Connect with us

INTERNAȚIONAL

Președintele rus Vladimir Putin și omologul ucrainean Volodimir Zelenski au discutat telefonic despre conflictul din estul Ucrainei și și-au exprimat sprijinul pentru armistițiul care a intrat în vigoare luni

Published

on

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a avut o convorbire telefonică cu omologul rus, Vladimir Putin în cadrul căreia au discutat despre o soluție potențială a confictului din estul separatist al Ucrainei şi şi-au exprimat sprijinul pentru armistiţiul care a intrat în vigoare luni, la 12.01 noaptea, potrivit unui comunicat al Kremlinului, informează DPA, citat de Agerpres.

Negociatorii ucraineni, ruşi şi ai OSCE au convenit o încetare completă a focului între forţele guvernamentale şi separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei, începând cu sfârșitul lunii iulie, suspendând conflictul militar care a provocat peste 13.000 de morţi și a determinat relocarea a 1,5 milioane de oameni, potrivit Politico Europe și Reuters.

Ambele părți au profitat de convorbirea telefonică pentru a lăuda eforturile suplimentare de a pune capăt capăt luptelor, conform comunicatului Administrației Prezidențiale ucrainene. 

Putin i-a cerut lui Zelenski să se angajeze în acordurile de pace existente nu numai cu vorbe, dar şi prin acţiuni, a declarat Kremlinul. Putin şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la declaraţiile recente în Ucraina că o parte a planului de pace va fi renegociată şi a declarat că decizia Ucrainei de a ţine alegeri regionale spre sfârşitul acestui an contrazice acordurile precedente de pace de la Minsk, adaugă comunicatul.

Vladimir Putin a reiterat necesitatea punerii în aplicare a acordurilor ultimului summit privind Ucraina din 9 decembrie de la Paris, conform comunicatului.

Apelul a intervenit la câteva ore după ce papa Francisc a declarat, duminică, că se roagă ca o nouă încetare a focului să dureze, deschizând calea reconcilierii ”mult dorite şi mult aşteptate”.

Adresându-se mulţimii în Piaţa Sfântul Petru din Roma în timpul rugăciunii duminicale Angelus, pontiful a subliniat necesitatea ”unui proces eficient de dezarmare şi deminare”.

Aproximativ 13.000 de persoane au fost ucise în conflict, potrivit estimărilor Naţiunilor Unite. Rusia a respins în repetate rânduri acuzaţiile de implicare directă.

Această ultimă încetare a focului este considerată o condiţie prealabilă importantă pentru un nou summit asupra crizei ucrainene. Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron, membri ai formatului Normandia, au declarat că vor să-i aducă din nou împreună pe Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski.

Formatul Normandia a fost înfiinţat în iunie 2014 cu ocazia aniversării a 70 de ani de la debarcarea din Normandia, când Franţa a invitat liderii Germaniei, Rusiei și Ucrainei să aibă primele consultări privind situaţia din Ucraina.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

REPUBLICA MOLDOVA

“R. Moldova este pe o cale istorică spre UE”: Charles Michel și Maia Sandu au discutat despre lansarea oficială a negocierilor de aderare

Published

on

© European Union 2024

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut luni, la Bruxelles, o întrevedere cu președintele Consiliului European, Charles Michel, cu care a discutat despre organizarea cât mai rapidă a primei Conferințe interguvernamentale între Republica Moldova și Uniunea Europeană, în vederea lansării oficiale a negocierilor de aderare.

“Am discutat despre procesul de aderare a Moldovei la UE, despre securitatea regională și viziunea noastră comună pentru o Europă unită, stabilă și prosperă. Uniunea Europeană a fost și este o comunitate a păcii”, a transmis Maia Sandu, după întrevedere, pe pagina sa de Facebook.

Ea a precizat că în cadrul întrevederii a evidențiat “importanța organizării cât mai rapide a primei Conferințe interguvernamentale între Republica Moldova și Uniunea Europeană, în vederea lansării oficiale a negocierilor de aderare”.

 

La rândul său, președintele Consiliului European, Charles Michel, a subliniat că “Republica Moldova se află pe o cale istorică spre familia Uniunii Europene“.

Cu acest prilej, Michel i-a reafirmat lui Sandu sprijinul deplin și a apreciat reformele “impresionante” pe care le întreprinde Moldova.

“Suntem alături de dumneavoastră în lupta împotriva acțiunilor hibride destabilizatoare ale Rusiei și a campaniilor de dezinformare pentru a inversa parcursul european al țării”, a mai spus președintele Consiliului European, la câteva zile după ce UE a prelungit cu un an sancțiunile împotriva persoanelor care încearcă să destabilizeze și să amenințe suveranitatea și independența Republicii Moldova.

“Viitorul Moldovei este în UE și vă vom fi alături în acest demers”, a conchis Charles Michel.

 

Amintim că, în concluziile sale din 21-22 martie 2024, Consiliul European și-a reafirmat angajamentul de a oferi tot sprijinul relevant Republicii Moldova pentru a face față provocărilor cu care se confruntă ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și de a consolida reziliența, securitatea și stabilitatea țării în fața activităților destabilizatoare ale Rusiei și ale reprezentanților săi.

La 14 decembrie 2023, Consiliul European a convenit să deschidă negocierile de aderare cu Republica Moldova, după ce liderii UE i-au acordat statutul de țară candidată la 23 iunie 2022.

Continue Reading

NATO

Turcia confirmă că îl susține pe Mark Rutte în competiția pentru poziția de secretar general al NATO

Published

on

© Presidency of the Republic of Türkiye/ X

Turcia îl susţine pe premierul olandez Mark Rutte pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg în postul de secretar general al NATO, a declarat luni pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului turc de Externe.

“Am anunţat-o astăzi la Bruxelles”, unde se află sediul NATO, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE turc, la trei zile după o întâlnire la Istanbul între preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi premierul olandez Mark Rutte.

Erdogan nu a dezvăluit atunci opţiunea Turciei, dar a subliniat că decizia sa se va baza pe “raţiune” şi i-a urat, zâmbind, lui Rutte succes în “noua sa călătorie”.

Mark Rutte, în vârstă de 57 de ani, este considerat marele favorit pentru a prelua postul de secretar general al NATO, în faţa preşedintelui român Klaus Iohannis, notează AFP, potrivit Agerpres.

Şeful în exerciţiu al guvernului olandez este pentru moment cel mai bine plasat pentru a îl înlocui pe norvegianul Jens Stoltenberg în fruntea Alianţei Nord-Atlantice.

SUA, Marea Britanie, Franța și Germania și-au anunțat susținerea pentru Mark Rutte. Totodată, înainte de reuniunea miniștrilor de externe din NATO din luna aprilie, ambasadoarea SUA la Alianță, Julianne Smith, a precizat că Statele Unite au un “respect profund pentru prietenul” Klaus Iohannis, dar au reafirmat “susținerea deplină” pentru Rutte.

Ungaria a anunţat însă că nu îl va sprijini pe Rutte, care a deplâns declinul respectării principiilor democratice sub regimul premierului Viktor Orban. 

Succesorul lui Jens Stoltenberg la șefia Alianței ar trebui anunțat la summitul aniversar al NATO de la Washington, din perioada 9-11 iulie. În acest sens, o nouă reuniune politică importantă este anunțată a fi reuniunea informală a miniștrilor de externe din NATO de la Praga, din perioada 30-31 mai.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat pe 12 martie că a decis să intre în competiția pentru funcția de secretar general al Alianței Nord-Atlantice, evocând momentul important al marcării a 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică, pilonul de stabilitate și securitate reprezentat de România pe flancul estic prin alocarea a 2% și a 2,5% din PIB pentru apărare, sprijinul pentru Ucraina, dar și contribuție valoroasă a Europei de Est în discuțiile și deciziile adoptate în cadrul NATO.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Antony Blinken speră că Hamas va accepta propunerea ”extraordinar de generoasă din partea Israelului” privind o încetare a focului în Gaza

Published

on

© U.S. Department of State/ Flickr

Secretarul de stat american Antony Blinken și-a exprimat luni speranța ca Hamas să accepte propunerea ”extraordinar de generoasă” de a opri ofensiva israeliană în Fâșia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, conform AFP, citat de Agerpres.

”Hamas are în faţă o propunere extraordinar, extraordinar de generoasă din partea Israelului”, a declarat Blinken la Riad, în cadrul Forumului Economic Mondial.

”Trebuie să ia o decizie şi trebuie să o facă rapid (…) şi sper că vor lua decizia cea bună”, le-a declarat el liderilor Hamas.

Blinken a reiterat mesajul pe care președintele american Joe Biden i l-a transmit premierului israelian Benjamin Netanyahu într-o discuție telefonică, și anume că se opune unei campanii militare în Rafah fără un plan credibil menit să protejeze civilii din regiune.  

Secretarul de stat american efectuează în perioada 29 aprilie-1 mai un turneu în Orientul Mijlociu, care cuprinde și o oprire în Israel care are loc în paralel cu discuții legate de o încetare a focului, găzduite de Cairo.

Un oficial de rang înalt al Hamas a declarat duminică agenției franceze de știri AFP că delegația va transmite răspunsul Hamas la ultima contrapropunere a Israelului pentru o încetare a focului, conform Deutsche Welle.

Site-ul american de știri Axios a afirmat că ultima propunere a Israelului include o deschidere pentru a discuta despre ”restabilirea unui climat de calm durabil” în Gaza după eliberarea ostaticilor, citând doi oficiali israelieni. Site-ul a afirmat că este pentru prima dată când Israelul a dat de înțeles că este dispus să discute despre încetarea războiului.

”Hamas este deschis să discute pozitiv noua propunere”, a declarat pentru AFP o altă sursă Hamas apropiată negocierilor.

Sursa a adăugat că gruparea este ”dornică să ajungă la un acord care să garanteze o încetare permanentă a focului, întoarcerea liberă a persoanelor strămutate, un acord acceptabil pentru schimbul (de prizonieri) și asigurarea încetării asediului (din Gaza)”.

Sâmbătă, ministrul israelian de externe a declarat că ofensiva planificată în Rafah ar putea fi suspendată dacă se ajunge la un acord pentru eliberarea ostaticilor israelieni.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
COMISIA EUROPEANA10 mins ago

Ursula von der Leyen, invitată de Macron la o reuniune trilaterală la Paris cu Xi Jinping, la prima vizită a președintelui chinez în Europa după cinci ani

REPUBLICA MOLDOVA23 mins ago

“R. Moldova este pe o cale istorică spre UE”: Charles Michel și Maia Sandu au discutat despre lansarea oficială a negocierilor de aderare

CONSILIUL EUROPEAN4 hours ago

20 de ani de la marea extindere a UE: “Orice proiect democratic este, prin natura sa, muritor”, atenționează șeful Consiliului European într-o reacție la discursul lui Macron

NATO4 hours ago

Turcia confirmă că îl susține pe Mark Rutte în competiția pentru poziția de secretar general al NATO

INTERNAȚIONAL6 hours ago

Antony Blinken speră că Hamas va accepta propunerea ”extraordinar de generoasă din partea Israelului” privind o încetare a focului în Gaza

ROMÂNIA6 hours ago

Bruxelles-ul a aprobat ajutorul de stat acordat transportatorului aerian TAROM pentru restabilirea viabilității pe termen lung a companiei

CONSILIUL UE6 hours ago

Consiliul UE adoptă Actul privind infrastructura gigabit care asigură implementarea mai rapidă a rețelelor de mare viteză în UE

NATO6 hours ago

Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua

U.E.7 hours ago

Premierul spaniol Pedro Sanchez rămâne în funcție: Voi continua în fruntea guvernului cu și mai multă forță

ROMÂNIA8 hours ago

Marcel Ciolacu: Vom menține ritmul alert al investițiilor atât pentru a finaliza cât mai repede proiectele pe care cetățenii le așteaptă, dar și pentru a utiliza cât mai eficient resursele

NATO6 hours ago

Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua

ALEGERI EUROPENE 202411 hours ago

VIDEO Parlamentul European a lansat clipul pentru alegerile europene, cu un mesaj de la o generație la alta: “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”

INTERNAȚIONAL5 days ago

Joe Biden a promulgat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar primele livrări de muniții se reiau imediat: “Nu ne înclinăm în fața lui Putin. Iată ce înseamnă să fii o superputere mondială”

COMISIA EUROPEANA5 days ago

20 de ani de la “cel mai mare val de extindere a UE”, marcați în Parlamentul European cu gândul la aderarea Ucrainei și R. Moldova: O victorie a lui Putin ar schimba harta și cursul istoriei europene

ROMÂNIA6 days ago

Ministrul Finanțelor, concluzii după participarea la reuniunile de primăvară ale BM şi FMI: România va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscală și creșterea investițiilor în infrastructură

ROMÂNIA6 days ago

Premierul Marcel Ciolacu anunță că ”proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România” este în lucru la Ministerul Muncii: Păstrarea forţei de muncă în ţară, o prioritate

INTERNAȚIONAL6 days ago

Klaus Iohannis și Yoon Suk Yeol au adoptat, la Seul, Declarația pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România – Coreea de Sud, cu accent pe apărare, energie și investiții

U.E.1 week ago

Șeful diplomației UE face apel la statele membre să furnizeze și interceptoare Ucrainei pe lângă muniția esențială pe câmpul de luptă

ROMÂNIA2 weeks ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

ROMÂNIA2 weeks ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

Trending