Volodimir Zelenski a convenit cu compania americană de armament Raytheon ca Ucraina să coproducă rachete pentru sistemele Patriot

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a convenit joi cu compania americană de armament Raytheon ca Ucraina să coproducă rachete de interceptare pentru sistemele antiaeriene Patriot. Înțelegerea vine la două săptămâni după ce președintele american Donald Trump a dat undă verde, din partea Washingtonului, pentru fabricarea acestei tehnologii strategice, de care Ucraina are nevoie în cantități mari pentru a se apăra împotriva rachetelor balistice rusești, relatează EFE, potrivit Agerpres

„Raytheon este o companie foarte puternică din industria de apărare, iar Ucraina folosește de mult timp echipamentele sale pentru a-și proteja cetățenii de atacurile brutale ale Rusiei. Sunt recunoscător pentru disponibilitatea companiei de a duce parteneriatul nostru la un nivel și mai înalt, astfel încât Ucraina să producă împreună cu Raytheon unele dintre cele mai importante componente ale apărării antiaeriene – rachete interceptoare pentru sistemele Patriot. Președintele Trump și cu mine am discutat despre acest lucru la Ankara și este momentul să avansăm în această direcție”, a scris Zelenski, pe X.


Președintele american Donald Trump a anunțat, la Ankara, că Statele Unite vor acorda Ucrainei licența necesară producerii de rachete interceptoare pentru apărare aeriană Patriot după mai bine de șase luni de insistențe din partea Kievului.

Vorbind alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski la finalul summitului NATO de la Ankara, Trump a afirmat că Washington-ul va acorda Kievului „dreptul de a fabrica Patriot”, referindu-se la sistemele de rachete de apărare aeriană pe care Ucraina le solicită pentru a-și proteja cetățenii și infrastructura energetică de loviturile din partea Rusiei.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare