sunt un concept abstract – sunt fabrici, ateliere, birouri, ferme, ateliere de creație, laboratoare. IMM-urile înseamnă inițiativă, risc, speranță și muncă grea. Statul român are datoria să le aducă în centrul viziunii sale de dezvoltare și să le asigure un cadru în care să poată performa, inova și colabora la nivel european.
Solicităm ca, în toate negocierile europene, vocea mediului privat să fie prezentă și ascultată, iar politicile să fie construite împreună, nu impuse de sus în jos. Este timpul să ne asumăm acest moment ca pe o oportunitate de resetare profundă. Dacă vrem o Românie relevantă în Europa, trebuie să construim o economie în care IMM-urile sunt tratate ca parteneri, nu ca spectatori. Împreună, putem demonstra că o altfel de guvernare este posibilă – una care pleacă de la realitate, dar țintește cu încredere spre viitor.”
DECALOGUL din partea IMM-urilor pentru noul președinte al României și pentru viitorul guvern:
- FICSIMM solicită ferm noilor decidenți evitarea unei majorări a taxelor care ar afecta în mod devastator IMM-urile din România. Acestea reprezintă coloana vertebrală a economiei naționale și generează peste 60% din locurile de muncă din sectorul privat. O creștere bruscă a poverii fiscale ar însemna nu doar scăderea capacității de investiții și inovare a IMM-urilor, ci și falimentul a mii de afaceri mici și mijlocii care deja operează la limita rentabilității, afectate de creșterile de taxe din ultimii ani, de costuri de operare din ce în ce mai mari și lipsa forței de muncă calificate.
- IMM-urile românești se confruntă cu patru probleme structurale majore: eficiență energetică scăzută, un nivel foarte mic de transformare digitală, un nivel foarte redus de inovare și accesul extrem de dificil la finanțare. Toate aceste deficiențe se traduc într-o competitivitate slabă la nivel european, și uneori chiar în lupta pentru supraviețuire pe plan național. În aceste condiții, orice măsură fiscală care le-ar reduce și mai mult capacitatea de investiție este contraproductivă și riscă să adâncească decalajele economice între România și alte state membre ale Uniunii Europene.
- În actualul context geopolitic și economic, România trebuie să negocieze cu responsabilitate, curaj și viziune viitorul Politicii de Coeziune post-2027, Readiness 2030, Fondul European pentru Competitivitate, Strategia pentru Piața Unică, Clean Industrial Deal, Affordable Energy Action Plan, etc. Aceste instrumente sunt esențiale pentru asigurarea sprijinului concret pentru IMM-uri în tranziția verde și digitală, și pentru reducerea vulnerabilității lor la șocuri externe, fie ele energetice, fiscale sau comerciale.
- Accesul IMM-urilor (și nu numai) la fondurile europene nerambursabile trebuie accelerat, simplificat și flexibilizat. România are încă printre cele mai scăzute rate de absorbție eficientă a fondurilor UE destinate sectorului privat, din cauza birocrației excesive și a întârzierilor în evaluare, contractare, implementare și plată. O reformă reală a sistemului de gestionare a fondurilor europene este vitală pentru sprijinirea dezvoltării sustenabile a IMM-urilor, în special în zonele mai puțin dezvoltate.
- Creșterea taxelor, în absența unei reforme reale a aparatului administrativ și a unei strategii fiscale coerente care să crească în primul rând nivelul de colectare, nu este o soluție. IMM-urile au nevoie de stabilitate, predictibilitate și stimulente pentru digitalizare, eficiență energetică și inovare. Orice presiune fiscală suplimentară le-ar determina să renunțe la aceste direcții esențiale pentru viitor, ceea ce ar afecta nu doar dezvoltarea lor, ci și capacitatea României de a-și îndeplini angajamentele europene.
- În perioada următoare, România trebuie să-și definească o viziune națională coerentă privind reindustrializarea sustenabilă, digitalizarea economiei și consolidarea rezilienței energetice. IMM-urile trebuie să fie în centrul acestei viziuni, fiind actori-cheie în lanțurile valorice naționale și europene. Excluderea lor sau neimplicarea activă a acestora în aceste procese ar duce la ratarea unor oportunități strategice pentru economia românească.
- Readiness 2030, Clean Industrial Deal și Fondul European pentru Competitivitate sunt câteva instrumente-cheie care pot sprijini IMM-urile să facă tranziția către modele de afaceri durabile, reziliente și competitive. România trebuie să participe activ în modelarea acestor politici la nivel european, pentru a se asigura că vocea IMM-urilor este auzită și că măsurile vor fi aplicabile și relevante pentru realitatea românească.
- Viitorul Pieței Unice Europene nu poate fi construit fără implicarea IMM-urilor din toate statele membre. România trebuie să susțină măsuri concrete de eliminare a barierelor nejustificate, de armonizare a reglementărilor și de sprijin activ pentru digitalizarea IMM-urilor, inclusiv prin crearea unui cadru fiscal și legislativ favorabil internaționalizării acestora.
- Este esențial ca viitorul guvern să inițieze, încă din primele luni de mandat, un Pact Național pentru Competitivitatea IMM-urilor, bazat pe colaborare între autorități și mediul privat asociativ. Acest pact trebuie să includă un calendar concret de măsuri pentru debirocratizare, digitalizare, sprijin fiscal, acces la finanțare și dezvoltarea competențelor antreprenoriale.
- FICSIMM face apel la noul președinte al României și la viitorul guvern să transforme acest moment într-un restart economic, bazat pe parteneriat public-privat autentic și pe politici publice adaptate nevoilor reale ale IMM-urilor. România nu are nevoie de mai multe taxe, ci de mai multă eficiență, de mai multă transparență și de mai multă încredere între stat și antreprenori. IMM-urile românești au potențial, energie și viziune: este timpul să le fie oferit cadrul pentru a le pune în practică.
Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri (FICSIMM) este o organizație patronală românească dedicată sprijinirii dezvoltării economice, sociale și strategice a întreprinderilor mici și mijlocii. Prin dialog instituțional, parteneriate naționale și internaționale și inițiative concrete, FICSIMM promovează un model de creștere bazat pe inovare, sustenabilitate, transformare digitală, competitivitate și responsabilitate fatță de comunitate.
Federația oferă IMM-urilor membre programe de susținere, acces la resurse, digitalizare și internaționalizare, și derulează proiecte emblematice precum „30 pentru 2030 – Priorități pentru IMM-urile din România”.
FICSIMM este membră a confederației patronale Concordia, având un rol activ în consultările instituționale naționale și europene privind politicile dedicate IMM-urilor. De asemenea, FICSIMM susține antreprenoriatul feminin și tinerii antreprenori prin Organizația Femeilor Antreprenor (OFA).
COMUNICATE DE PRESĂ
Robert Uzună, VP Ursus Breweries, a fost ales în rolul de Președinte al Camerei de Comerț Româno-Britanice
Published
2 weeks agoon
May 29, 2025
Camera de Comerț Britanico-Română (BRCC) anunță un nou leadership desemnat în urma Întâlnirii Generale Anuale (AGA) din 15 mai, în cadrul căreia membrii au ales și reales mai mulți membri în Consiliul Director, consolidând angajamentul Camerei pentru un leadership puternic, cu experiență și continuitate. Ulterior, la 26 mai 2025, Consiliul Director nou format s-a reunit pentru prima sa ședință oficială, în cadrul căreia au fost organizate alegerile pentru desemnarea noului Președinte al BRCC, informează un comunicat remis caleaeuropeana.ro.
„Suntem încântați să anunțăm alegerea domnului Robert Uzuna – Vicepreședinte Corporate Affairs – Ursus Breweries în funcția de Președinte al Camerei de Comerț Româno-Britanice. El aduce o bogată experiență, viziune și dedicare pentru acest rol și avem convingerea că, sub managementul său, Camera va continua să evolueze și să genereze un impact pozitiv”, transmite BRCC.
„Sunt onorat să primesc mandatul pe care mi l-a încredințat Consiliul Director al BRCC. Această numire este, în același timp, o recunoaștere a contribuției Ursus Breweries pentru a crea un mediu de business mai bun. Rolul vine cu o responsabilitate care obligă și motivează deopotrivă. Pe măsură ce ne asumăm o agendă care vizează transformări într-un moment cu multe provocări, mă voi ghida după valorile pe care le-am avut mereu- să fiu dedicat și să lucrez neîncetat pentru binele comunității, de data aceasta la cârma unei instituții care combină cu succes tradiția cu progresul pentru succes. Mizez pe entuziasmul și determinarea colegilor din Consiliul Director și pe întreaga echipă BRCC, care ne va aduce tot mai aproape de promovarea obiectivelor noastre de lungă durată: să atingem adevăratul potențial de dezvoltare pentru relațiile bilaterale de afaceri dintre Marea Britanie și România și să contribuim la un mediu de afaceri mai bun pentru membrii noștri”, declară Robert Uzună.
În același timp, BRCC își exprimă „profunda recunoștință și apreciere” față de domnul Colin Lovering, care a îndeplinit funcția de președinte în mandatul precedent.
„Conducerea, dedicarea și eforturile neobosite ale lui Colin au fost esențiale în promovarea misiunii Camerei, în consolidarea relațiilor de afaceri dintre Regatul Unit al Marii Britanii și România și pentru susținerea dezvoltării membrilor noștri, atât prin oportunități, cât și prin provocări. Pe măsură ce BRCC continuă să își extindă rolul de platformă cheie pentru dialogul de business, comerț și cooperare între Regatul Unit și România, ne menținem angajamentul de a ne servi membrii cu excelență și integritate”, se mai transmite în comunicat.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Guvernul României, ”pregătit” să intensifice cooperarea cu SUA în domeniul apărării și securității

Premierul Cătălin Predoiu, la aniversarea a 40 de ani de la Acordul Schengen: România se bucură acum de apartenența la acest cadru esențial al integrării europene

145 de ani de relații diplomatice România – SUA. Nicușor Dan: Sunt pregătit să colaborez cu președintele Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului nostru

Ministrul Emil Hurezeanu: România și SUA, un parteneriat de 145 de ani, în care ”voința noastră comună rămâne neschimbată”

Apelul premierului Poloniei: Europa și SUA trebuie să-și unească eforturile pentru a opri escaladarea conflictului în Orientul Mijlociu

Poziția Franței privind situația din Orientul Mijlociu: Susținem pacea și stabilitatea, dar nu vrem un Iran dotat cu arme nucleare

Într-un apel cu președintele Israelului, Ursula von der Leyen a îndemnat toate părțile să acționeze cu ”maximă reținere”

Comisar european: Energia nucleară are un rol de jucat în construirea unui sistem energetic mai rezilient și mai curat

În preambulul summitului G7, Ucraina primește din partea Comisiei Europene o nouă tranșă de un miliard de euro, parte din contribuția UE la inițiativa G7

Burduja, la inaugurarea parcului fotovoltaic de la Albina, unul dintre cele mai mari din România: Adăugăm încă 60 MW pentru producția energetică verde, locală și accesibilă

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Premierul Spaniei le cere scuze cetățenilor pentru scandalul de corupție din Partidul Socialist: Sunt „profund indignat”. Trebuie să existe toleranță zero față de corupție

Zelenski, după trilaterala cu Maia Sandu și Nicușor Dan: Împreună cu România vom ajuta Moldova să reziste influenței distructive a Rusiei

Sebastian Burduja i-a transmis comisarului european pentru Energie că închiderea centralelor pe cărbune în 2026 nu este fezabilă în lipsa unor alternative solide: Ar vulnerabiliza sistemul energetic național

Premierul interimar Cătălin Predoiu: Italia și România dau împreună voce unei Europe coerente, hotărâte și solidare

Marcel Boloș anunță că trei jaloane suspendate din PNRR au termen de soluționare luna noiembrie: Negociem cu Comisia Europeană pentru a crește la 5,7 miliarde de euro valoarea cererii de plată patru

Slovacia nu acceptă „să primească lecții” din partea Germaniei. Fico: Poziția suverană se bazează pe interesele naționale. Nimeni nu ne poate amenința

Aderarea României la OCDE este un proces ”extrem de important”, subliniază ministrul Daniel David: Educația este domeniul fundamental într-o societate

”Revizionismul agresiv al Rusiei amenință nu doar securitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, ci și securitatea noastră comună în Europa”, subliniază Friedrich Merz din Lituania

Boloș: Renegocierea PNRR va fi finalizată până la finalul lunii mai. Cererile de plată vor fi restructurate pentru a asigura absorbția fondurilor până în 2026

Von der Leyen: Bugetul actual al UE a fost proiectat pentru o lume care nu mai există. Următorul trebuie să fie flexibil, coerent, descentralizat și simplificat
Trending
- EDITORIALE1 week ago
“Noi suntem Oceanul” – Ambasadorul Nicolas Warnery: Franța găzduiește Conferința ONU care ar putea lansa un pact global pentru salvarea Oceanelor
- BUSINESS1 week ago
eMAG anunță afaceri în creștere cu 12% și investiții record de peste 1,2 miliarde de lei pentru anul următor în tehnologie, logistică și antreprenoriat
- ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE1 week ago
Miniștrii OCDE ai finanțelor, economiei, afacerilor externe și comerțului au stabilit direcțiile către o prosperitate durabilă și încluzivă în 2025
- ROMÂNIA1 week ago
Șase organizații îi solicită lui Nicușor Dan numirea unui consilier prezidențial dedicat transformării digitale și crearea unui Consiliu Prezidențial pentru Transformare Digitală
- ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE1 week ago
Luca Niculescu, către secretarul general al OCDE: La conferința ministerială de anul viitor, sperăm să fim extrem de aproape de aderarea efectivă