Acordul privind exportul de cereale ucrainene, prelungit până în luna martie a anului viitor, anunță ONU și Zelenski

Acordul privind exportul de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră a fost prelungit cu aproximativ patru luni (120 de zile), a anunțat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-un mesaj publicat pe Twitter.

La rândul său, într-o declarație, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, salutat acceptul ”tuturor părților” de a reînnoi înțelegerea, informează Politico Europe.

O persoană familiarizată cu negocierile a declarat că acordul va fi reînnoit exact în aceleași condiții care au fost convenite în iulie. Miercuri, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, și-a exprimat încrederea că acordul va continua.

Ucraina a făcut presiuni pentru a extinde domeniul și durata de aplicare a înțelegerii, în timp ce Rusia a făcut presiuni pentru mai multă flexibilitate pentru propriile sale exporturi de alimente și îngrășăminte.

În declarația sa, Guterres a spus că ”Organizația Națiunilor Unite este, de asemenea, pe deplin angajată în eliminarea obstacolelor rămase în calea exportului de alimente și îngrășăminte din Federația Rusă”.

Acordul de deblocare a porturilor ucrainene, în contextul războiului pe care Rusia îl poartă în această țară, a fost negociat de ONU și Turcia în cursul verii. Inițiativa – formată, din punct de vedere tehnic, din două acorduri, fiecare sprijinind exporturile de alimente ale Ucrainei și Rusiei – urma să expire sâmbătă, iar Rusia a amenințat în repetate rânduri că ieși din această înțelegere, suspendând chiar participarea sa pentru câteva zile la începutul acestei luni.

Prelungirea cu patru luni a acordului este o veste bună pentru cele mai sărace țări din lume, multe dintre acestea depinzând de fluxurile neîngrădite de cereale din Ucraina, dar aceasta fixează un nou termen politic în martie, anul viitor, pentru a-l extinde din nou.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare