Connect with us

INTERNAȚIONAL

Volodimir Zelenski cere din nou retragerea trupelor ruse de la centrala nucleară din Zaporojie: Acest lucru trebuie să aibă loc „fără niciun fel de condiționări”

Published

on

© Administrația Prezidențială ucraineană

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut din nou Moscovei să repună imediat centrala nucleară de la Zaporojie sub controlul deplin al Ucrainei, înaintea discuţiilor cu secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, informează dpa, potrivit Agerpres.

„Armata rusă trebuie să se retragă de pe teritoriul centralei nucleare şi al tuturor zonelor învecinate şi să-şi retragă echipamentul militar de la central. Acest lucru trebuie să aibă loc fără niciun fel de condiţionări şi cât mai repede posibil”, a menţionat Zelenski pe Telegram.

Potrivit lui Zelenski, diplomaţi şi oameni de ştiinţă ucraineni, precum şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) lucrează în vederea trimiterii unei misiuni a AIEA la centrală.

Citiți și: Zelenski: Rusia a transformat centrala nucleară de la Zaporojie într-un câmp de luptă. Moscova poate provoca cel mai mare accident de radiații din istorie

„Doar transparenţa absolută şi o situaţie aflată sub control la şi lângă centrala nucleară din Zaporojie poate garanta statului ucrainean, comunităţii internaţionale şi AIEA revenirea la o siguranţă nucleară normală”, a mai spus preşedintele ucrainean.

Vizita unei misiuni a AIEA la centrala nucleară de la Zaporojie va fi unul dintre subiectele ce vor fi discutate în timpul unei întrevederi între Zelenski, Guterres şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, ce va avea loc joi în oraşul Lvov din vestul Ucrainei. 

Reamintim că UE și alte peste 40 de țări, printre care și România, cer retragerea imediată a trupelor ruseşti de la centrala nucleară ocupată Zaporojie din Ucraina, se arată într-o declarație comună semnată la 12 august.

Mai mult, Organizaţia Naţiunilor Unite a respins luni acuzaţiile ruse conform cărora ar împiedica o vizită a experţilor nucleari la centrala Zaporojie.

MAREA BRITANIE

Marea Britanie impune un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei ca răspuns la ”referendumurile false” organizate de Moscova în vederea alipirii unor teritorii ucrainene

Published

on

© UK Prime Minister/ Facebook

Marea Britanie a impus noi sancțiuni împotriva Rusiei ca urmare a referendumurilor fictive desfășurate în patru regiuni ucrainene cu obiectivul de a alipi aceste teritorii la Rusia, fapt ce reprezintă o încălcare clară a dreptului internațional, inclusiv a Cartei ONU.

Potrivit unui comunicat al MAE britanic, ”regimul rus a organizat aceste referendumuri fictive într-o încercare disperată de a acapara teritorii și de a-și justifica războiul ilegal. Procesul reflectă aceeași abordare întâlnită în cazul Peninsulei Crimeea, în 2014, combinând dezinformarea, intimidarea și rezultatele fictive. Aceste referendumuri nu reprezintă voința demonstrată a poporului ucrainean și reprezintă o încălcare gravă a integrității teritoriale și a independenței politice a Ucrainei”.

”Referendumurile de fațadă, organizate cu arma în mână, nu pot fi considerate libere sau corecte, iar rezultat lor nu va fi niciodată recunoscut. Acestea urmează un model clar de violență, intimidare, tortură și deportări forțate în zonele din Ucraina pe care Rusia le-a ocupat. Sancțiunile de astăzi îi vor viza pe cei care se află în spatele acestor voturi fictive, precum și persoanele care continuă să susțină războiul de agresiune al regimului rus. Suntem alături de poporul ucrainean și sprijinul nostru va continua atât timp cât va fi nevoie pentru a le restabili suveranitatea”, a subliniat ministrul de externe, James Cleverly.

Pentru a pune în aplicare aceste referendumuri false, regimul rus a desfășurat funcționari și colaboratori în fiecare dintre aceste regiuni controlate temporar – 33 dintre aceste persoane sunt sancționate astăzi. Printre acestea se numără:

  • Serghei Eliseev: șeful guvernului din Kherson, recent instalat de guvernul rus și viceamiral în marina rusă. De când a dezertat din marina ucraineană în 2014, Eliseev a continuat să submineze independența Ucrainei;
  • Ivan Kusov: ministrul Educației și Științei din așa-numita Republică Populară Lugansk și însărcinat de Pasechnik – liderul RPL – cu sarcina de a ”ajuta instituțiile noastre de învățământ să se integreze fără probleme în sistemul educațional al Rusiei”;
  • Evhen Balitskyi: șeful instalat de ruși al așa-numitului guvern din Zaporojie, care a susținut invazia rusă din martie prin declarații publice de susținere. În august, Balitskyi ar fi semnat un decret pentru a permite organizarea unui referendum privind aderarea regiunii la Rusia;
  • Evgheni Solntsev: vicepreședintele așa-numitei Republici Populare Donețk.

IMA Consulting, supranumită ”agenția de PR favorită a lui Putin”, a fost, de asemenea, sancționată. Se pare că IMA ar fi fost desemnată să gestioneze campaniile publice pentru aceste referendumuri false – atât pentru a sprijini punerea lor în aplicare în cele patru teritorii controlate temporar, cât și pentru a le conferi o falsă legitimitate în Rusia.

Goznak, o companie producătoare de documente cunoscută pentru monopolul pe care îl deține asupra producției a ”zeci de milioane” de documente de stat, inclusiv pașapoarte eliberate rapid în teritoriile controlate temporar, a fost, de asemenea, sancționată.

Putin continuă să se bazeze pe camarila sa de oligarhi și elite pentru a-și finanța războiul.

Astfel, alți patru oligarhi, cu o avere netă globală combinată estimată la 6,3 miliarde de lire sterline, au fost, de asemenea, sancționați pentru că au sprijinit sau au obținut beneficii de la guvernul Rusiei și au operat în sectoare de importanță strategică. Printre aceștia se numără:

  • God Nisanov și Zarah Iliev: cunoscuți ca ”regii imobiliarelor” din Rusia și cu o avere netă comună de 2 miliarde de lire sterline, cei doi dețin și controlează grupul Kievskaya Ploshchad, o importantă companie de construcții care operează pe întreg teritoriul Rusiei;
  • Iskander Makhmudov: președinte și fondator al Ural Mining and Metallurgic Company. Un mare magnat al industriei siderurgice, Makhmudov are o avere netă globală estimată la 2,7 miliarde de lire sterline.
  • Igor Makarov: președinte și proprietar al ARETI International Group, un investitor important în sectorul petrolului și al gazelor și fondator al Itera, prima companie de gaze independentă din Rusia înainte de a fi cumpărată de compania de stat Rosneft. Makarov are o avere estimată la 1,6 miliarde de lire sterline.

Pachetul include, de asemenea, 55 de membri ai consiliului de administrație din organizații de stat care continuă să finanțeze mașina de război rusă. Printre cei sancționați se numără:

  • 23 de persoane din Consiliul de administrație și Consiliul de management al Gazprombank;
  • 16 membri ai Consiliului de supraveghere, ai Consiliului executiv și director ai Sberbank;
  • 10 persoane din cadrul Sovcombank, inclusiv vicepreședintele și membrii Consiliului de supraveghere și ai Consiliului de administrație.

Regatul Unit a sancționat peste 1 200 de persoane fizice și peste 120 de entități, inclusiv peste 120 de oligarhi cu o avere netă globală combinată estimată la peste 130 de miliarde de lire sterline.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Republica Moldova va plăti în avans către Gazprom pentru a asigura livrările de gaz pentru luna septembrie

Published

on

©mfe.gov.ro

Republica Moldova se pregătește pentru aprovizionarea livrărilor de gaz pentru luna septembrie, urmând ca autoritățile să facă o plată către Gazprom pentru a reduce temerile potrivit cărora concernul rus ar putea reduce sau tăia livrările de la 1 octombrie, a anunţat luni vicepremierul moldovean Andrei Spînu, transmit Reuters și Agerpres

„În următoarele câteva zile, Moldovagaz va plăti grupului Gazprom un avans în valoare de 33,89 milioane de dolari pentru luna septembrie”, a declarat Spînu pentru postul Pro TV Chişinău.

Compania de stat din sectorul gazului moldovenească a plătit către Gazprom pentru livrările pentru luna august, dar o sursă din companie declarase pentru Reuters că Moldovagaz face eforturi pentru a efectua o plată în avans de 50% pentru septembrie, în sumă de 33,89 milioane de dolari.

Citiți și: Directorul Transgaz: Dacă R. Moldova rămâne fără gaze, România o va ajuta. Într-o oră, gazele ajung la Chișinău

 

Continue Reading

SUA

Joe Biden îl va primi pe Emmanuel Macron în prima vizită de stat la Casa Albă a administrației sale

Published

on

© Official White House Photo by Erin Scott

Președintele Joe Biden și Prima Doamnă Jill Biden vor fi gazdele unei vizite de stat pentru președintele francez Emmanuel Macron și Prima Doamnă a Franței, Brigitte Macron, la 1 decembrie, a anunțat luni Casa Albă.

Evenimentul, care include și un dineu, va fi prima vizită de stat găzduită de Biden după aproape doi ani de mandat. Întârzierea se datorează, în parte, pandemiei Covid-19, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, luni, în timpul unui briefing.

„(Pandemia) COVID a întârziat cu siguranță multe dintre evenimentele în persoană pe care un președinte le găzduiește în mod tradițional la Casa Albă”, a precizat Jean-Pierre.

Vizitele de stat sunt celebrate cu mare pompă şi contrastează astfel cu reuniunile bilaterale organizate de preşedinţii americani pentru liderii străini, relatează Agerpres.

Vizita președintelui Macron și a soției sale, Brigitte Macron, „va sublinia relația profundă și de durată dintre Statele Unite și Franța, cel mai vechi aliat al nostru”, a afirmat Jean-Pierre. „Relația noastră strânsă cu Franța se bazează pe valorile noastre democratice comune, pe legăturile economice și pe cooperarea în domeniul apărării și securității”, a adăugat aceasta.

Liderii vor discuta despre parteneriatul franco-american „strâns și continuu” în ceea ce privește provocările globale comune și domeniile de interes bilateral, a mai precizat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.

Biden și Macron s-au mai întâlnit anterior, inclusiv recent la Adunarea Generală a Națiunilor Unite de la New York, și au colaborat îndeaproape pe o serie de probleme, cum ar fi războiul din Ucraina, a precizat Jean-Pierre.

Macron a fost, de asemenea, primul lider străin care a participat la un dineu de stat în timpul administrației fostului președinte Donald Trump, în 2018, fiind însoțit de Prima Doamnă a Franței.

Continue Reading

Facebook

MAREA BRITANIE1 min ago

Marea Britanie impune un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei ca răspuns la ”referendumurile false” organizate de Moscova în vederea alipirii unor teritorii ucrainene

ROMÂNIA3 mins ago

Nicolae Ciucă: Fostul premier nipon, Shinzo Abe, va fi păstrat în amintirea noastră și ca un prieten adevărat al României

REPUBLICA MOLDOVA17 mins ago

Republica Moldova va plăti în avans către Gazprom pentru a asigura livrările de gaz pentru luna septembrie

SUA12 hours ago

Joe Biden îl va primi pe Emmanuel Macron în prima vizită de stat la Casa Albă a administrației sale

SUA17 hours ago

SUA alocă încă 457,5 milioane de dolari Ucrainei pentru asistență civilă în domeniul securității

ROMÂNIA17 hours ago

FMI recomandă României să revigoreze ”reformele structurale pentru a impulsiona creșterea economică” în fața unor ”vânturi potrivnice” provocate de războiul rus din Ucraina

INTERNAȚIONAL17 hours ago

OCDE reduce la 2,2% perspectivele de creștere globală pentru 2023 pe fondul războiului din Ucraina

PPE19 hours ago

Eurodeputatul Vasile Blaga, după vizita Comisiei LIBE în România: Sper că felul în care România a gestionat criza generată de război va reprezenta ultimul argument în favoarea aderării la Schengen

ROMÂNIA19 hours ago

New Strategy Center, printre organizatorii conferinței ”European-American Security Dialogue: Black Sea Security Net Assessment”, eveniment dedicat consolidării dialogului strategic transatlantic

Daniel Buda19 hours ago

Eurodeputatul Daniel Buda condamnă ”abuzul autorităților” iraniene asupra protestatarilor pașnici și solicită UE impunerea de sancțiuni

ROMÂNIA23 hours ago

Nicolae Ciucă, din Japonia: Componenta de securitate și apărare, unul din cei patru piloni de cooperare ai viitorului nostru parteneriat, de mare interes pentru ambele părți

NATO3 days ago

Klaus Iohannis, despre amenințarea Rusiei cu un război nuclear: România, ca parte a NATO, este pregătită pentru orice scenariu. Românii nu trebuie să intre în panică

ROMÂNIA3 days ago

Klaus Iohannis, către antreprenorii români din Silicon Valley: Poate aveți unele lecții care ne-ar folosi în România

ROMÂNIA4 days ago

Nicolae Ciucă: Salutăm interesul manifestat de Banca Japoneză de Cooperare Internațională pentru susținerea marilor proiecte de infrastructură de transport și de producere a energiei verzi

U.E.4 days ago

Ministrul ungar de externe, singurul din UE care s-a întâlnit cu Lavrov la ONU: Există o singură soluție la inflația de război și la prețurile epuizante ale energiei: pacea. Ungaria vrea pace

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Ursula von der Leyen îndemnă tânăra generație să apere democrația în fața autocrației: Trebuie să lucrăm la consolidarea acesteia pentru că știm cât de repede se poate schimba istoria

DIASPORA4 days ago

Klaus Iohannis, întâlnire cu românii din SUA: România merge bine şi economia creşte, deși suntem într-o situație complicată din cauza războiului Rusiei în Ucraina

ONU6 days ago

Joe Biden, la ONU: SUA nu caută un război rece cu China, dar vom fi neîngrădiți în a promova o lume liberă, deschisă, sigură și prosperă

INTERNAȚIONAL6 days ago

De la tribuna ONU, Biden denunță încălcarea Cartei Națiunilor Unite de către Rusia: Un membru permanent al Consiliului de Securitate a încercat să șteargă de pe hartă un stat suveran

ROMÂNIA6 days ago

Marcel Boloș: Prima cerere de plată din PNRR ar trebui încasată în prima jumătate a lui octombrie. În aceeași lună, ar urma să fie transmisă și cea de-a doua cerere de plată de 2,8 mld. de euro

Team2Share

Trending