Viitorul cancelar al Germaniei, Friedrich Merz, intenționează să reducă drastic numărul anual al solicitanților de azil

Viitorul cancelar al Germaniei, Friedrich Merz, a anunțat duminică intenția noului guvern de a reduce drastic numărul anual de solicitanți de azil, pe fondul presiunilor crescânde asupra infrastructurii și serviciilor publice din țară, relatează agenția DPA, preluat de Agerpres.

„Presiunea asupra orașelor noastre, a școlilor, spitalelor și infrastructurii a ajuns la un punct critic”, a declarat Merz într-un interviu acordat postului public ARD. El a subliniat că numărul cererilor de azil nu ar mai trebui să fie în intervalul de șase cifre, reiterând obiectivul de a coborî acest prag sub 100.000 pe an.

În acest context, liderul Uniunii Creștin-Democrate (CDU) a confirmat că noul executiv – format din blocul conservator CDU/CSU și Partidul Social-Democrat (SPD) – va suspenda reîntregirea familială pentru migranți și va lansa un amplu program de expulzare a celor care nu întrunesc criteriile de protecție internațională.

Merz a adăugat că planul guvernului prevede și întoarcerea migranților direct la frontieră, în coordonare cu țările vecine. „Ne aflăm deja în discuții avansate, iar în ceea ce privește Austria, mă aștept la o cooperare solidă”, a precizat acesta.

Germania a înregistrat în 2024 aproape 230.000 de cereri de azil – cu circa 100.000 mai puține decât în 2023, potrivit datelor oficiale. Cu toate acestea, Merz a avertizat că „Germania poate gestiona în mod sustenabil nu mai mult de 100.000 de solicitanți de azil anual”.

Noile măsuri anunțate se înscriu în prioritățile noului guvern de a revizui politicile de migrație și azil, în contextul unei presiuni publice crescânde pentru gestionarea mai eficientă a fenomenului migraționist.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare