Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că SUA recunosc orașul Ierusalim drept capitală a statului Israel.
”Ierusalimul este centrul guvernului israelian modern, sediul legislativului israelian și al Curții Supreme”, a spus președintele american, potrivit Agerpres.
Totodată, Trump a cerut Departamentului de Stat al SUA să înceapă pregătirile pentru a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim și a anunțat că vicepreședintele Mike Pence va efectua o vizită în Orientul Mijlociu în următoarele zile.
În Europa, propunerea Statelor Unite a fost primită cu scepticism. Președintele francez Emmanuel Macron a afirmat miercuri că îi reamintește lui Trump că statutul Ierusalimului ar trebui să fie stabilit în cadrul negocierilor privind o soluție a conflictului israeliano-palestinian.
După întâlnirea pe care a avut-o cu secretarul de stat american Rex Tillerson, Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă și de Securitate, a notat că orice acțiune care subminează eforturile de a relua negocierile de pace ”trebuie să fie evitate”.
Citiți și:




