Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați, a subliniat directorul general al ICI București, Adrian Victor Vevera, făcând apel la un ”echilibru între viaţa privată şi torentul de date care vine din mediul virtual”, conform Agerpres.

”Lumea se schimbă, noi ne schimbăm şi va trebui să ne adaptăm. Va trebui să ne adaptăm, pentru că viaţa de familie s-a schimbat, viaţa socială s-a schimbat. Dacă nu vom face toate acestea, ţinând cont şi de riscurile care există în spatele utilizării, să spunem necontrolate, peste măsură a tehnologiei, în toate domeniile, fără să ne dăm seama cum putem să păstrăm partea pozitivă, vom fi sufocaţi. Deja sunt foarte multe informaţii pe care nu putem să le mai operăm decât dacă suntem digitalizaţi. Pe de altă parte, şuvoiul acesta de informaţii se revarsă asupra noastră şi în viaţa de zi cu zi”, a evidențiat Vevera la cea de-a 7-a ediţie a Forumului de Protejare a Infrastructurii Critice (CIP Forum), parte a Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2024.

Directorul general al ICI București a mai atras atenția asupra nevoii ca informația să fie gestionată într-un echilibru între fluxul de date din online şi viaţa privată şi cea publică.

”Ideea este că soluţiile atât pentru zona tehnologică, dar şi pentru zona socială nu le poţi găsi decât prin cooperare naţională şi internaţională, şi de aceea ne aflăm aici”, a afirmat Adrian-Victor Vevera.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București a dat startul marți, 16 aprilie, DISB – Digital Innovation Summit Bucharest (DISB), un eveniment de referință în domeniul inovației digitale, diplomației cibernetice și protecției infrastructurilor critice. Organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui Camerei Deputaților și al Premierului României, pe parcursul a trei zile (16-18 aprilie), summit-ul explorează punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice în lumea interconectată de astăzi.

Citiți și: Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată

De asemenea, DISB este un eveniment inovator care combină două conferințe de mare impact: cea de-a 7-a ediție a Forumului pentru Protecția Infrastructurii Critice – CIP Forum și cea de-a 3-a ediție a Conferinței Internaționale de Diplomație Cibernetică – ICCD.

CIP Forum se axează pe integrarea blockchain pentru combaterea atacurilor cibernetice, lansarea Muzeului NFT al ICI București și paneluri dedicate rolului femeilor în inovație și societate.

ICCD analizează conexiunea dintre tehnologie și relațiile internaționale, agenda cuprinzând teme precum consensul global asupra politicilor digitale, consolidarea alianțelor regionale de securitate cibernetică și strategii proactive privind dezinformarea.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare