UE trebuie să pună în aplicare planul în zece puncte privind migranții de la Lampedusa și să lucreze la memorandumul de înțelegere cu Tunis, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la sosirea sa la Consiliul European informal de la Granada, relatează EFE, preluat de Agerpres.
Aceasta a dorit să sublinieze că UE are obligații internaționale pe care le va respecta în prezent, așa cum a făcut-o în trecut, însă a atras atenția că „noi, europenii, vom decide cine vine în Europa și în ce condiții, nu traficanții și contrabandiștii”.
Șefa Comisiei a amintit că în urmă cu două zile s-a obținut „un mare succes” prin acordul din cadrul Consiliului pentru a aborda situațiile de criză și situațiile de forță majoră. Propunerea de nou regulament prevede reguli procedurale adecvate, derogări și declanșarea rapidă a mecanismelor de solidaritate pentru a răspunde situațiilor de criză, cum ar fi criza migrației din 2015.
„Aceasta a fost o piesă importantă din puzzle-ul întregii legislații privind migrația și azilul. Acum probabilitatea este foarte mare și sunt încrezătoare că vom ajunge la linia de sosire”, a declarat aceasta.
Totodată, von der Leyen a precizat că „există o muncă operațională foarte intensă”. „Pe termen scurt, este vorba despre lucrul la planul în 10 puncte de la Lampedusa, iar pe termen mediu este vorba, de exemplu, de acorduri precum cel cu Tunisia”, a adăugat aceasta.
În continuare, președinta Executivului european a pledat pentru acorduri cu ţările de tranzit şi de origine privind reglementarea imigraţiei ilegale şi pentru a putea fi „mai stricţi” în privinţa sosirilor ilegale.
„Este important să ne uităm, de asemenea, la îmbunătățiri structurale, la parteneriate globale cu țările de tranzit sau de origine, la investiții în aceste țări și la crearea de rute legale și coridoare umanitare. Cu cât rutele legale și coridoarele umanitare sunt mai bune, cu atât mai stricte pot și trebuie să fie repatrierile celor care nu au dreptul la azil”, a precizat von der Leyen.
Sosirile neregulate în UE au scăzut semnificativ de la vârful crizei migrației în 2015, anul acesta înregistrându-se 160 139 de sosiri neregulate.
Defalcarea pe rutele de migrație în 2023 este următoarea: 114 265 de sosiri pe ruta centrală, 24 094 de sosiri pe ruta estică, 21 780 de sosiri pe ruta vestică.
Noul instrument ar acoperi situații excepționale de aflux în masă de resortisanți ai țărilor terțe sau apatrizi care sosesc ilegal într-o țară a UE, de o asemenea amploare și natură încât sistemul de azil, primire sau returnare al unui stat membru să nu fie funcțional sau să fie imposibilă aplicarea sistemului european comun de azil și a sistemului UE de gestionare a migrației.




