Războiul cu Rusia pare că va continua și în timpul iernii, a avertizat președintele ucrainean Volodimir Zelenski după discuțiile purtate duminică, la Kiev, cu emisarii președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner. Deși părțile au evaluat pozitiv întrevederile, nu a fost anunțat niciun progres decisiv către încheierea conflictului, potrivit Administrației Prezidențiale ucrainene.
„Sperăm cu tărie să ajungem la acorduri cu partenerii noștri americani și contăm pe sprijinul partenerilor noștri europeni, dacă războiul se va prelungi pe timpul iernii, ceea ce deocamdată pare a fi cazul”, a declarat Zelenski în cadrul conferinței de presă organizate după negocieri.
Președintele ucrainean a avut mai întâi o întrevedere cu Witkoff și Kushner, urmată de o reuniune la care au participat și reprezentanți ai Franței, Germaniei și Regatului Unit.
Zelenski a susținut că negocierile pentru oprirea războiului sunt importante, indiferent de formatul în care pot fi desfășurate.
„Putem prefera anumite formate de negociere, dar este mai rău atunci când nu există niciun format de negociere. Vreau să recunosc rolul lui Steve și al lui Jared în relansarea de astăzi a procesului de negociere. Vă mulțumesc că ați venit. Îi suntem recunoscători și președintelui Statelor Unite pentru faptul că sunteți astăzi aici, alături de noi, la Kiev”, a afirmat liderul ucrainean.
După discuțiile purtate cu o zi înainte de emisarii americani cu președintele rus Vladimir Putin, reuniunea de la Kiev a vizat posibilitățile de relansare a procesului diplomatic.
Principala divergență rămâne problema teritorială, despre care Zelenski a afirmat că nu poate fi soluționată decât prin discuții directe între lideri.
„Îmi mențin poziția că probleme atât de complexe nu pot fi soluționate decât la nivelul liderilor”, a declarat președintele ucrainean.
Zelenski a solicitat în repetate rânduri o întâlnire cu Vladimir Putin. Liderul rus susține însă că o astfel de întrevedere poate avea loc numai după obținerea unor progrese suficiente în negocierile desfășurate la nivelurile inferioare.
Discuțiile de la Kiev au vizat garanțiile de securitate, viitorul Ucrainei și sprijinul necesar pentru reconstrucția țării după încheierea războiului.
„Principalul lucru este că astăzi avem posibilitatea de a discuta despre toate: despre garanțiile de securitate și, într-adevăr, despre viitorul Ucrainei. Cu toții dorim – și suntem solidari în această privință – să încheiem războiul cât mai curând posibil. Discutăm despre planul de prosperitate. Nu vorbim numai despre garanții de securitate, ci și despre garanții economice pentru Ucraina, astfel încât țara să se poată redresa și reconstrui”, a spus Zelenski.
Președintele ucrainean a insistat că menținerea unei armate puternice reprezintă una dintre principalele garanții de securitate ale țării.
„Înțelegem cu toții provocările care ne așteaptă după încheierea războiului. Le discutăm între noi și le înțelegem. Armata noastră trebuie să fie puternică, iar pentru noi aceasta reprezintă o garanție esențială de securitate. Toate acestea necesită resurse”, a continuat acesta.
Pregătirile pentru iarnă au ocupat, de asemenea, un loc important în cadrul negocierilor. Kievul contează pe continuarea sprijinului occidental, în special pentru consolidarea apărării aeriene și a sectorului energetic. Zelenski a precizat că Ucraina speră să obțină cantități importante de gaze naturale lichefiate din Statele Unite.
La discuții au participat Emmanuel Bonne, consilierul diplomatic al președintelui Franței, Jonathan Powell, consilierul pentru securitate națională al premierului britanic, și Günter Sautter, consilierul cancelarului german pentru politică externă și de securitate.
Zelenski a anunțat că Ucraina, statele europene și Statele Unite vor organiza o nouă reuniune în viitorul apropiat, fără ca locul acesteia să fi fost deocamdată stabilit.
„Am convenit ca Ucraina, Europa și Statele Unite să se întâlnească în viitorul apropiat. Nu știu unde va avea loc întâlnirea – în Europa, în Statele Unite sau poate din nou aici. Steve, din câte am înțeles, i-a plăcut trenul nostru, așa că poate va fi din nou în Ucraina. În orice caz, noi suntem deschiși”, a declarat liderul ucrainean.
La rândul său, Steve Witkoff a afirmat că atât Rusia, cât și Ucraina vor trebui să facă unele concesii pentru a reduce diferențele dintre pozițiile lor.
„Va trebui ca ambele părți să facă compromisuri și să-și reducă divergențele, iar noi credem că dispunem de elementele necesare pentru a realiza acest lucru”, a declarat emisarul american. „Este foarte dificil, dar suntem hotărâți, ne pasă și sperăm că toate acestea vor duce în final la o soluționare diplomatică”, a adăugat el.
Witkoff a descris negocierile de la Kiev drept „foarte semnificative”, „substanțiale” și „importante”, afirmând că delegația americană este încurajată de rezultatul lor și dorește continuarea procesului atât timp cât va fi necesar.
Jared Kushner a transmis că Donald Trump este „foarte hotărât să pună capăt acestui război și vărsării de sânge” și încearcă să construiască un cadru care să conducă la o pace durabilă.
„Sperăm că această călătorie ne-a permis să deschidem noi piste pentru a avansa. Cred că am învățat mult”, a afirmat Kushner.
El a explicat că partea americană încearcă, împreună cu partenerii europeni, să elaboreze un pachet de pace.
„Acesta a fost un război lung, încărcat de emoție, iar noi încercăm cu toții să îl soluționăm împreună. Trebuie să creăm un cadru care să contribuie la soluționarea acestei probleme”, a spus emisarul american.
Kushner a confirmat și discuțiile privind o posibilă întâlnire trilaterală, fără să precizeze la ce nivel ar urma să fie organizată.
„Steve și cu mine am încercat să discutăm despre o întâlnire trilaterală. Nu am încercat să-i convingem pe ruși și nici pe ucraineni de ceva. Pur și simplu am discutat aceste chestiuni într-o atmosferă foarte prietenoasă și cred că discuția a fost productivă”, a declarat acesta.
Vizita a fost prima efectuată de Witkoff și Kushner la Kiev, după mai multe deplasări la Moscova. Cei doi se întâlniseră sâmbătă, timp de aproximativ trei ore, cu Vladimir Putin, căruia i-au prezentat o nouă propunere americană pentru încheierea războiului.
Conținutul propunerii nu a fost făcut public, inclusiv în ceea ce privește eventualele concesii teritoriale cerute Ucrainei. Donald Trump declarase înaintea deplasării emisarilor săi doar că administrația sa are „o idee pentru pace”.
Primele discuții de duminică au avut loc după vizitarea Catedralei Sfânta Sofia din Kiev. Ulterior au fost organizate negocieri bilaterale și o reuniune comună a delegațiilor ucraineană și americană cu reprezentanții Franței, Germaniei și Regatului Unit. Discuțiile s-au încheiat fără anunțarea unui acord concret, dar cu angajamentul continuării contactelor diplomatice.




