Europarlamentarul Virgil Popescu, prezent la sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg, a susținut rezoluţia privind întărirea rezilienţei Republicii Moldova înainte de viitoarele alegeri prezidenţiale şi de referendumul privind aderarea ţării la UE de pe 20 octombrie.
„Rezoluția a fost adoptată și astfel vrem să transmitem un avertisment puternic împotriva încercărilor continue ale Rusiei de a perturba traiectoria pro-europeană a Moldovei. Prin această rezoluție solicităm UE și statelor sale membre să asigure asistența necesară Republicii Moldova pentru a-și consolida mecanismele instituționale și capacitatea de a răspunde amenințărilor hibride”, a transmis eurodeputatul liberal.
Potrivit acestuia, textul condamnă vehement escaladarea interferențelor și operațiunilor hibride ale Rusiei în încercarea de a-i influența pe cetățenii din Republica Moldova înainte de a-și alege președințele și de votul la referendumul constituțional privind integrarea în UE din 20 octombrie.
Virgil Popescu mai informează că rezoluția solicită să fie sancționați suplimentar actorii politici care destabilizează Republica Moldova: „România a fost, este și va fi un partener stabil al fraților moldoveni pentru a-și îndeplini obiectivele europene”, a conchis europarlamentarul PNL în mesajul său postat pe pagina de Facebook.




