COMISIA EUROPEANA
Jean-Claude Juncker, în discursul privind Starea Uniunii: Trebuie să deschidem ușa spațiului Schengen pentru România și pentru Bulgaria
Published
8 years agoon

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a făcut un apel în cadrul discursului său privind Starea Uniunii Europene pentru aderarea României și a Bulgariei la spațiul de liberă circulație Schengen.

FOTO: European Parliament/ Flickr
”Cine nu este dispus să facă compromisuri, nu este dispus să accepte democrația. Trebuie să deschidem ușa spațiului Schengen pentru români și pentru bulgari. Și Croația trebuie să beneficieze de acest lucru, după ce va îndeplini criteriile”, a spus liderul Comisiei Europene în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg.
România are tot dreptul să solicite aderarea la Schengen, declara recent și președintele francez, Emmanuel Macron, aflat într-o vizită oficială în România pe 24 august.
Declarația șefului Comisiei Europene privind aderarea României la spațiul Schengen nu este prima de acest fel.
Prezent în plenul Parlamentului României, cu ocazia Zilei Europei, Juncler a declarat că ”locul de drept și meritat al României este în spațiul Schengen. Îmi doresc ca ea să devină un membru al acestuia cât de repede posibil”.
Cu ocazia unei vizite efectuate în România la începutul lunii mai, Juncker își exprimase convingerea că până la momentul în care va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene, în 2019, România nu va mai fi monitorizată prin Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) în domeniul justiției și va fi parte a spațiului Schengen. Cu același prilej, șeful Comisiei Europene se pronunțase ferm în favoarea aderării României la spațiul Schengen, dat fiind că statul român a îndeplinit toate condițiile care se impun.
Finalizarea procesului de aderare la Spațiul Schengen este supusă deciziei unanime a statelor membre, la nivelul Consiliului Uniunii Europene, amintește MAE pe site-ul său, care notează că în prezent România aplică majoritatea dispozițiilor acquisului Schengen și acționează, astfel, ca un membru de facto cu o contribuție semnificativă la însăși securitatea Spațiului Schengen, gestionând peste 2000 de km de frontieră externă a Uniunii Europene.
La un an distanță de la precedentul discurs în care făcea apel pentru o Europă mai bună, una care protejează și apără, Jean-Claude Juncker susține cel de-al treilea său discurs privind Starea Uniunii Europene, în care este așteptat să își prezinte viziunea asupra viitorului Europei pornind de la cele cinci scenarii lansate la începutul anului prin intermediul Cărții Albe, urmând apoi să intre în dezbateri cu liderii grupurilor politice din Parlamentul European, conform tradiției.
.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

You may like
Este nevoie ca UE să activeze proiectele miniere interne în contextul restricțiilor impuse de China asupra exportului de materii prime critice, subliniază Parlamentul European
România a preluat pentru șase luni comanda Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră
Merz, relativ optimist privind încheierea iminentă a unui acord comercial între UE și SUA
UE lucrează îndeaproape cu administrația SUA pentru a ajunge la un acord, spune von der Leyen: „Rămânem fideli principiilor noastre, ne apărăm interesele și ne pregătim pentru toate scenariile”
UE va pregăti stocuri strategice în caz de crize: de la alimente la vaccinuri și tratamente moderne. ”Obiectivul nostru este clar: protejarea populației”
BCE: UE face tot mai mult comerț cu regimuri autoritare, în ciuda angajamentelor pentru o politică comercială bazată pe valori democratice
COMISIA EUROPEANA
Codul general de bune practici privind IA este acum disponibil
Published
3 hours agoon
July 10, 2025
Comisia Europeană a primit joi, 10 iulie, versiunea finală a Codului general de bune practici privind IA, un instrument voluntar dezvoltat de 13 experți independenți, cu contribuții din partea a peste 1 000 de părți interesate, inclusiv furnizori de modele, întreprinderi mici și mijlocii, cadre universitare, experți în domeniul siguranței IA, titulari de drepturi și organizații ale societății civile.
Codul este conceput pentru a ajuta industria să respecte normele Regulamentului privind IA privind IA de uz general, care va intra în vigoare la 2 august 2025. Normele devin executorii de către Oficiul pentru IA al Comisiei un an mai târziu în ceea ce privește noile modele și doi ani mai târziu în ceea ce privește modelele existente. Scopul este de a se asigura că modelele de IA de uz general introduse pe piața europeană – inclusiv cele mai puternice – sunt sigure și transparente.
Codul cuprinde trei capitole: Transparența și drepturile de autor, ambele adresându-se tuturor furnizorilor de modele de IA de uz general, precum și siguranța și securitatea, relevante numai pentru un număr limitat de furnizori ai celor mai avansate modele.
Transparență, drepturi de autor, siguranță și securitate
Întrucât modelele de IA de uz general stau la baza multor sisteme de IA din UE, Regulamentul privind IA îi ajută pe furnizori să asigure o transparență suficientă. Acest lucru permite furnizorilor să integreze aceste modele în produsele lor. Capitolul privind transparența din cod oferă un model de formular de documentare ușor de utilizat, care permite furnizorilor să documenteze cu ușurință informațiile necesare într-un singur loc.
Capitolul privind drepturile de autor din cod oferă furnizorilor soluții practice pentru a pune în aplicare o politică conformă cu legislația UE privind drepturile de autor.
Unele modele de IA de uz general ar putea prezenta riscuri sistemice, cum ar fi riscurile la adresa drepturilor fundamentale și a siguranței, inclusiv reducerea barierelor în calea dezvoltării armelor chimice sau biologice, sau riscuri legate de pierderea controlului asupra modelului. Regulamentul privind IA impune furnizorilor de modele să evalueze și să atenueze aceste riscuri sistemice. Capitolul privind siguranța și securitatea conține practici relevante de ultimă generație pentru gestionarea riscurilor sistemice.
Odată ce codul este aprobat de statele membre și de Comisie, furnizorii de modele de IA de uz general care semnează în mod voluntar codul vor putea demonstra conformitatea cu obligațiile relevante prevăzute în Regulamentul privind IA prin aderarea la cod. În acest sens, semnatarii codului vor beneficia de o sarcină administrativă redusă și de o securitate juridică sporită în comparație cu furnizorii care dovedesc conformitatea în alte moduri.
Codul va fi completat de orientări ale Comisiei privind IA de uz general care urmează să fie publicate înainte de intrarea în vigoare a obligațiilor privind IA de uz general. Orientările vor clarifica cine intră și cine nu intră în domeniul de aplicare al normelor privind IA de uz general din Regulamentul privind IA.
COMISIA EUROPEANA
Parlamentul European respinge moțiunea de cenzură împotriva Comisiei Europene și a Ursulei von der Leyen
Published
5 hours agoon
July 10, 2025
O majoritate a Parlamentului European a respins joi, prin vot, moțiunea de cenzură împotriva președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen a cărei eventuală a aprobare ar fi condus la demisia întregului colegiu de comisari, demersul lansat de europarlamentari eurosceptici și de extremă-dreapta eșuând, dar lăsând în urmă imaginea unui lider vulnerabilizat.
Astfel, cu 175 voturi pentru, 360 împotrivă și 18 abțineri, Parlamentul European a respins joi o moțiune de cenzură împotriva Comisiei.
Votul asupra moțiunii a avut loc prin apel nominal. Pentru a fi adoptată, ar fi fost necesară o majoritate de două treimi din voturile exprimate, reprezentând majoritatea membrilor care compun Parlamentul.
von der Leyen a fost realeasă anul trecut pentru un al doilea mandat de președintă a Comisiei Europene cu 401 de voturi pentru, 284 împotrivă și 15 de abțineri.
„Nu ar trebui să ne facem iluzii cu privire la amenințările la adresa democrației noastre. Am intrat într-o epocă a confruntării dintre democrație și iliberalism. Vedem amenințarea alarmantă reprezentată de partidele extremiste care doresc să polarizeze societățile noastre prin dezinformare”, a declarat președinta Comisiei Europene la Strasbourg, în plenul Parlamentului European.
„Nu există nicio dovadă că aceștia au vreo soluție, dar există suficiente dovezi că mulți sunt susținuți de inamicii noștri și de marionetele lor din Rusia sau din alte părți”, a continuat ea, arătând spre locurile unde este amplasată extrema dreaptă în hemiciclu. „Și e suficient să te uiți la unii dintre semnatarii acestei moțiuni ca să înțelegi ce vreau să spun”, a adăugat aceasta.
Intervenția sa a fost marcată de huiduieli și întreruperi constante, determinând-o pe președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, să intervină și să ceară: „Vă rog să nu mai întrerupeți.”
Ursula von der Leyen nu a părut afectată de turbulențe și a promis că va continua să lucreze pentru „compromis” și „unitate”.
Dezbaterea are loc pe fondul unor semne tot mai evidente de nemulțumire și frustrare în rândul coaliției centriste care a sprijinit realegerea Ursulei von der Leyen pentru un al doilea mandat. Socialiștii și liberalii, care s-au distanțat de moțiune, au criticat impulsul Ursulei von der Leyen de a simplifica reglementările în detrimentul Pactului Verde European.
von der Leyen a părut să recunoască aceste linii de fractură în discursul ei.
„Recunosc că sunt membri care poate nu au semnat această moțiune, dar care au preocupări legitime cu privire la unele dintre temele ridicate”, a spus ea.
„Este absolut firesc. Face parte din democrația noastră și voi fi întotdeauna pregătită să dezbat orice subiect pe care această Cameră îl dorește, cu fapte și argumente.”
COMISIA EUROPEANA
UE lucrează îndeaproape cu administrația SUA pentru a ajunge la un acord, spune von der Leyen: „Rămânem fideli principiilor noastre, ne apărăm interesele și ne pregătim pentru toate scenariile”
Published
1 day agoon
July 9, 2025By
Andreea Radu
Uniunea Europeană trebuie să își consolideze propria bază economică și industrială și să o facă mai rezistentă la șocuri, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul dezbaterii plenare a Parlamentului European privind concluziile reuniunii Consiliului European.
„Schimbarea seismică și disruptivă a relațiilor economice globale din ultimul an a făcut această nevoie cu atât mai acută. Însă orice politică economică externă trebuie să înceapă de acasă. Pentru că mai întâi trebuie să ne consolidăm propria bază economică și industrială, făcând-o mai puternică și mai rezistentă la șocuri. Și asta este munca pe care o facem în patru domenii-cheie”, a subliniat aceasta.
În discursul său, von der Leyen a precizat că, în primul rând, Uniunea Europeană trebuie să sprijine dezvoltarea companiilor inovatoare.
„Trebuie să facilităm creșterea companiilor inovatoare. Antreprenorii noștri, startup-urile și scale-up-urile întâmpină dificultăți în accesul la capitalul necesar. Acesta este un dezavantaj față de toți competitorii noștri direcți. De aceea trebuie să accelerăm lucrările la piețele de capital. Să construim Uniunea Economiilor și a Investițiilor. Și să livrăm prima noastră strategie dedicată startup-urilor și scale-up-urilor”, a spus von der Leyen.
În al doilea rând, Ursula von der Leyen a subliniat necesitatea de a face din Europa un loc mai atractiv pentru investiții.
„Două din trei companii din UE consideră că reglementările reprezintă un obstacol major pentru investiții. Trebuie să le fie mai ușor și mai rapid companiilor să investească. Viteză și simplificare. De aceea lucrăm la propunerile noastre omnibus pentru sectoarele strategice. Rămânem fideli obiectivelor, dar facem mai ușor accesul la ele”, a explicat aceasta.
Al treilea punct abordat de von der Leyen a fost reducerea costurilor activității economice în Europa, subliniind că, în special, costurile energetice continuă să reprezinte un dezavantaj competitiv pentru industrie.
„De aceea este atât de important să intensificăm investițiile în rețele, interconectări și stocare. Să punem în aplicare integral Planul nostru de acțiune pentru energie la prețuri accesibile. Și să ne respectăm angajamentul de a elimina treptat importurile de gaze și petrol din Rusia până la sfârșitul anului 2027. Este timpul să închidem robinetul și să punem capăt definitiv erei combustibililor fosili ruși în Europa”, a spus ea.
Abordând relația cu Statele Unite, von der Leyen a amintit că, din februarie, administrația Trump a impus tarife asupra a 70% din totalul comerțului dintre UE și SUA, precizând că amploarea acestor măsuri este fără precedent.
„Poziția noastră a fost clară: vom fi fermi, dar preferăm o soluție negociată. De aceea lucrăm îndeaproape cu administrația americană pentru a ajunge la un acord. Și am avut un schimb de opinii constructiv cu președintele Trump la începutul acestei săptămâni pentru a avansa lucrurile. Căutăm un cadru clar, pe baza căruia să construim în continuare. Mesajul este limpede: rămânem fideli principiilor noastre, ne apărăm interesele, continuăm să lucrăm cu bună credință și ne pregătim pentru toate scenariile”, a subliniat Ursula von der Leyen.
„Pot, de asemenea, să confirm convorbirea dintre președinta von der Leyen și președintele Trump și să confirm că au avut un schimb de opinii bun”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Comisiei, Stefan De Keersmaeker, într-o ședință de informare, refuzând să ofere mai multe detalii privind conținutul sau durata conversației.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Regatul Unit și Ucraina încheie un acord istoric pentru livrarea a 5000 de rachete Thales

Cum au votat eurodeputații români la moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen. O treime au lipsit de la votul din plenul Parlamentului European

Sondaj INSCOP: Portretul românilor care au încredere în Trump, Putin, Macron sau Maia Sandu. Regele Charles al III-lea conduce în clasamentul încrederii în lideri ai lumii

Nicușor Dan contestă la CCR legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie. Președintele invocă lipsa de claritate a noțiunii de legionar și de fascist

Este nevoie ca UE să activeze proiectele miniere interne în contextul restricțiilor impuse de China asupra exportului de materii prime critice, subliniază Parlamentul European

Ambasadorul Andrei Muraru a pledat pe lângă asistentul special al lui Trump pentru admiterea României în programul Visa Waiver

Raport al Serviciului de Informații din Cehia: Rusia angajează migranți din afara UE pentru a comite infracțiuni, a răspândi frica și a submina încrederea în guvern

Codul general de bune practici privind IA este acum disponibil

UE anunță un nou pachet de acorduri în valoare de 2,3 miliarde de euro prin care își propune să deblocheze până la 10 miliarde de euro sub formă de investiții pentru reconstruirea Ucrainei

Rutte: Xi îl va suna probabil pe Putin „pentru a ține NATO ocupată în Europa”, înainte de a ataca Taiwanul

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

UE nu dorește să se decupleze de China, dar își va apăra întotdeauna interesele, subliniază Ursula von der Leyen, prezentându-le eurodeputaților trei priorități pentru o relație bazată pe predictibilitate și fiabilitate

Prelungirea PNRR presupune un proces decizional complet inițiat de CE și nu este fezabilă din perspectiva timpului, afirmă noul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene

Bogdan Ivan anunță că a transmis oficial Comisiei Europene proiectul pentru construirea unei giga-fabrici de inteligență artificială în România: Devenim un hub regional al tehnologiilor emergente

Luca Niculescu anunță lansarea unei campanii prin care le explică românilor „într-un limbaj clar, prietenos și interesant” aderarea României la OCDE: „Va însemna că vom juca în prima ligă a economiilor mondiale”

Predoiu: Legăturile economice și comerciale româno-germane au ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 20 de ani

UE nu susține o schimbare de regim în Iran și insistă asupra unei soluții diplomatice: Securitatea durabilă nu se construiește prin acțiune militară

Premierul Spaniei le cere scuze cetățenilor pentru scandalul de corupție din Partidul Socialist: Sunt „profund indignat”. Trebuie să existe toleranță zero față de corupție

Zelenski, după trilaterala cu Maia Sandu și Nicușor Dan: Împreună cu România vom ajuta Moldova să reziste influenței distructive a Rusiei

Sebastian Burduja i-a transmis comisarului european pentru Energie că închiderea centralelor pe cărbune în 2026 nu este fezabilă în lipsa unor alternative solide: Ar vulnerabiliza sistemul energetic național

Premierul interimar Cătălin Predoiu: Italia și România dau împreună voce unei Europe coerente, hotărâte și solidare
Trending
- ROMÂNIA1 week ago
Vicepremierul Dragoș Anastasiu avertizează cu “scenariul Grecia 2010” dacă România nu adoptă rapid un pachet fiscal: “Suntem cu spatele la zid” din perspectiva timpului
- NATO1 week ago
România are prima femeie pilot de avioane de luptă F-16. Ea activează în cadrul escadrilei de la Câmpia Turzii
- ROMÂNIA1 week ago
Atlantic Council Romania: Prestigiosul think tank american și-a inaugurat un birou la București, într-un punct de cotitură pentru relația transatlantică
- ROMÂNIA1 week ago
“Susținem ideea că granița UE nu se mai oprește la granița României”, afirmă șefa diplomației române la lansarea președinției daneze a Consiliului UE
- JUSTIȚIE2 days ago
Nicușor Dan îl numește pe profesorul Dacian Dragoș, personalitate recunoscută în drept european, în funcția de judecător al Curții Constituționale. A fost expert în echipa României la litigiul Roșia Montană