Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Bulgaria va crea un hub de gaze naturale la Marea Neagră, cu sprijinul financiar al Comisiei Europene

Published

on

Bulgaria, țara care deține în prezent președinția Consiliului UE, și-a propus să creeze un hub de gaze naturale pe coasta Mării Negre, beneficiind și de sprijinul financiar al Comisiei Europene.

Compania de stat Bulgartransgaz a semnat, săptămâna trecută, un contract de 1,2 milioane euro cu un consorţiu bulgar-elvețian pentru un studiu de fezabilitate, informează agenția bulgară Novinite citată de Hotnews.ro și Digi24

În acest context, Comisia Europeană s-a angajat să ofere 920.000 de euro pentru acest proiect. De altfel, vicepresedintele Comisiei Europene pentru Uniunea energetică, Maros Sefcovic, susține că UE sprijină planul Bulgariei “de a fi transformat dintr-o țară de tranzit într-o țară de comercializare a gazelor naturale”, mai transmite Novinite.

Bulgaria ar fi trebuit să fie o poartă de intrare a gazelor rusești în Europa prin proiectul South Stream, abandondat de Rusia și Gazprom în 2016, decizie urmată de o reorientare prin acordul ruso-turc de construire a gazoductului Turkish Stream.

Pe de altă parte, în zona est-europeană, nu doar Bulgaria doreşte să ajungă hub de gaze (centru de distribuţie a gazelor), ci şi Ungaria, care a început deja demersuri în acest sens.

Aceeași ambiție o are și România, în contextul resurselor disponibile în Marea Neagră dar și ca urmare a construcției gazoductului BRUA, considerat  esenţial pentru independenţa energetică a României, dar şi pentru succesul exploatărilor de gaze din Marea Neagră

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană investighează încălcarea de către Facebook și Instagram a Actului legislativ privind serviciile digitale

Published

on

© European Union, 2022/Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană a anunțat marți, 30 aprilie, că a început oficial procedurile de evaluare pentru a determina dacă Meta, compania-mamă a Facebook și Instagram, a încălcat Actul legislativ privind serviciile digitale.

Acest demers survine în urma unor preocupări legate de politici și practici ale Meta referitoare la publicitatea înșelătoare, conținutul politic, disponibilitatea discursului civic în timp real și instrumentele eficiente de monitorizare a alegerilor.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat angajamentul Comisiei pentru protejaprea cetățenilor europeni împotriva dezinformării și manipulărilor, mai ales în timpul alegerilor democratice. Aceasta a menționat că platformele digitale mari precum Meta trebuie să își asume responsabilitatea și să aloce suficiente resurse pentru a respecta normele, subliniind că protejarea democrațiilor este o luptă comună.

Comisia suspectează că Meta ar fi încălcat mai multe prevederi ale Actului legislativ privind serviciile digitale, inclusiv în ceea ce privește reclamele înșelătoare și dezinformarea, vizibilitatea conținutului politic, disponibilitatea discursului civic în timp real și mecanismele de semnalare a conținutului ilegal. Se așteaptă ca Meta să coopereze cu Comisia și să ia măsuri imediate pentru a asigura conformitatea cu regulile.

Comisia a subliniat că deschiderea acestei proceduri oficiale nu exclude inițierea altor proceduri în viitor legate de alte posibile încălcări ale Actului legislativ privind serviciile digitale.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Au fost lansate două instrumente de alertă în temeiul Actului privind serviciile digitale și al Actului privind piețele digitale

Published

on

© European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană a lansat marți, 30 aprilie, două instrumente de alertă în temeiul Actului privind serviciile digitale (DSA), respectiv în temeiul Actului privind piețele digitale (DMA), potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro. Aceste instrumente vor permite părților interesate să furnizeze, fără teamă de represalii, informații pentru a identifica și expune practicile dăunătoare ale platformelor online foarte mari (VLOP) sau ale motoarelor de căutare (VLOSE) desemnate în temeiul DSA, sau orice încălcare a obligațiilor care le revin operatorilor de acces în temeiul DMA.

Avertizorii vor putea furniza informații relevante în mod anonim sau nu, în orice limbă oficială a UE și în orice format relevant (de exemplu, rapoarte, memo-uri, schimburi de e-mailuri, măsurători de date, cercetări interne, decizii sau orice alt document relevant).

Instrumentele de alertă vor oferi un mijloc sigur de raportare a acestor informații. Toate datele vor fi criptate, asigurând o protecție solidă și conformitatea cu cadrele juridice standard. Instrumentele au fost certificate de o terță parte independentă, care va garanta confidențialitatea totală a avertizorului în toate comunicările cu Comisia.

Persoanele care se confruntă cu practici dăunătoare din partea VLOP sau VLOSE în cadrul DMA vor putea, de asemenea, să depună plângeri la coordonatorul lor național de servicii digitale. Orice caz de nerespectare a DMA de către controlorii de acces poate fi raportat la punctul de contact specific al Comisiei sau la autoritățile naționale de concurență din statul membru în care este stabilit reclamantul. Informații suplimentare sunt disponibile pe site-ul web al Comisiei privind instrumentele de alertă DSA și DMA.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

La Maastricht, Ursula von der Leyen și-a apărat mandatul în fața contracandidaților la șefia Comisiei Europene, criticându-i pe “reprezentanții lui Putin care încearcă să distrugă UE”

Published

on

© Ursula von der Leyen/ Twitter

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, candidată pentru un al doilea mandat, i-a criticat luni pe reprezentanţii lui Putin care încearcă să distrugă Uniunea Europeană din interior şi şi-a apărat palmaresul în prima dezbatere organizată înaintea alegerilor europene din iunie, informează AFP.

În timpul unei dezbateri cu reprezentanţii a şapte partide europene, actuala șefă a executivului european a fost ţinta criticilor, în special din partea europarlamentarului danez Anders Vistisen, membru al grupului ID (extrema dreaptă), care a declarat că mandatul său la conducerea Comisiei Europene a fost “un dezastru”.

Provenind din partea Partidului Popular European (PPE, dreapta), principala familie politică din Parlament, Ursula von der Leyen a amintit că cei doi candidaţi fruntaşi ai AfD (extrema dreaptă germană, membru al ID) la alegerile europene sunt “sub anchetă”, suspectaţi că sunt în solda preşedintelui rus Vladimir Putin.

Ea a cerut acestui grup politic să “şi cureţe casa înainte de a critica”.

În cadrul acestei dezbateri care a ţinut mai bine de o oră şi jumătate, organizată la Maastricht, orașul unde a fost semnatul Tratatul privind UE din 1992, de către Politico Europe, Ursula von der Leyen i-a denunţat pe “împuterniciţii lui Putin care încearcă să distrugă Uniunea Europeană din interior, prin dezinformare şi polarizare”, acuzându-l pe reprezentantul ID că “ar fi un (astfel de) exemplu”, relatează Agerpres.

Ea a exclus orice cooperare cu acest grup politic. Întrebată însă despre posibilitatea de a colabora cu grupul ECR (naţionalişti conservatori), din care face parte Reconquęte, formaţiunea francezului Eric Zemmour, dar şi partidul spaniol Vox, ea a estimat că “aceasta ar depinde de componenţa Parlamentului şi de cine este în acel grup”.

Un răspuns care l-a “uimit” pe luxemburghezul Nicolas Schmit, actualul comisar european pentru ocuparea forţei de muncă şi drepturile sociale, desemnat “spitzenkandidat” (candidat la preşedinţia Comisiei) de către Partidul Socialiştilor Europeni (PSE). “Nu putem împărţi valorile şi drepturile pe baza unor aranjamente politice”, a denunţat el.

Candidatului Partidului Stângii Europene (PGE), comunistul austriac Walter Baier, care pledează pentru o “soluţie politică” care să pună capăt războiului din Ucraina, Ursula von der Leyen i-a replicat:”Dacă vrem să punem capăt acestui război, Putin trebuie doar să oprească luptele”.

Preşedinta Comisiei Europene a apărat, de asemenea, Pactul Verde (Pactul Ecologic European), care a cristalizat furia fermierilor şi a stârnit din partea anumitor ţări, inclusiv Franţa, apeluri la o “pauză” de reglementare.

“În opinia mea, protecţia climei, competitivitatea economică şi justiţia socială pot merge mână în mână”, a asigurat fostul ministru german, acuzată de candidatul Verzilor, Bas Eickhout, că a “diluat Pactul Verde”.

În cadrul acestui eveniment organizat de Politico şi centrul de cercetare Studio Europa Maastricht şi difuzat pe YouTube, ea a fost, de asemenea, chestionată cu privire la legea promulgată în Statele Unite, ce impune TikTok să întrerupă toate legăturile cu China dacă doreşte să nu fie interzis. Von der Leyen nu a exclus astfel de restricţii în UE împotriva acestei platforme.”Comisia a fost prima instituţie din lume care a interzis TikTok pe dispozitivele noastre telefonice profesionale. Ştim perfect pericolul pe care îl reprezintă TikTok. Am făcut multe pentru a reglementa” domeniul, a subliniat ea. Platforma face deja obiectul a două investigaţii UE.

Preşedinta Comisie, care de vineri are un site dedicat campaniei sale,”Ursula 2024″, a ajuns în fruntea executivului european în 2019.

Ursula von der Leyen a ştiut să se afirme în timpul unui mandat zguduit de o serie de crize, precum COVID sau războiul din Ucraina, dar obţinerea unui nou mandat nu este o certitudine.

Fostul şef al guvernului italian Mario Draghi este una din persoanele ale căror nume este menţionat în mod regulat ca potenţial succesor al acesteia.

Liderii celor 27 de ţări UE vor trebui să se pună de acord asupra unui candidat la preşedinţia Comisiei Europene la un summit în cadrul căruia vor fi distribuite celelalte “poziţii de top”, funcţiile de la conducerea principalelor instituţii europene.

Desemnarea noilor lideri ar urma să reflecte echilibrul politic din UE în urma alegerilor pentru Parlamentul European, care vor avea loc între 6 şi 9 iunie.

Candidatul al cărui nume este selectat să conducă Comisia Europeană va trebui să obţină aprobarea parlamentarilor.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
JAPONIA27 mins ago

UE și Japonia au semnat un memorandum de cooperare privind identitățile digitale și serviciile de încredere care va facilita fluxul de date în condiții sigure

COMISIA EUROPEANA43 mins ago

Comisia Europeană investighează încălcarea de către Facebook și Instagram a Actului legislativ privind serviciile digitale

COMISIA EUROPEANA59 mins ago

Au fost lansate două instrumente de alertă în temeiul Actului privind serviciile digitale și al Actului privind piețele digitale

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Annalena Baerbock reiterează obiectivul clar al politicii germane privind situația din Orientul Mijlociu: coexistenţa paşnică a Israelului şi a unui stat palestinian independent

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Președinții american și egiptean au discutat despre acordul în curs de negociere privind încetarea focului în Fâșia Gaza

SUA4 hours ago

Antony Blinken atrage atenția asupra ”sprijinului incalculabil” pe care China îl oferă ”bazei industriale de apărare a Rusiei”: Reduce ”presiunea masivă” exercitată de Occident asupra acestui sector

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

La Maastricht, Ursula von der Leyen și-a apărat mandatul în fața contracandidaților la șefia Comisiei Europene, criticându-i pe “reprezentanții lui Putin care încearcă să distrugă UE”

EDUCAȚIE4 hours ago

Rectorul Universității din București: Rolul universităților este să producă elite. Dacă România și R. Moldova doresc guvernanți competenți în viitor, datoria este să susțină universitățile de top

ROMÂNIA5 hours ago

ICI București, prezent la evenimentul de diseminare a rezultatelor Forumului Consultativ pentru Energie Sustenabilă în Sectoarele de Apărare și Securitate CF SEDSS

ROMÂNIA5 hours ago

Digitalizarea în România, conform Eurostat: Țara noastră, codașă la multe capitole privind transformarea digitală, dar este fruntașă când vine vorba de numărul femeilor angajate în domeniul TIC

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

La Maastricht, Ursula von der Leyen și-a apărat mandatul în fața contracandidaților la șefia Comisiei Europene, criticându-i pe “reprezentanții lui Putin care încearcă să distrugă UE”

NATO24 hours ago

Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua

ALEGERI EUROPENE 20241 day ago

VIDEO Parlamentul European a lansat clipul pentru alegerile europene, cu un mesaj de la o generație la alta: “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”

INTERNAȚIONAL6 days ago

Joe Biden a promulgat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar primele livrări de muniții se reiau imediat: “Nu ne înclinăm în fața lui Putin. Iată ce înseamnă să fii o superputere mondială”

COMISIA EUROPEANA6 days ago

20 de ani de la “cel mai mare val de extindere a UE”, marcați în Parlamentul European cu gândul la aderarea Ucrainei și R. Moldova: O victorie a lui Putin ar schimba harta și cursul istoriei europene

ROMÂNIA6 days ago

Ministrul Finanțelor, concluzii după participarea la reuniunile de primăvară ale BM şi FMI: România va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscală și creșterea investițiilor în infrastructură

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Marcel Ciolacu anunță că ”proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România” este în lucru la Ministerul Muncii: Păstrarea forţei de muncă în ţară, o prioritate

INTERNAȚIONAL1 week ago

Klaus Iohannis și Yoon Suk Yeol au adoptat, la Seul, Declarația pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România – Coreea de Sud, cu accent pe apărare, energie și investiții

U.E.1 week ago

Șeful diplomației UE face apel la statele membre să furnizeze și interceptoare Ucrainei pe lângă muniția esențială pe câmpul de luptă

ROMÂNIA2 weeks ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

Trending